Petrom si Exxon urgenteaza explorarile din Marea Neagra

05 Aug, 10:02 • Redactia DailyBusiness
Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) a incheiat un act aditional la acordul cu OMV Petrom si ExxonMobil pentru perimetrul Neptun din Marea Neagra, pentru ca lucrarile de explorare sa fie urgentate, a declarat Gheorghe Dutu, presedintele ANRM.
Petrom si Exxon urgenteaza explorarile din Marea Neagra

„Guvernul a aprobat acest act
aditional in ultima sedinta (din 30 iulie – n.r.). Actul aditional a
fost incheiat la solicitarea celor de la Petrom”, a spus Dutu.

Potrivit acestuia, actul aditional, al treilea de la semnarea
acordului, este clasificat conform legii, intrucat prevede programul
de lucrari pe care il vor face investitorii in acest perimetru.

„Prin incheierea acestui act aditional, tot procesul se
accelereaza. Ei (Petrom si ExxonMobil – n.r.) au nevoie sa obtina
valori suplimentare si date concrete din tot perimetrul. Au de gand
sa faca inca 1-2 foraje in perioada imediat urmatoare. Deci nu se
extinde niciun termen, ci, dimpotriva, lucrarile sunt urgentate”,
a precizat Dutu pentru Agerpres.

In 2008, OMV Petrom si
americanii de la ExxonMobil au incheiat un parteneriat pentru
explorarea blocului Neptun din Marea Neagra.

Sonda Domino 1,
sapata de cele doua companii anul trecut, a indicat rezerve
potentiale de gaze naturale intre 42 si 84 de miliarde de metri cubi.
Consumul de gaze al Romaniei este de 13-14 miliarde de metri cubi
anual, astfel ca zacamintele de acolo ar putea acoperi necesarul
tarii timp de sase ani.

In toamna anului trecut, Mariana
Gheorghe, CEO al Petrom, a declarat ca extractia gazelor din acest
perimetru ar putea incepe in 2018.

Totodata, reprezentantii
ExxonMobil au afirmat ca, dupa ce zacamantul va fi declarat
comercial, etapa de extractie a gazelor va implica investitii intre 3
si 10 miliarde de dolari.

Citeste si:

[url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/petrom-estimeaza-ca-ar-putea-extrage-gaze-din-marea-neagra-cat-jumatate-din-consumul-romaniei-88044/]Petrom
estimeaza ca ar putea extrage gaze din Marea Neagra cat jumatate din
consumul Romaniei[/url]
[url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/petrom-si-exxonmobil-au-finalizat-cea-mai-mare-campanie-de-achizitie-seismica-3d-din-marea-neagra-90974/]Petrom
si ExxonMobil au finalizat cea mai mare campanie de achizitie
seismica 3D din Marea Neagra[/url]

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Ucraina își mută exporturile pe calea ferată prin Moldova. Tarifele de tranzit, reduse la jumătate
Ucraina își mută exporturile pe calea ferată prin Moldova. Tarifele de tranzit, reduse la jumătate
Investiție americană la Uzina Mecanică Sadu. Fabrică de muniție și sute de noi locuri de muncă
Investiție americană la Uzina Mecanică Sadu. Fabrică de muniție și sute de noi locuri de muncă
David Popovici, din nou regele Europei la 100 m liber! Al treilea titlu consecutiv, cu record al competiției
David Popovici, din nou regele Europei la 100 m liber! Al treilea titlu consecutiv, cu record al competiției
Eclipsa totală de Soare a scumpit cazările în Europa. În unele orașe, prețurile au crescut cu peste 200%
Eclipsa totală de Soare a scumpit cazările în Europa. În unele orașe, prețurile au crescut cu peste ...
Alarmă în sectorul energiei. PSD cere activarea sprijinului european
Alarmă în sectorul energiei. PSD cere activarea sprijinului european
Restricții pentru camioane în minivacanța de Sfânta Maria. CNAIR interzice traficul greu pe A2, DN7, DN39 și DN22C
Restricții pentru camioane în minivacanța de Sfânta Maria. CNAIR interzice traficul greu pe A2, DN7, ...
50 de oi, transportate ilegal și fără crotalii, depistate la Vaslui. Animalele vor fi eutanasiate
50 de oi, transportate ilegal și fără crotalii, depistate la Vaslui. Animalele vor fi eutanasiate
Sindicatele din Educație resping proiectul legii salarizării: „Nu asigură profesiei didactice locul cuvenit”
Sindicatele din Educație resping proiectul legii salarizării: „Nu asigură profesiei didactice locul ...
BNS cere revizuirea Constituției după instituirea stării de alertă: „Guvernul nu trebuie să aibă prerogative nelimitate”
BNS cere revizuirea Constituției după instituirea stării de alertă: „Guvernul nu trebuie să aibă ...
Ministerul Afacerilor Externe al României nu oferă nicio dovadă a implicării Rusiei în incidentele cu drone, potrivit ambasadei Rusiei la București
Ministerul Afacerilor Externe al României nu oferă nicio dovadă a implicării Rusiei în incidentele ...
Leul se apreciază în fața principalelor valute. Euro coboară la 5,2405 lei, iar aurul se scumpește
Leul se apreciază în fața principalelor valute. Euro coboară la 5,2405 lei, iar aurul se scumpește
Incident la Ambasada României din Elveția. Un dispozitiv incendiar a fost amplasat lângă gard
Incident la Ambasada României din Elveția. Un dispozitiv incendiar a fost amplasat lângă gard
Camera Deputaților aprobă un mecanism prin care tranzacțiile cu bunuri imobiliare ale statului vor necesita avizul Guvernului
Camera Deputaților aprobă un mecanism prin care tranzacțiile cu bunuri imobiliare ale statului vor ...
Dunărea scade sub nivelul critic. Unitatea 2 de la Cernavodă va fi oprită joi, după ce autoritățile au câștigat aproape o săptămână
Dunărea scade sub nivelul critic. Unitatea 2 de la Cernavodă va fi oprită joi, după ce autoritățile ...
Aplicația e-Terra a fost repornită. ANCPI începe recuperarea întârzierilor: aproape 94.000 de cereri, în curs de soluționare
Aplicația e-Terra a fost repornită. ANCPI începe recuperarea întârzierilor: aproape 94.000 de cereri, ...
Ucraina a atacat Novorossiisk, baza navală rusă de la Marea Neagră şi două terminale pentru exportul cerealelor
Ucraina a atacat Novorossiisk, baza navală rusă de la Marea Neagră şi două terminale pentru exportul ...
Negrescu: România a depășit vârful inflației. Rata anuală ar putea coborî spre 5% până la finalul anului
Negrescu: România a depășit vârful inflației. Rata anuală ar putea coborî spre 5% până la finalul ...
5 bijuterii de bază care rezistă oricărei schimbări de trend
5 bijuterii de bază care rezistă oricărei schimbări de trend