Românii au o tradiție în ceea ce privește pregătirea proviziilor pentru iarnă, iar zacusca se numără printre cele mai apreciate. Tradiția pregătirii are origini vechi în țara noastră, însă pentru alte popoare, acest preparat înseamnă cu totul altceva decât preparatul tradițional.
Toamna, cămările multor gospodării se umplu cu delicatese menite să fie păstrate peste iarnă. Cu toate că supermarketurile și piețele agroalimentare oferă o gamă variată de produse de sezon, zacusca, bulionul, murăturile, compoturile și dulcețurile făcute în casă rămân o tradiție veche, care continuă să stârnească interes.
Zacusca provine de la popoarele slave și nordice. Pentru ruși, numele de „zakuska” reprezenta un aperitiv luat înaintea meselor principale după un ritual menit să le crească pofta de mâncare.
Moralistul francez Just-Jean-Étienne Roy (1794–1871), în volumul său Les Français en Russie, descria astfel acest obicei culinar.
„Este obiceiul în Rusia și în celelalte țări nordice – în Suedia, Norvegia, Danemarca – ca masa principală să fie precedată de o mică gustare, servită în salon, cu un sfert de oră înainte de a se așeza lumea la masă. Acest preludiu, un fel de collation (n.r. o gustare ușoară) care ține de cină, are menirea de a stârni pofta de mâncare și se numește zakuska”, spunea J.J.E. Roy, în impresiile sale de călătorie în Rusia, de la mijlocul secolului al XIX-lea, notează Adevărul.
Citește și: Zacuscă de ghebe ca la mama acasă. Rețeta pas cu pas pentru un gust desăvârșit
Autorul găzduit în reședința unui guvernator local povestea că în timpul „zakuskăi”, servitorii aduceau pe tăvi farfurioare mici, încărcate cu caviar proaspăt, cu pește afumat, brânză, carne sărată, biscuiți de mare și alte produse de patiserie dulci și sărate. În saloanele nobilimii din acea vreme erau servite, de asemenea, lichioruri amare, vermut, rachiu de Franța, bere porter de Londra, vin de Ungaria și un lichior tare din ierburi, denumit „aur potabil” din Danzig.
„Toate acestea se mănâncă și se beau stând în picioare, plimbându-te. În Rusia se mănâncă mult și mesele din casele bune sunt îmbelșugate, dar se face prea mare caz de tocături, de umpluturi, iar chiftelele de carne sau de pește se pregătesc în pateuri «à l’allemande», «à l’italienne» sau în pateuri calde «à la française»”, nota scriitorul.
În Ucraina, la începutul secolului XX, pe lângă obiceiul de a oferi oaspeților un lichior de miere bine învechit, urmat de tradiționalul platou cu aperitive cunoscute sub numele de „zakuska”.
„Zakuska înseamnă „îmbucătura mică”, dar foarte des ea se transformă într-o masă în toată regula. În familiile de țărani obișnuiți, zakuska are un rol minor, fiind redusă la una sau două gustări foarte simple. Însă în rândul aristocrației și al claselor bogate, zakuska devine un festin elaborat, asemănător cu smörgåsbord-ul (bufetul) suedez”, relata Savella Stechishin, o publicistă ucraineancă emigrată în Canada la începutul secolului XX, în volumul „Bucătăria tradițională ucraineană”(1957).
Conform obiceiului ucrainean, relatat de Savella Stechishin, gazda așeza pe o măsuță o varietate de feluri de zakuska, atrăgătoare și ispititoare, alături de farfurii, furculițe și șervețele. Oaspeții veneau și își alegeau singuri din selecția delicioasă.
„Lipsa de formalitate, faptul că se mișcă liber și se servesc singuri din diferite preparate, îi face pe invitați să se simtă în largul lor și stimulează conversația. Această perioadă veselă dinaintea cinei le oferă invitaților ocazia să se cunoască mai bine și să se bucure de eveniment. Și gazda are șansa de a sta de vorbă cu oaspeții, fără graba detaliilor de ultim moment ale cinei. Nimeni nu se grăbește, pentru că ora zakuskăi este una a plăcerii și a relaxării”, nota autoarea în cartea destinată bucătăriei ucrainene.