Știri politică

Gabriela Firea, primele declarații după demisie: „Sunt complet nevinovată, s-a văzut și din ancheta derulată, se va constata și în continuare, în justiție”

14 Jul, 14:42 • Cornel Ghimeșan
Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a făcut primele declarații după ce și-a dat demisia din funcție.
Gabriela Firea, primele declarații după demisie: Sunt complet nevinovată, s-a văzut și din ancheta derulată, se va constata și în continuare, în justiție
Gabriela Firea a avut o discuție de o oră cu Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria, în urma căreia a decis să demisioneze. Demisia scrisă a ajuns deja la Secretariatul General al Guvernului. Discuția celor doi are loc la doar o zi după ce un alt ministru PSD, Marius Budăi, a renunțat la funcția de conducere de la Ministerul Muncii.
Demisiile celor doi miniștri PSD au venit în contextul scandalului „azilelor groazei”, care a izbucnit după ce s-a aflat în spațiul public despre căminele în care bătrânii erau bătuți și înformetați.

Mesajul integral postat de Gabriela Firea: „Plătesc pentru vina de a fi avut încredere în oameni! „

Ministrul Familiei a declarat că în acest moment plătește pentru că a avut încredere în oameni. Gabriela Firea a spus că nu e vinovată, că nu a greșit cu nimic, dar că pleacă din Guvern pentru ca premierul să-și poată continua proiectele economice în liniște.

