Știri interne

Bolojan: Scăderea preţului energiei electrice, o condiţie de bază pentru redresarea economică

27 May, 20:15 • Daniela Oancea
Ilie Bolojan a declarat miercuri că reducerea prețului energiei electrice este esențială pentru redresarea economică a României și că acest lucru depinde de accelerarea investițiilor în producția de energie, stocare și modernizarea rețelelor energetice, transmite TVR Info.
Bolojan: Scăderea preţului energiei electrice, o condiţie de bază pentru redresarea economică

Ilie Bolojan, a scris miercuri, într-o postare pe Facebook că dincolo de costul suplimentar pus pe bugetul familiilor, „creşterea preţurilor la energie în ultimii ani, a afectat competitivitatea firmelor româneşti. (…)”,

Bolojan a precizat că pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază. „Vom reduce preţul energiei doar odată cu realizarea investiţiilor în producţia de energie, în stocare şi în modernizarea reţelelor, precum şi prin eliminarea întârzierilor la investiţiile pentru care avem deja finanţarea asigurată”.

12 miliarde de euro din Fondul de Modernizare, investiții blocate

Bolojan a explicat pe Facebook că România beneficiază de finanțări importante prin Fondul de Modernizare, alimentat din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră. Sumele pot fi folosite doar pentru investiţii în energie regenerabilă, eficienţă energetică şi modernizarea reţelelor.

„Din acest fond avem investiţii aprobate, nerambursabile, de 12 miliarde de euro. Din această sumă, 7,7 miliarde de euro sunt alocate energiei, iar 2,7 miliarde de euro proiectelor de eficienţă în transporturi etc.”, a precizat Bolojan.

Premierul interimar a atras atenția că multe proiecte sunt întârziate, în special cele derulate de companiile de stat din energie, unde gradul de implementare este foarte scăzut. Cauza: în contractele de mandat ale conducerilor nu sunt incluşi indicatori care să lege evaluarea lor de realizarea investiţiilor, de utilizarea fondurilor disponibile şi de respectarea termenelor asumate.

Analiza de marți: grad de execuție sub 10% la companiile de stat

Marți a avut loc o analiză la nivel guvernamental a situației investițiilor finanțate din Fondul de Modernizare, care trebuie finalizate cel târziu în 2030. Bolojan a dat ca exemplu trei companii cu investiții totale de aproape 2 miliarde de euro: Complexul Energetic Oltenia, Transelectrica, ELCEN Bucureşti.

Complexul Energetic Oltenia are 11 investiţii aprobate, în valoare de aproape 900 de milioane de euro, dintre care nouă semnate în vara anului 2023 şi două în 2024: parcuri fotovoltaice şi centrale pe gaz.

Lucrările decontate reprezintă sub 10%, existând un risc mare ca centralele pe gaz să nu fie finalizate.

„Nefinalizarea acestora ne creează probleme serioase în îndeplinirea jaloanelor privind decarbonizarea şi poate duce la pierderea fondurilor europene”, a evidenţiat Bolojan.

Transelectrica are 11 contracte, în valoare totală de peste 530 de milioane de euro, nouă dintre ele semnate încă din toamna anului 2022: linii electrice noi, interconexiuni şi retehnologizări de staţii.

„Până acum, după patru ani, s-au decontat lucrări de aproape 20 de milioane de euro, adică sub 4%. Întârzierea asigurării accesului la reţele electrice şi la interconexiuni generează pierderi pentru producători şi distorsiuni în piaţa de energie”, a precizat premierul.

ELCEN Bucureşti are trei contracte semnate în toamna anului 2024, în valoare totală de peste 360 de milioane de euro, pentru modernizarea CET-urilor din Bucureşti. „Cele trei proiecte sunt absolut necesare pentru asigurarea încălzirii locuinţelor din Capitală. Din păcate, nu s-a decontat nimic până acum, proiectele fiind încă în licitaţie. Având în vedere uzura centralelor vechi, există oricând riscul apariţiei unor avarii şi al întreruperii încălzirii”, a explicat Bolojan.

Bolojan: „Nu este normal să ai câştiguri mari fără performanţă”

Premierul interimar a criticat modul de evaluare a conducerilor din companiile de stat din energie. „Nu mai putem continua în acest fel. Nu este normal să deţii funcţii de conducere în companii de stat de tip monopolist, să ai câştiguri mari, fără ca acestea să fie condiţionate de realizări şi performanţă”, a spus Bolojan.

El a anunţat că a convenit cu responsabilii din domeniul energiei modificarea indicatorilor de performanţă pentru companiile care nu îşi realizează investiţiile.

