- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

CV-ul managerului „mesianic”. Ce candidati cauta Guvernul si FMI?

09 May, 18:53 • razvan.codorean
Firma de stat, inglodata in datorii si capusata de firme de partid, caut manager. Asa ar putea arata anuntul de angajare prin care statul intentioneaza sa recruteze specialisti capabil sa salveze marii colosi industriali. Analistii economici incearca sa creioneze profilul candidatului ideal.
CV-ul managerului mesianic. Ce candidati cauta Guvernul si FMI?

Jeffrey Franks, seful misiunii Fondului Monetar International, a declarat,
luni, la finalul vizitei la Bucuresti, ca statul trebuie sa reformeze firmele
de stat, daca vrea sa iasa din criza.

„Companiile de stat reprezinta o
povara in prezent pentru bugetul statului, dar si pentru economie, deoarece
lipsa lor de performanta afecteaza in mod negativ mediul de afaceri”, a
declarat expertul FMI.

Dupa ce, timp de 20 de ani, au tot incercat
diverse variante de restructurare, autoritatile au decis sa incerce, in sfarsit,
si solutia managementului privat. Cu alte cuvinte, sa puna firmele precum
Romgaz, Transgaz, Hidroelectrica sau Oltchim in mainile unor manageri din
mediul privat, capabili sa le restructureze.

Statul urmeaza sa angajeze, prin licitatatie
publica, o firma de recrutare care sa ii selecteze, a explicat Jeffrey Franks.
[quote=Jeffrey Franks, seful misiunii
FMI]Firmele de stat sunt conduse de oameni care nu sunt
calificati si care, beneficiind de sprijin politic, le conduc in interesul propriu[/quote]
Solutia aleasa de autoritati si avizata de FMI
a starnit reactii diverse in mediul economic. Unii analisti o saluta, estimand
ca ar putea aduce profit, altii spun ca va fi „o frectie la un picior de
lemn” si ca cea mai buna varianta o constituie privatizarea
„colosilor cu picioarele de lut”.
 

Potrivit economistului Doru Lionachescu,
solutia managementului privat este cel putin controversata. „Daca n-am
reusit de 20 de ani de zile sa le scoatem la liman, sa le curatam de firmele
capusa, credeti ca deodata se vor gasi niste manageri incoruptibili care s-o
faca?”, se intreaba consultantul economic Doru Lionachescu.

Opinie
sustinuta si de Sebastian Vladescu. „Am dovedit ca nu avem capacitatea
interna de le administra rational si eficient. Prea mult politic, prea multa
incompetenta, prea multa dorinta de a le fi bine unora”, a afirmat fostul
ministru de Finante, in prezent om de afaceri. In opinia celor doi specialisti citati, privatizarea este
cea mai buna solutie pentru aceste companii.

„S-a vazut la Sidex, la
Petrom, la Dacia, ca prin privatizare poti aduce aceste firme pe profit. Nu cred
ca altfel, statul politic isi va lua mainile si interesele de pe aceste
companii, indiferent cine le conduce”, a declarat Lionachescu.

CV-ul managerului ideal

Cum arata profilul managerului
„mesianic”, care ar putea salva marile firme de stat?. Analistii
economici spun ca, in primul rand, trebuie sa fie un profesionist desavarsit,
care sa isi fi domonstrat abilitatile atat inainte cat si, mai ales, in aceasta
perioada de criza.
 

 „Avem nevoie de manageri cu experienta in
restructurari de companii de asemenea dimensiuni. Nu de pseudo-specialisti
crescuti pe valul creditului de consum. Este nevoie de manageri care sa fi
demonstrat calitate si in conditii de criza”, a precizat analistul
Cristian Dinulescu.
 

Potrivit economistilor, alte criterii care ar
trebui sa conteze le reprezinta planurile de management propuse de acestia.
„Planul de afaceri propus trebuie sa reprezinte principalul criteriu de
selectie”, spune consultantul Bogdan Baltazar. El se intreaba insa cat de
departe va merge statul in privinta libertatii deciziei manageriale. „Vor
fi lasati acesti manageri sa ia masurile care se impun,
de la cresteri de
preturi, la disponibilizari sau vanzari de mijloace fixe? Aici este cheia
aceste solutii”, intreaba acesta.

Potrivit analistilor, „independenta”
manageriala ar trebui asigurata si prin decontaminarea de influenta politica.
„Pana acum, toate aceste firme au fost conduse de persoane aservite
politic, iar acest lucru s-a vazut. Influenta politica trebuie sa dispara complet
din procesul decizional, daca vrem, cu adevarat, o restructurare”, afirma
analistul Cristian Dinulescu.
[quote=Mircea Cosea, analist economic]Este
important sa eliminam clientelismul politic care este baza mentinerii acestor
companii si regii in stare de ineficienta[/quote]
Economistul Mircea Cosea afirma ca, in opinia
lui, fara a exclude potentialii candidati din Romania, statul trebuie sa caute
in principal manageri straini, din mai multe motive.
 

