Trei zodii vor fi trădate de partenerul de viață în luna aprilie. Vezi dacă te numeri printre ele
Vești proaste în aprilie pentru unii nativi din zodiac. Trei dintre aceștia vor suferi din dragoste, vor fi trădați de parteneri.
Vești proaste în aprilie pentru unii nativi din zodiac. Trei dintre aceștia vor suferi din dragoste, vor fi trădați de parteneri.
Justițiarul care tăia radarele fixe de viteză în Italia a fost prins. Ancheta arată că acesta nu acționa singur, ci există o întreagă „bandă” de justițiari care acționează împotriva aparatelor menite să limiteze viteza.
Unii pensionari beneficiază de pensie dublă. E vorba de cei care locuiesc în anumite state europene și primesc un sprijin financiar de două ori pe an, în lunile aprilie și octombrie.
Statul oferă românilor care își doresc copii suma de 15.000 de lei. Cei 10.000 de beneficiari trebuie să depună dosarul la Ministerul Muncii și așa pot intra în posesia banilor.
Luna aprilie aduce cu sine nu doar renașterea naturii, ci și o serie de vibrații astrale excepționale, în special pentru anumite zodii.
Netflix își surprinde utilizatorii cu o nouă producție de zile mari. Platforma de streaming tocmai a lansat un serial de comedie plin de umor și mister care a devenit rapid printre cele mai urmărite.
România riscă să intre în recesiune, iar datele economice arată destul de grav. Un sondaj al Asociației CFA România arată previziuni economice sumbre, cu majorarea substanțială a cursului leu/euro și o creștere considerabilă a ratei inflației.
O îndrăgită influenceriță din SUA trăiește coșmarul vieții ei, care pare că nu se mai termină. Tânăra și-a pierdut pentru totdeauna copilul la doar un an și zece luni.
Bulgaria crește taxele de drum. Cuantumului taxelor de drum tip TOLL pentru autovehiculele de transport marfă şi pasageri, aplicate pentru utilizarea infrastructurii rutiere publice, au fost modificate din luna aprilie.
Cei mai mulți oameni, atunci când se gândesc la o vacanță în Maldive, își închipuie că, fiind una dintre cele mai luxoase destinații de vacanță, ar cheltui extrem de mulți bani.
Pe toate zborurile Wizz Air se aplică, de luna aceasta, o nouă regulă. Toți pasagerii trebuie fie la curent cu această schimbare, înainte de îmbarcare.
Laura Mușuroaea spune că i s-a oferit o sumă uriașă de bani pentru a-l promova masiv pe Călin Georgescu în mediul online, însă a refuzat această propunere.
Curțile caselor prind viață primăvara, iar dacă sunt îngrijite cu simț de răspundere, se pot transforma în veritabile colțuri de Rai. Unul dintre inamicii grădinilor, care dăunează atât aspectului, cât și plantelor, sunt buruienile. Erbicidele pentru combaterea bălăriilor sunt eficiente, dar cele mai bune sunt scumpe și aproape toate sunt toxice.
LIDL este supermarketul în care românii se înghesuiesc ca la piață. În operta de săptămâna aceasta găsiți verdețuri românești de la producători locali. Salată, leurdă, spanac sau urzici găsiți la prețuri foarte bune.
Prognoza meteo 3 aprilie 2025. Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei în majoritatea zonelor.
Compania românească Nissa a demarat un nou proiect ambițios, ce vizează extinderea fabricii din Craiova. Această inițiativă urmărește dezvoltarea economică durabilă, consolidarea poziției pe piață și crearea de noi oportunități de angajare. Prin această investiție, Nissa va genera 38 de locuri de muncă, contribuind astfel la susținerea economiei locale și la integrarea în câmpul muncii a persoanelor din categorii defavorizate.
Crocodilus se remarcă prin comportamentul complex și metodele inovative comparativ cu alte amenințări similare. Metoda utilizează tehnici avansate pentru a prelua controlul asupra dispozitivelor infectate și pentru a sustrage informații sensibile din telefon inclusiv date financiare și criptomonede.
Filmările pentru noul sezon Asia Express s-au încheiat, iar cele nouă echipe au revenit în România, iar numele celor care au câștigat competiția au fost deja aflate.
În aprilie, câteva zodii vor cunoaște persoane noi, dar trebuie să fie atenți la intențiile acestora. Este esențial să își urmeze intuiția și să nu se lase influențați prea ușor.
În timp ce mulți români aleg să își caute un viitor mai bun în străinătate, unele sectoare din țară oferă salarii competitive, ajungând chiar la zeci de mii de euro pe lună. Totuși, sistemul educațional românesc nu reușește să țină pasul cu cerințele reale ale pieței muncii, creând un decalaj major între pregătirea teoretică din facultăți și abilitățile necesare pentru angajare.
Profiturile acestui brand auto britanic au continuat să crească în fiecare an, semn că oamenii sunt în căutarea confortului premium mai mult decât înainte.
