- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri politică

Cu ce poreclă rușinoasă s-a ales Ilie Bolojan. Magistrații au găsit cum să se amuze de premier

05 Sep, 22:48 • Aprozeanu Razvan
După luni de dezbateri și negocieri tensionate, Ilie Bolojan a fost desemnat, în cele din urmă, premier al României. Nu a urmărit funcția prezidențială și nici nu a candidat pentru ea, deși a deținut interimar această poziție între demisia lui Klaus Iohannis și preluarea mandatului de către Nicușor Dan. Odată instalat la Palatul Victoria, Bolojan s-a confruntat mai degrabă cu valuri de critici decât cu aprecieri, dar și cu porecle deloc măgulitoare.
Cu ce poreclă rușinoasă s-a ales Ilie Bolojan. Magistrații au găsit cum să se amuze de premier

Ca urmare a măsurilor de austeritate impuse, premierul a atras nemulțumirea multor români, în special a magistraților, pe care i-a amenințat cu creșterea vârstei de pensionare și reducerea pensiilor, scrie Bugetul. Drept răspuns, unii l-ar fi poreclit „Nea Ilie Sărăcie”, deși informația este dificil de confirmat, întrucât nimeni nu îndrăznește să o recunoască public.

Citește și: Noile criterii de impozitare auto ale guvernului Bolojan, criticate de experți. O mașină nouă ajunge să plătească taxe ca una veche de 10 ani

În schimb, ceea ce este sigur e că Ilie Bolojan a devenit „vedetă” și pe rețelele de socializare, unde circulă numeroase glume pe seama lui. Printre cele mai răspândite se numără scenariile în care apare pe neașteptate și întreabă „de ce nu muncești?” sau remarcă sec „văd că nu lucrezi!”.

ilie bolojan

Și Anca Alexandrescu i-a dat poreclă lui Bolojan. Prezentatoarea de la Realitatea Plus nu este deloc fana premierului

Extrem de vocală și de orientare suveranistă, nu pro-europeană, Anca Alexandrescu l-a poreclit pe premier „Angry Birds de la Oradia”. Apelativul face referire la un personaj de desen animat cu sprâncene unite. Nici Ilie Bolojan nu este „pro-pensat”, iar asemănarea dintre cele două imagini este ușor de remarcat.

„Angry birds de la Oradia se plimbă prin guvern și controlează angajații în birouri. A încuiat holul de onoare cu cheia și simpli angajați nu mai au voie să-l traverseze. Dacă au treabă dintr-un capăt al celuilalt al clădirii, trebuie să iasă afară și să intre pe la altă intrare… La secretarul general nu au voie decât șmecherii. Îl păzesc consilierii. Mulți.

Ați mai auzit ca un birou să aibă cifru la intrare și fetele de la cabinet să deschidă ușa șefului cu telecomanda? Murim cu ăștia! Dacă cu asta se ocupă un premier… Dacă asta e reforma celebră de la Oradia… Marș!”, a scris Anca Alexandrescu.

Citește și: Ilie Bolojan le-a pus gând rău șoferilor. Premierul vrea legi mai dure pentru cei care nu respectă regulile de circulație

Urmărește Daily Business pe Google News