„Ei vin dintr-un segment de onorabilitate
profesionala, nu sunt contaminati de clientelismul politico-economic romanesc,
au legaturi afara si astfel pot ajuta firmele sa isi gaseasca parteneri de
afaceri”, explica economistul.

Consultantul economic Bogdan Baltazar spune,
la randul sau, ca nu conteaza neaparat nationalitatea. „Avem si in tara
manageri buni. Relevanta ar fi, mai degraba experienta profesionala, planul de
afaceri propus
, indiferent de unde vin acestia”, a spus acesta.
 

Mai este o problema. Cea a salariului. Cu cat ar trebui sa fie platiti managerii privati ca sa performeze, fiind stiut faptul ca Guvernul a plafonat salariile din sectorul bugetar. „Ca sa aduci manageri de afara, trebuie sa ii platesti la nivelul de acolo, cu salarii de zeci de mii de euro si bonusuri de obiectiv. Isi permite Executivul sa instituie acesta tratament preferential?”, se intreaba analistul Cristian Dinulescu.

Cand vor fi organizate primele concursuri?
Autoritatile nu au dat, niciun raspuns. Ion Ariton, ministrul Economiei,
declara, anterior, ca va incepe, in aceasta luna, procedurile pentru
privatizarea managementului la un sfert din companiile aflate in subordinea
ministerului pe care il conduce. 

Potrivit analistului Mircea Cosea, cert este
ca deciziile ar putea influenta anul electoral 2012. „Pentru PDL va fi
singura cale sa demonstreze ca e interesat de reforme. E bine, intr-un fel, ca
s-a ajuns in acest moment de cotitura”, a precizat acesta.
 

Cine conduce, in prezent, marile firme de
stat?

Sa cauti date relevate legate de pregatirea
profesionala si activitatea actualilor manageri ai marilor firme de stat
reprezinta o adevarata aventura. Pe majoritatea site-urilor companiilor nu sunt
prezentate informatii despre conducere, ce sa mai vorbim de CV-urile si
declaratiile de avere si interese. 

[url=http://www.cnh.ro/index.aspx]Pe site-ul Companiei Nationale a Huilei[/url], liderul
incontestabil al datoriilor catre stat, nu apar niciun fel de date legate de conducerea firmei. Despre
Constantin Jujan, directorul CNH, stim doar ca a
fost numit in functie in 2009 de catre fostul ministru Adriean Videanu. Daca la
vremea numirii era membru PSD, ulterior a trecut in barca puterii, fiind in
prezent secretar executiv al PDL Hunedoara.

Termoelectrica, o alta mare companie de stat
cu probleme, este condusa de inginerul Florin Marza. Bineinteles, nici in acest
caz nu apar [url=http://www.termoelectrica.ro/]detalii despre atributiile
sale[/url], nici declaratia de avere. Gasim insa pe
[url=http://ro.linkedin.com/in/florinmarza]Linkedin[/url] de unde aflam mai
multe despre experienta profesionala. Bineinteles, este si politician, fiind
vicepresedinte al PDL  Petrosani. 

 La Romgaz, ceva mai multa transparenta. Pe
[url=http://www.romgaz.ro/?page_id=26]site-ul companiei[/url] apare faptul ca
este condusa de Matei Piteiu, fara insa a fi precizate atributiile acestuia.
Din presa am aflat ca este vicepresedinte al PDL Medias si, potrivit
[url=http://www.monitorulsb.ro/cms/site/m_sb/news/demitere_anticipata_73060.html]Monitorului
de Sibiu[/url], in 2008 s-ar fi aflat intr-un conflict de interes, fiind in
acelasi timp director la Romgaz si actionar la doua companii care faceau
afaceri cu aceasta. In 2010, actiunile nu mai apar in declaratie. Declaratiile
de avere si interese pe 2011 nu sunt disponibile.

Hidroelectrica este condusa de fostul prefect
PDL de Sibiu,
[url=http://www.hidroelectrica.ro/Details.aspx?page=90&article=93]inginerul
Constantin Trihenea[/url]. Un activist de partid care se lauda, printre altele,
in [url=http://www.prefecturasibiu.ro/files/CV_TRIHENEA_CONSTANTIN.pdf]CV-ul
personal[/url], cu calitatea de membru al clubului Lyon’s, faptul ca utilizeaza
calculatorul fara dificultate si, important, bineinteles, ca este membru PD din
1996. Declaratia de avere nu este disponibila pe site-ul companiei.
 

La Posta Romana, director este Dumitru Daniel
Neagoe, numit de ministrul Comunicatiilor, Gabriel Sandu. De profesie inginer
TCM si, bineinteles, membru PDL, Neagoe a ocupat, anterior, functia de
administrator la un SRL, SC Andin, si a fost consilier judetean in Prahova.

Pe
site-ul Postei Romane, nu sunt trecute CV-ul si nici atributiile sale.
 
Potrivit datelor statistice, cele 18 companii
monitorizate de FMI si unde se presupune ca va fi angajat management privat au
acumulat in total datorii de 18 miliarde de lei. 

Cele 18 companii sunt: Posta Romana, Tarom,
Complexul Energetic Turceni, Filiala de Intretinere si Servicii Energetice Electrica
Serv, Electrica Furnizare Transilvania Nord, Oltchim, Societatea Nationala a
Lignitului Oltenia, Interventii Feroviare, Telecomunicatii CFR, Compania Nationala
de Cai Ferate CFR, CFR Calatori, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale,
Compania Nationala a Huilei, Termoelectrica, Metrorex, CFR Marfa,
Electrocentrale Bucuresti si Societatea Comerciala Electrificare CFR.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Oana Gheorghiu: „Nu poți crește prețul biletului la metrou înainte de a reforma Metrorex”
Oana Gheorghiu: „Nu poți crește prețul biletului la metrou înainte de a reforma Metrorex”
Contribuabilii reclamă probleme majore la platformele ANAF: Site lent, SPV greu de folosit și servicii digitale slab evaluate
Contribuabilii reclamă probleme majore la platformele ANAF: Site lent, SPV greu de folosit și servicii ...
Maia Sandu, decorată cu Ordinul European de Merit la Strasbourg pentru contribuția la parcursul european al Republicii Moldova
Maia Sandu, decorată cu Ordinul European de Merit la Strasbourg pentru contribuția la parcursul european ...
Oana Țoiu: România, cel mai afectat stat de pe Flancul Estic de incidentele cu drone. Cerere pentru sprijin european sporit
Oana Țoiu: România, cel mai afectat stat de pe Flancul Estic de incidentele cu drone. Cerere pentru ...
Reforma salariilor bugetarilor. Creșteri pentru jumătate dintre angajați și presiune pe bugetul de stat
Reforma salariilor bugetarilor. Creșteri pentru jumătate dintre angajați și presiune pe bugetul de ...
Întâlnire Nicușor Dan–Donald Trump în pregătire. România și SUA negociază pachetul de cooperare strategică
Întâlnire Nicușor Dan–Donald Trump în pregătire. România și SUA negociază pachetul de cooperare ...
Evaluare Națională clasa a IV-a 2026. Testări standardizate, fără ierarhii, pentru măsurarea progresului elevilor
Evaluare Națională clasa a IV-a 2026. Testări standardizate, fără ierarhii, pentru măsurarea progresului ...
Conflict major între CNAIR și Ministerul Transporturilor. Dispute pe proiecte de miliarde și pierderi de sute de milioane de lei
Conflict major între CNAIR și Ministerul Transporturilor. Dispute pe proiecte de miliarde și pierderi ...
PSD ia în calcul formarea unui guvern propriu și încearcă să-și asigure o majoritate parlamentară
PSD ia în calcul formarea unui guvern propriu și încearcă să-și asigure o majoritate parlamentară
Isărescu: Un premier tehnocrat din afara sistemului ar avea dificultăți să influențeze deciziile Guvernului
Isărescu: Un premier tehnocrat din afara sistemului ar avea dificultăți să influențeze deciziile ...
Un F-16 românesc a doborât o dronă în spațiul aerian al Estoniei
Un F-16 românesc a doborât o dronă în spațiul aerian al Estoniei
PSD denunță „traficul de influență scandalos” pentru o înțelegere secretă între Guvern și un furnizor privat german
PSD denunță „traficul de influență scandalos” pentru o înțelegere secretă între Guvern și ...
Guvernul renunță parțial la e-Factura obligatorie. Scutiri pentru freelanceri și contracte de drepturi de autor
Guvernul renunță parțial la e-Factura obligatorie. Scutiri pentru freelanceri și contracte de drepturi ...
Industria bunurilor de larg consum, în fața unui decalaj digital. Companiile știu ce trebuie să facă, dar nu sunt pregătite
Industria bunurilor de larg consum, în fața unui decalaj digital. Companiile știu ce trebuie să facă, ...
Adrian Țuțuianu: AEP pregătește modificarea legislației electorale
Adrian Țuțuianu: AEP pregătește modificarea legislației electorale
BVB a deschis în creștere ședința de tranzacționare de marți
BVB a deschis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Eurovision, transformat în armă politică. Cum au fost alimentate tensiunile dintre România și Republica Moldova după vot
Eurovision, transformat în armă politică. Cum au fost alimentate tensiunile dintre România și Republica ...
BNR a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru 2026, la 5,5%. Pentru 2027 anticipează 2,9%
BNR a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru 2026, la 5,5%. Pentru 2027 anticipează 2,9%