Rețeta de chec cu nuci și cafea a devenit virală pe internet, aceasta fiind ideală pentru masa de sărbători și având un gust demențial.
Pensionarii din România au primit ajutoarele de Paște de 400 de lei, dar mulți consideră că suma este insuficientă pentru a acoperi cheltuielile zilnice, în special în contextul creșterii prețurilor. Deși aceștia beneficiază de anumite facilități, multe dintre ele nu sunt suficiente pentru a face față costurilor tot mai mari ale vieții.
Dacă mirosurile de mâncare persistă în bucătărie, există trucuri simple care te pot ajuta să le elimini rapid. Care sunt aliați de nădejde în neutralizarea aromelor neplăcute.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat că aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă o oportunitate majoră de atragere a investițiilor, de modernizare a administrației și de consolidare a poziției țării pe plan internațional.
Primele căpșuni românești din 2025 au început să fie recoltate din solariile producătorilor locali, însă prețul acestora este mai ridicat față de anul trecut. Comparativ cu anul trecut, când căpșunile au apărut pe piață mult mai devreme, condițiile meteo din această primăvară, cu temperaturi scăzute, au afectat semnificativ recolta. Astfel, în prezent, un kilogram de căpșuni vândut direct de la producători costă 35 de lei, în timp ce anul trecut prețul era de 30 de lei pe kilogram. În piețele din orașe, prețul acestor fructe poate ajunge aproape dublu, făcându-le inaccesibile pentru mulți consumatori.
Prețurile producției industriale au crescut cu 4% în februarie 2025 față de aceeași lună a anului trecut, conform datelor INS. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat în sectorul energiei și apei, cu creșteri de peste 8%.
Șefa POT, Anamaria Gavrilă, a făcut circ în Parlament, miercuri, 2 aprilie, țipând din sală la ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, în timp ce acesta susținea discursul la moțiunea împotriva lui.
Multe vedete renunță la procedurile estetice costisitoare în favoarea ceaiurilor bogate în antioxidanți, care oferă beneficii impresionante pentru piele și siluetă. Yerba Mate, Matcha, Rooibos și ceaiul alb sunt printre cele mai apreciate elixire naturale pentru frumusețe și vitalitate.
O fabrică gigant se va deschide lângă București, fiind vorba despre o investiție de 20 de milioane de euro. Noua uzină ar trebui să fie gata în câteva uni. Este vorba despre o întreprindere deținută de producătorul de panouri termonizolante TeraSteel, care va fi inaugurată în vara acestui an. Fabrica modernă va produce panouri sandwich în Lehliu Gară, în apropiere de Capitală.
„Ziua Eliberării” anunțată de Donald Trump reprezintă, de fapt, „ziua falimentelui economiei americane”, susține economistul Adrian Negrescu. Dacă taxele anunțate de președintele SUA intră în vigoare, primii care vor avea de suferit vor fi americanii.
Sunt vești bune pentru români. Cel mai mare lanț de magazine cu suplimente și mâncare vegană din Europa urmează să deschidă 60 de locații în România. Vor fi create sute de locuri de muncă.
Amânarea în vigoare a noului program Rabla și incertitudinile legate de valoarea tichetului pentru mașinile electrice au dus piața de mașini electrice din România la un nivel foarte scăzut.
Celebrul lanț de restaurante Hooters, devenit inițial cunoscut pentru personalul său exclusiv feminin, intră în faliment. Condițiile economice dificile din SUA au lovit din plin legendarul brand.
Lanțul internațional de magazine Worldbox, parte a grupului CCC, își deschide primele locații în România la Curtea de Argeș și Medgidia, recrutând personal. De asemenea, grupul CCC extinde rețeaua HalfPrice în orașele Ploiești, Iași și Suceava, angajând noi colaboratori.
BCR România implementează două schimbări importante. Clienții băncii românești vor avea parte de un avantaj în plus.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a vorbit, recent, despre atacturile tot mai frecvente ale urșilor asupra populației și impactul acestora, dar și despre necesitatea unei reforme urgente la nivelul Regiei Naționale a Pădurilor.
NISSA, brand emblematic în industria modei românești și internaționale, a prezentat colecția sa Toamnă/Iarnă 2025/2026, intitulată „Beneath the Blink”, printr-un show spectaculos desfășurat la Hala Laminor, o clădire impresionantă, industrială, cu o istorie de peste 100 de ani. Evenimentul a reunit peste 650 de invitați din industria modei – editori, celebrități, stiliști și influenceri internaționali – marcând un nou moment de referință în evoluția brandului.
BMW TechWorks România, compania de software creată în Cluj-Napoca, alături de grupul japonez NTT Data, și-a mărit într-un timp scurt numărul de angajați, după ce startul fusese dat cu puțin peste 100 de oameni.
Salariile din România sunt în creștere, mai ales în domeniul IT și marketing online. Unele joburi part-time oferă venituri de până la 8.000 de lei lunar.