„Nu mai putem accepta doar indicatori formali, de tipul unor obligaţii legale, cum ar fi elaborarea la timp a bugetului de venituri şi cheltuieli. Performanţa în companiile din energie este o condiţie necesară pentru reducerea preţurilor la energie în economia României”, a conchis Bolojan.

Citește și: Bolojan: „Ipoteza unui guvern tehnocrat este una care a fost avansată”

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Grindeanu acuză PNL și USR că blochează formarea noului guvern: „Vor să rămână la putere”
Grindeanu acuză PNL și USR că blochează formarea noului guvern: „Vor să rămână la putere”
Nicușor Dan: Un guvern tehnocrat ar fi fost o soluție mai bună. Partidele trebuie să găsească rapid o majoritate
Nicușor Dan: Un guvern tehnocrat ar fi fost o soluție mai bună. Partidele trebuie să găsească rapid ...
Nazare avertizează: Instabilitatea politică pune în pericol ratingul de investiții ale României
Nazare avertizează: Instabilitatea politică pune în pericol ratingul de investiții ale României
Fraudă la Casa de Pensii București. Șapte persoane reținute după perchezițiile DIICOT
Fraudă la Casa de Pensii București. Șapte persoane reținute după perchezițiile DIICOT
Ambasadorul SUA: Parteneriatul dintre România și Statele Unite nu a fost niciodată mai puternic
Ambasadorul SUA: Parteneriatul dintre România și Statele Unite nu a fost niciodată mai puternic
Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru lipsire de libertate în dosarul jurnalistei de la RAI Uno
Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru lipsire de libertate în dosarul jurnalistei de la RAI Uno
Nicușor Dan, de Ziua MAI: Combaterea drogurilor și a violenței domestice trebuie să rămână priorități
Nicușor Dan, de Ziua MAI: Combaterea drogurilor și a violenței domestice trebuie să rămână priorități
Germania va participa pentru prima dată la exercițiile nucleare efectuate de Franța
Germania va participa pentru prima dată la exercițiile nucleare efectuate de Franța
PPC Renewables investește 87,4 milioane de lei într-un sistem de stocare a energiei la parcul eolian Corugea din Tulcea
PPC Renewables investește 87,4 milioane de lei într-un sistem de stocare a energiei la parcul eolian ...
Guvernul aprobă măsuri pentru accelerarea proiectelor de energie verde prin PNRR. ADS își modernizează logistica
Guvernul aprobă măsuri pentru accelerarea proiectelor de energie verde prin PNRR. ADS își modernizează ...
CCR amână pentru 23 septembrie sesizarea Guvernului privind conflictul cu ÎCCJ pe tema restanțelor salariale ale magistraților
CCR amână pentru 23 septembrie sesizarea Guvernului privind conflictul cu ÎCCJ pe tema restanțelor ...
Guvernul pregătește Strategia națională pentru conservarea biodiversității 2026-2030. România evită o penalizare de aproape 1 miliard de euro
Guvernul pregătește Strategia națională pentru conservarea biodiversității 2026-2030. România ...
Guvernul începe centralizarea datelor pentru reorganizarea instituțiilor și companiilor de stat
Guvernul începe centralizarea datelor pentru reorganizarea instituțiilor și companiilor de stat
Peste 64.000 de țigarete ascunse în bagajele a zece români, descoperite pe Aeroportul Otopeni
Peste 64.000 de țigarete ascunse în bagajele a zece români, descoperite pe Aeroportul Otopeni
Dragoș Pîslaru: Cel puțin o treime din fondurile europene pentru perioada 2028-2034 ar trebui direcționate către sectorul privat
Dragoș Pîslaru: Cel puțin o treime din fondurile europene pentru perioada 2028-2034 ar trebui direcționate ...
ASF pregătește noi măsuri pentru dezvoltarea pieței de capital: „România poate deveni mai atractivă pentru investitorii internaționali”
ASF pregătește noi măsuri pentru dezvoltarea pieței de capital: „România poate deveni mai atractivă ...
Florin Talpan, cercetat disciplinar de MApN. Biroul i-a fost sigilat, iar un laptop personal a fost ridicat
Florin Talpan, cercetat disciplinar de MApN. Biroul i-a fost sigilat, iar un laptop personal a fost ridicat
Avertisment privind carburanții: Motorina ar putea ajunge din nou la 10 lei per litru dacă tensiunile din Golf se agravează
Avertisment privind carburanții: Motorina ar putea ajunge din nou la 10 lei per litru dacă tensiunile ...