„Mi-a fost milă mereu de oamenii aflați în nevoie, am ajutat cât am putut pe oricine. Indiferent că am fost sau nu în funcții publice. Cei care mă cunosc personal și nu “de la televizor” știu asta. Se poate uita cineva în ochii mei să-mi spună că eu aș fi putut ști și tolera cel mai mic rău față de cineva?
Îmi pare rău pentru fiecare om în suferință. Inclusiv sau mai ales acum, de cei care nu au fost bine îngrijiți și protejați în căminele de seniori și dizabilități.
Am fost prezentată nedrept în mass media din ultimele 10 zile ca un om prefăcut, cinic, surd la suferința celor din jur. Martor este Dumnezeu și martori sunt toți cei care mă cunosc personal, atât pe mine, cât și pe soțul meu, și familia mea, că această imagine arătată publicului cu atâta înverșunare și cheltuială nu este cea reală. Am fost zugrăviți în chip negativ tocmai pentru că incomodez prin suma faptelor bune pe care le-am făcut și prin conduita mea.
Plătesc pentru vina de a fi avut încredere în oameni! Prietena și colega mea Ligia m-a urmat peste tot, în drumul profesional. Am muncit împreună până la epuizare, până la boală. Am plătit amândouă cu afecțiuni grave stresul acumulat la televiziune, în politică, mai ales la primărie. Ea plătește, la rândul ei, tot pentru că a avut încredere în oameni. A vrut să ajute. Nu să facă bani, nu să facă rău.
Pe unde a venit Ligia cu mine, la diferite job-uri, în ultimii ani, a venit și acel bărbat acuzat, să o ajute pe ea, și pe alți colegi. Ca șofer, ca om bun la toate. L-a sprijinit la început să-și facă o asociație, dar NU a activat în acele centre. Nu a știut că sunt nereguli! Cu atât mai puțin eu, NU am avut niciun fel de legături și nu aș fi putut accepta ca unei persoane să i se întâmple ceva rău!!
Când a apărut primul articol despre cămine, i-am încetat contractul la biroul parlamentar. Se poate vedea clar din cele 600 de pagini ale referatului procurorilor, urmare a anchetei derulate timp de jumătate de an, că nici eu, nici soțul meu, nici sora mea – care a lucrat doar pentru Serviciul de copii – NU suntem implicați și NU am avut cunoștință de ceea ce se întâmplă în aceste centre. Am fi reacționat, cu certitudine, am fi apărat viața și demnitatea acestor oameni!
În aceste 10 zile de război total pentru demolarea mea și mai puțin pentru aflarea adevărului, am observat că subit, ca la un semn sau o comandă, a existat un singur interes : să se arunce cât mai mult noroi spre mine, cât mai multe dezinformări, să se exercite presiune mediatică asupra mea și a soțului meu, să fim puși la stâlpul infamiei, cu un singur scop.
Scopul nu era doar să plec din Guvern. Conduc ministerul cu cel mai mic buget și m-am luptat, uneori, inclusiv cu cei care trebuiau să mă ajute pentru toate proiectele realizate, cu mare chin, într-un an și jumătate.
Obiectivul demolatorilor mei din multe direcții este să nu mai intru în cursa pentru Primăria Capitalei! Să nu mă mai aliniez la startul precampaniei! Toate sondajele arată că aș fi câștigat în orice formulă politică. Pentru că bucureștenii au plătit, din păcate, amar, cei trei ani de experimente pe viața lor cu un individ absolut nepăsător la nevoile oamenilor. Lui nu i s-a mai cerut nicio demisie, când s-au întâmplat chiar tragedii în mandatul său. Întotdeauna a fost o dublă măsură!
Am înțeles că sunt oameni politici care nu fac mai nimic, ba chiar blochează și proiecte începute, dar care sunt susținuți pentru că aparțin unui grup, unui interes. Eu nu aparțin niciunui interes!
Dar, fiecare ne ducem crucea!
De aceea, am decis, cu mare regret, dar hotărâtă și cu fruntea sus, să plec din Guvernul României. Am avut acum câteva minute o întâlnire cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu în care i-am prezentat demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Nu am de ce să mă rușinez, nu am nicio vină, nu aș fi acceptat să se întâmple ceva rău cu vreo persoană și să nu reacționez.
Plec pentru ca premierul să poată lucra în liniște proiectele economice și sociale bune pentru români, la fel miniștrii PSD și PNL, să-și poată prezenta munca. În această atmosferă de război total față de mine, ca membru al Guvernului, nu se poate continua o activitate normală. Nici adevăratul război de la graniță nu s-a mai auzit și văzut în aceste zile.
Dar, miza celor care au profitat de ancheta autorităților, au confiscat mesajele publice și au pus tunurile pe mine nu este Ministerul Familiei, ci reconfigurarea scenei politice pentru anul electoral viitor.
Tocmai din acest motiv plec, pentru moment, cu mare tristețe, față de tot ceea ce am făcut și puteam construi împreună cu echipa social-democrată din Capitală, și din funcția de Președinte al Organizației PSD București, din care mă suspend o perioadă limitată.
Și, cum în Biroul Permanent Național am reprezentat în primul rând Capitala, chiar dacă am promovat cu mare drag proiecte pentru întreaga țară, înțeleg să mă retrag pentru aceeași perioadă.
Sunt complet nevinovată, s-a văzut și din ancheta derulată, se va constata și în continuare, în justiție, dar ceea ce s-a întâmplat cu viața mea și a familiei mele în ultimele 10 zile mi-a arătat interesul imens ca eu să mă erodez și să-mi scadă până la anulare șansele de a mai câștiga un mandat de primar general.
Voi continua toate inițiativele pentru oameni, în special pentru copii, tineri, femei din Senatul României, alături de colegii mei din grupul social democrat. Nu îmi este greu să o iau de la început, să fac eforturi din nou ca simplu parlamentar, fără funcții politice sonore deocamdată. E o onoare pentru mine să fiu de folos românilor, familiei mele politice, colegilor mei.
Vă mulțumesc tuturor celor care mă susțineți, care credeți în curățenia mea, prietenilor, colegilor din țară primari, parlamentari, președinți de consilii județene care mi-ați trimis mesaje personale de susținere, colaboratorilor și tuturor celor care mi-au trimis un gând bun, cât de scurt.
Politica este uneori grea și urâtă, dar este singura care poate schimba ceva în bine, în timp, la nivel de societate, prin legi corecte pentru cetățeni.
Și știu că Dumnezeu ne dă fiecăruia cât putem duce. Nu, nu mă voi jena de credința mea și nu mă voi cenzura. L-am iubit și îl iubesc pe Dumnezeu cu toată ființa mea. Doar EL știe ce este în sufletul și în gândul nostru! Doamne ajută tuturor!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski