- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri politică

PSD solicită Parchetului European să investigheze achiziția de vaccinuri din România realizată de miniștrii USR

14 Oct, 19:15 • Bucătaru Gabriela
Social-democrații solicită Parchetului European, care desfășoară deja o anchetă privind achiziția de către Uniunea Europeană a vaccinurilor COVID-19, să investigheze și achiziția de vaccinuri din România, gestionată de miniștrii USR.
PSD solicită Parchetului European să investigheze achiziția de vaccinuri din România realizată de miniștrii USR

PSD spune că deciziile USR privind achiziția de vaccinuri COVID-19 sunt de neînțeles în condițiile în care la acel moment, România avea deja comenzi ferme pentru un număr de doze ce acoperea vaccinarea de două ori.

Citește și Pe ce cheltuie PSD cel puțin 3 milioane de euro? Clădirea este descrisă în acte drept „cămin de nefamiliști”

„PSD consideră că anunțul Parchetului European (EPPO), care a confirmat că are în curs de desfășurare o investigație cu privire la achiziția de vaccinuri COVID-19 în Uniunea Europeană, era unul așteptat. PSD susține însă că, pe lângă cercetarea circumstanțelor în care s-a negociat și s-a încheiat contractul cadru la nivelul Comisiei Europene, o parte consistentă a anchetei trebuie să vizeze motivele care au stat în spatele deciziei miniștrilor USR de a achiziționa o cantitate uriașă de vaccinuri în 2021. Deciziile sunt de neînțeles în condițiile în care la acel moment România avea deja comenzi ferme pentru un număr de doze ce acoperea vaccinarea de două ori, cu schema completă, a întregii populații eligibile din România. Sperăm ca Parchetul European să cerceteze dacă această achiziție aberantă, care a provocat un prejudiciu de 1 miliard de euro pentru bugetul României, are sau nu în spate alte motivații decât cele legate de sănătatea publică”, se arată într-un  comunicat de presă al partidului.

Potrivit sursei citate, social-democrații susțin  că foștii miniștri USR ai Sănătății, dar fostul premier Florin Cîțu, nu au putut să dea explicații pertinente care să justifice achizița de vaccinuri anti-COVID.

„Nici până la această oră, reprezentanții USR din Guvern, Dan Barna, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, alături de fostul premier Florin Cîțu, nu au putut să dea explicații pertinente care să justifice această achiziție, realizată în condiții complet dezavantajoase pentru țara noastră. La acea dată existau deja informații legate de faptul că populația României manifestă o reținere mai mare la vaccinarea COVID față de restul Europei și nu se discuta nici despre dozele booster, nici despre vaccinarea copiilor și adolescenților sub 18 ani, ceea ce face și mai suspectă achiziția supradimensionată de vaccinuri COVID. Mai mult, la acea dată România încă avea posibilitatea să refuze intrarea într-un nou contract”, se arată în sursa citată.

Parchetului European (EPPO) a anunțat printr-un comunicat de presă că instituția are în curs de desfășurare o anchetă privind achiziționarea de vaccinuri COVID-19 în Uniunea Europeană.

Citește și Contractul de muncă „la cerere” și cel „cu mai mulţi angajatori şi un singur angajat” au fost avizate pentru a fi introduse în Codul Muncii. PSD a renunțat la ”contractul de zero ore”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții de neagresiune
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții ...
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din Insulele Chagos
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din ...
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine din Scoția
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine ...
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război