Fie ca vorbim de operatori telecom, retaileri alimentari, dealeri auto sau chiar dezvoltatori imobiliari, brandurile internationale, prezente atat pe piata locala cat si pe cea a tarilor din regiune, aloca un buget de comunicare semnificativ mai mic in Romania decat in state precum Cehia sau Ungaria. Cu bani mai putini, se estimeaza ca in 2012, piata media de la noi va avea o evolutie cuprinsa intre o scadere de maximum 10% si o crestere de pana la 5%.
Roxana Buha, buying director al Starcom MediaVest Group, parte a Leo Burnett Romania, ne-a explicat ca printre factorii care influenteaza bugetele de media alocate in fiecare tara se numara pretul de cumparare media, obiectivele de marketing si de vanzari pe care le au multinationalele in respectiva regiune, si nu in ultimul rand, puterea de cumparare a consumatorului.
De exemplu, potrivit reprezentantei aceleiasi agentii, in Bulgaria, pretul punctului de audienta este mai mic ca in Romania, deci implicit si bugetele media.
Pe de alta parte, sunt tari precum Cehia, in care bugetele media sunt mai mari, chiar daca populatia este de numai 10 milioane de locuitori.
Piata media din Ungaria este mult mai asezata, cu mai putine televiziuni si cu o putere de cumparare a cosumatorului mult mai mareRoxana Buha, Starcom MediaVest Group
.
"Daca in Austria salariul mediu lunar este de aproximativ 2.700 de euro, iar in Cehia si Ungaria de circa 600 de euro, in Romania salariul mediu lunar este de 260 de euro, iar in Bulgaria de 160 de euro”.
In aceste conditii, Roxana Buha a declarat ca in prezent evolutia pietei de media din 2012 este vazuta in trei scenarii. Cel mai pesimist vizeaza o posibila scadere de maximum 10%, iar cel mai optimist, o crestere de 5%.
De asemenea, tot pentru acest an se ia in calcul “un nivel al investitiilor asemanator cu 2011, o mica crestere de 3% -5% sau o scadere de maxim 10%. Sa nu uitam ca 2012 este un an interesant si din punctul de vedere al contextului politic”.
In ceea ce priveste bilantul pietei publicitatii in 2011, reprezentanta Starcom a spus ca potrivit estimarilor, business-urile de profil au scazut cu 7% in 2011, fata de 2010.
In urma cu doi ani, valoarea totala a pietei locale de media scazuse pana la 316 milioane de euro, atingand un nivel sub cel inregistrat in 2006.
“Nu vedeam neaparat consecinte dramatice nici macar in print care a fost cel mai afectat, avem in fata un 2012 si un 2013 cu alegeri electorale importante in tara noastra”, a adaugat Roxana Buha.
Optimism rezervat: Cu ochii pe economie si politica
In ceea ce priveste evolutia cheltuielilor de publicitate bugetate de companii pentru 2012 fata de cele din 2011, acelasi buying director a spus ca deocamdata, clientii sunt in zona de “optimism rezervat” si sunt atenti la toti factorii economici si politici care ar putea influenta piata media.
“La aceasta ora nu avem toate informatiile legate de bugetele media 2012, deci este prematur sa vorbim despre scaderi de investitii”, a mai spus reprezentanta Starcom MediaVest Group.
MEDIA & MARKETING
De ce avem bugete de publicitate mai mici decat cehii si ungurii
10 ianuarie 2012, ora 00:05, autor(i): Andreea Stefan | 647 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din MEDIA & MARKETING
27 mai 2012, ora 09:30 in Media & Marketing |
11 vizualizari |
0 comentarii
25 mai 2012, ora 00:05 in |
176 vizualizari |
0 comentarii
24 mai 2012, ora 00:03 in |
196 vizualizari |
0 comentarii
23 mai 2012, ora 11:15 in |
217 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Articole similare
- Cine isi face reclama la TV. Topul celor mai promovate produse
- "Copilul rasfatat" al pietei de media isi continua cresterea. Cat atrage publicitatea online
- Piata publicitatii, in ceata. Campania electorala, luminita anului 2012
- Piata publicitatii online din Romania, codasa regiunii
- Presa moare sau se transforma? Ziarul viitorului, "tableta cat incape"
Ultima ora
- CNA, amenda maxima pentru Antena 1. Vezi motivul (vineri, 16:00)
- Romania, printre cele mai dezvoltate piete ale audiovizualului din ECE. Cate posturi Tv si radio avem (vineri, 11:44)
- Lazescu cere reesalonarea datoriilor TVR (joi, 15:24)
- Oprah Winfrey colaboreaza cu Huffington Post pentru un proiect online (joi, 12:40)
- Fosta prezentatoare a Super Bingo Metropolis, la pupitrul Stirilor Kanal D (marti, 14:28)
- Fiscul a blocat conturile Televiziunii Romane (marti, 10:12)
- Statul iranian da in judecata agentia de presa Reuters (luni, 15:15)
- Meciul de box Lucian Bute - Carl Froch, pe fatada magazinului Cocor (luni, 13:26)
- Vezi cine a castigat contul Mercedes-Benz Romania (luni, 13:09)
- TotalPR comunica pentru Hornbach (luni, 10:51)
- Meciul de box Lucian Bute - Carl Froch, pe fatada magazinului Cocor
- Adio, publicitate targetata? Efectele Legii Cookie-urilor asupra online-ului romanesc
- Fiscul a blocat conturile Televiziunii Romane
- Lupta televiziunilor cu ANAF. Cum ar putea TVR sa-si deblocheze conturile
- Sanatatea, in topul investitiilor in publicitate. Ce bugete s-au cheltuit in 2011
- Meciul de box Lucian Bute - Carl Froch, pe fatada magazinului Cocor
- Adio, publicitate targetata? Efectele Legii Cookie-urilor asupra online-ului romanesc
- Fiscul a blocat conturile Televiziunii Romane
- Lupta televiziunilor cu ANAF. Cum ar putea TVR sa-si deblocheze conturile
- Sanatatea, in topul investitiilor in publicitate. Ce bugete s-au cheltuit in 2011
- Adio, publicitate targetata? Efectele Legii Cookie-urilor asupra online-ului romanesc
- CNA, amenda maxima pentru Antena 1. Vezi motivul
- Cele mai citite articole ale saptamanii pe DailyBusiness.ro
- Romania, printre cele mai dezvoltate piete ale audiovizualului din ECE. Cate posturi Tv si radio avem
- Sanatatea, in topul investitiilor in publicitate. Ce bugete s-au cheltuit in 2011







