- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Zona euro trebuie sa fie gata sa recapitalizeze bancile, daca Grecia iese

01 Jun, 10:08 • Redactia DailyBusiness
Liderii europeni trebuie sa fie pregatiti sa recapitalizeze bancile in eventualitatea iesirii Greciei din zona euro si sa asigure finantare Spaniei pentru a preveni colapsul economic al tarii, a declarat vineri presedintele Bancii Mondiale (BM), Robert Zoellick (foto).
Zona euro trebuie sa fie gata sa recapitalizeze bancile, daca Grecia iese

Daca Grecia se va retrage din zona euro si liderii europeni
nu vor actiona decisiv pentru sprijinirea bancilor, criza rezultata ar putea impinge
intreg continentul intr-o „zona periculoasa”, scrie Zoellick, citat
de Mediafax.

„Liderii zonei
euro trebuie sa fie pregatiti, psihologic si prin Mecanismul European de
Stabilitate (MES), sa recapitalieze bancile. In zona euro, garantiile asigurate
la nivelul statelor membre nu vor fi suficiente, vor fi de ajuns numai garantii
la nivelul intregii regiuni. Liderii europeni sunt departe de a fi pregatiti
pentru aceasta situatie”, avertizeaza Zoellick.

Alegerile generale din Grecia programate pentru 17 iunie ar
putea decide daca statul ramane sau pleaca din zona euro, in functie de
rezultatul obtinut de partidele care se opun masurilor de austeritate convenite
in acordul de finantare externa cu UE si FMI.