- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri politică

Cât va fi salariul minim pe 2026? Florin Manole: „Avem o legislaţie în vigoare, care decurge dintr-o directivă europeană”

20 Oct, 14:55 • Dumitrescu Alexandra
Ministrul Muncii, Florin Manole anunță că discuțiile oficiale pentru stabilirea salariului minim pentru 2026 încep de luni, 20 octombrie, pe baza unei formule matematice impuse de directiva europeană privind salariul minim. Indicatorii economici vor fi analizați împreună cu sindicatele și patronatele, iar decizia finală ar putea fi luată până la sfârșitul săptămânii.
Cât va fi salariul minim pe 2026? Florin Manole: „Avem o legislaţie în vigoare, care decurge dintr-o directivă europeană”
Florin Manole, ministrul Muncii, anunţă că discuţiile privind stabilirea salariului minim pe economie pentru 2026 încep oficial luni, când vor fi prezentaţi sindicatelor şi patronatelor indicatorii macroeconomici furnizaţi de Institutul Naţional de Statistică.
Decizia va fi luată în Consiliul Naţional Tripartit, probabil până la sfârşitul acestei săptămâni, pe baza unei formule matematice prevăzute de lege, nu prin creşteri subiective.
Florin Manole a explicat la DCNews că România dispune acum de un mecanism de calcul diferit faţă de creşterile „relativ subiective” practicate în anii anteriori, bazat pe o directivă europeană privind salariul minim.
„Avem o legislaţie în vigoare, care decurge dintr-o directivă europeană, directiva salariului minim european. E o formulă matematică care ţine cont de cifrele pe care Institutul Naţional de Statistică le-a livrat deja ministerului pe subiectul salariului mediu brut în economie, productivitate, inflaţie”, a declarat ministrul.
Indicatorii macroeconomici au fost deja transmişi de INS către Ministerul Muncii şi vor fi prezentaţi oficial luni, la ora 13:00, în Comisia de Dialog Social. Ulterior, până la sfârşitul săptămânii, se va convoca Consiliul Naţional Tripartit, unde se vor reuni sindicate, patronate şi guvernul pentru a lua decizia finală.

Actualul salariu minim pe economie este de 4.050 de lei, majorat la 1 ianuarie 2025. În prezent, aproximativ 1,1 milioane de români lucrează pe salariu minim.

Ministrul a menţionat că există presiuni din mediul privat pentru majorări semnificative. Dragoş Damian, directorul Terapia Cluj, a solicitat public creşterea salariului minim la 5.000 de lei. Cu toate acestea, Manole a subliniat că nu va face propuneri subiective: „Nu voi înainta această propunere în mod subiectiv. Să fie 5.000 sau să fie 4.900 sau 5.100”.

Citește și: Creștere record în industria hotelieră din România! 15 deschideri de hoteluri anunțate în următorii doi ani

Referitor la impactul bugetar al majorării salariului minim, ministrul a precizat că cheltuielile statului vor creşte nesemnificativ. Aproximativ 100.000 de salariaţi din sistemul public sau beneficiari de ajutoare sociale sunt corelaţi cu salariul minim, în special asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi.

„Cheltuielile statului vor creşte nesemnificativ atunci când vorbim de creşterea salariului minim. Cresc încasările la stat şi cresc veniturile pentru poporul”, a explicat Manole, conform Mediafax.

Întrebat despre posibilitatea scăderii impozitării pentru a compensa creşterea salariului minim, Florin Manole s-a declarat de acord.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Otokar preia controlul Automecanica Mediaș: turcii plătesc circa 85 mil. euro pentru 96,77% din compania românească din industria de apărare
Otokar preia controlul Automecanica Mediaș: turcii plătesc circa 85 mil. euro pentru 96,77% din compania ...
Drumul Expres Arad–Oradea, complet contractat. A fost semnat ultimul lot
Drumul Expres Arad–Oradea, complet contractat. A fost semnat ultimul lot
Colliers: Piața terenurilor intră într-o fază de prudență activă. Tranzacțiile din 2025 au fost la nivelul din 2024, cu revenire puternică spre final de an
Colliers: Piața terenurilor intră într-o fază de prudență activă. Tranzacțiile din 2025 au fost ...
Elveția ia în calcul majorarea TVA timp de zece ani pentru a finanța reînarmarea
Elveția ia în calcul majorarea TVA timp de zece ani pentru a finanța reînarmarea
Investițiile BERD în România au atins un record de 955 milioane de euro în 2025
Investițiile BERD în România au atins un record de 955 milioane de euro în 2025
Friedrich Merz: Europa trebuie să învețe „limbajul politicii de putere” pentru a conta în noua ordine mondială
Friedrich Merz: Europa trebuie să învețe „limbajul politicii de putere” pentru a conta în noua ...
StableDesk și noua normalitate a muncii moderne
StableDesk și noua normalitate a muncii moderne
Avocata Adriana Georgescu și falsul general SIE, reținuți. Cei doi au fost prinși în flagrant, în timp ce primeau 60.000 de euro
Avocata Adriana Georgescu și falsul general SIE, reținuți. Cei doi au fost prinși în flagrant, în ...
Remus Ștefureac, director INSCOP Research: Nu vorbim doar de nemulțumiri conjuncturale ale românilor, ci de o neîncredere cronicizată în instituțiile reprezentative
Remus Ștefureac, director INSCOP Research: Nu vorbim doar de nemulțumiri conjuncturale ale românilor, ...
Statul Major al Ucrainei confirmă distrugerea unui avion de vânătoare rus Su-34. Incidentul s-ar fi produs în apropierea apelor teritoriale românești
Statul Major al Ucrainei confirmă distrugerea unui avion de vânătoare rus Su-34. Incidentul s-ar fi ...
Bolojan, de acord cu Rutte privind dependența militară a UE de SUA, dar crede într-un rol european sporit
Bolojan, de acord cu Rutte privind dependența militară a UE de SUA, dar crede într-un rol european ...
Lukoil își vinde activele internaționale către fondul american Carlyle Group
Lukoil își vinde activele internaționale către fondul american Carlyle Group
Florin Barbu propune plafonarea automată a adaosului comercial la alimente, în funcție de inflație
Florin Barbu propune plafonarea automată a adaosului comercial la alimente, în funcție de inflație
Scăderea dolarului față de leu, semnal de alarmă pe piețele globale
Scăderea dolarului față de leu, semnal de alarmă pe piețele globale
Bancnotele românești vor avea o nouă semnătură din 2026, pentru prima dată în 25 de ani
Bancnotele românești vor avea o nouă semnătură din 2026, pentru prima dată în 25 de ani
Autostrada România–Grecia prinde contur: proiect major cu sprijinul Bulgariei, finalizare estimată în 2030
Autostrada România–Grecia prinde contur: proiect major cu sprijinul Bulgariei, finalizare estimată ...
Escrocherie imobiliară în Chiajna. Cumpărători păcăliți să semneze antecontracte pentru apartamente deja vândute
Escrocherie imobiliară în Chiajna. Cumpărători păcăliți să semneze antecontracte pentru apartamente ...
China-Marea Britanie: telefoanele oficialilor din Downing Street nr. 10 au fost spionate de China
China-Marea Britanie: telefoanele oficialilor din Downing Street nr. 10 au fost spionate de China