Românii din Germania se pot pensiona la 63, 65 sau 67 de ani. Condiția care face diferența

Românii care lucrează în Germania trebuie să știe că vârsta la care se pot pensiona nu este aceeași pentru toată lumea, ci depinde în primul rând de anul nașterii și de numărul de ani de asigurare acumulați. În 2026, pentru persoanele născute în 1964 sau ulterior, vârsta standard de pensionare în Germania este de 67 de ani. Totuși, legislația germană permite, în anumite condiții, pensionarea înainte de această vârstă, inclusiv de la 63 sau 65 de ani, potrivit capital.ro.

Un aspect important pentru românii care au avut o carieră profesională împărțită între România și Germania este că perioadele de asigurare realizate în cele două state pot fi luate în calcul în cadrul regulilor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială. Acest lucru poate fi esențial pentru persoanele care nu au acumulat suficienți ani exclusiv în Germania, dar au lucrat o perioadă semnificativă în România.

Te-ar mai putea interesa și: Tesla accelerează extinderea producției în Germania: încă 1.000 de angajați vor fi recrutați pentru uzina de lângă Berlin

Românii din Germania se pot pensiona la 63, 65 sau 67 de ani. Condiția care face diferența

În Germania, vârsta standard de pensionare a fost majorată treptat, în funcție de anul nașterii. Pentru generațiile mai vechi se aplică un calendar de tranziție, în timp ce persoanele născute în 1964 sau după acest an au, potrivit regulilor prezentate, vârsta standard de 67 de ani.

Calendarul este următorul:

• persoanele născute în 1958 se pot pensiona la 66 de ani;
• cele născute în 1959 ajung la vârsta standard de 66 de ani și 2 luni;
• pentru cei născuți în 1960, pragul este de 66 de ani și 4 luni;
• pentru 1961, vârsta este de 66 de ani și 6 luni;
• pentru 1962, de 66 de ani și 8 luni;
• pentru 1963, de 66 de ani și 10 luni;
• pentru persoanele născute în 1964 și ulterior, vârsta standard este de 67 de ani.

Astfel, pentru un român născut după 1963 și care lucrează în Germania, 67 de ani reprezintă în prezent reperul pentru pensionarea standard. Aceasta nu înseamnă însă că persoana respectivă este obligată în toate situațiile să continue activitatea până la această vârstă.

Una dintre variantele disponibile este pensionarea pentru persoanele care au acumulat cel puțin 35 de ani de perioade eligibile. Această categorie este cunoscută în sistemul german drept pensia pentru persoanele asigurate pe termen lung – Altersrente für langjährig Versicherte.

În această situație, pensionarea poate începe cel mai devreme la 63 de ani, însă avantajul retragerii mai devreme vine cu un cost financiar important: pensia este redusă permanent.

Reducerea este de 0,3% pentru fiecare lună cu care persoana se pensionează înainte de vârsta standard. Pentru o persoană născută în 1964 sau ulterior, care ar alege să se pensioneze la 63 de ani în loc de 67 de ani, diferența este de patru ani, adică 48 de luni. În acest caz, reducerea cumulată poate ajunge la 14,4%.

Un element foarte important este faptul că această diminuare nu dispare atunci când pensionarul ajunge ulterior la vârsta standard. Cu alte cuvinte, cine se pensionează anticipat la 63 de ani și acceptă reducerea nu revine automat la cuantumul integral al pensiei la împlinirea vârstei de 67 de ani.

Decizia de pensionare anticipată trebuie, prin urmare, analizată atât din perspectiva timpului liber câștigat, cât și din perspectiva pierderii permanente de venit. Pentru o persoană care a muncit multe decenii, posibilitatea de a se retrage cu patru ani mai devreme poate fi atractivă, dar reducerea pensiei pe întreaga perioadă de pensionare poate reprezenta o diferență financiară semnificativă.

Există însă o categorie diferită pentru persoanele care au acumulat cel puțin 45 de ani de perioade eligibile. Acestea sunt considerate persoane asigurate pentru o perioadă deosebit de lungă, iar sistemul german le permite, în anumite condiții, să se pensioneze înainte de vârsta standard fără penalizarea aplicată pensionării anticipate obișnuite.

Pentru persoanele născute în 1964 sau ulterior, vârsta la care această categorie poate beneficia de pensie fără reducere este de 65 de ani.

Aici apare una dintre cele mai importante diferențe dintre variantele de pensionare. Un angajat care are minimum 35 de ani de perioade eligibile poate ieși la pensie de la 63 de ani, însă cu penalizare. În schimb, o persoană care a acumulat 45 de ani de perioade eligibile poate beneficia de pensionare fără penalizare la 65 de ani, în cazul generațiilor pentru care această vârstă este prevăzută.

Prin urmare, expresia „pensie la 63 de ani” poate fi înșelătoare. Ea nu înseamnă că orice persoană care a lucrat timp de 35 de ani se poate retrage la 63 de ani fără pierderi financiare. Pentru generațiile mai tinere, pensionarea fără penalizare pe baza celor 45 de ani nu începe automat la 63 de ani.

Un alt aspect esențial este că simpla numărare a anilor în care o persoană a avut un loc de muncă nu este suficientă pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condițiile pentru pensionare.

Pentru pragurile de 35 și 45 de ani, trebuie analizate perioadele care sunt recunoscute drept perioade eligibile în sistemul german. Nu toate situațiile profesionale sau perioadele fără activitate sunt tratate identic.

De aceea, un angajat nu ar trebui să presupună că, dacă a lucrat timp de 35 sau 45 de ani calendaristici, îndeplinește automat condițiile pentru categoria de pensie dorită. Situația trebuie verificată individual de instituția competentă, în special în cazul persoanelor care au avut perioade de șomaj, întreruperi de activitate sau o carieră desfășurată în mai multe țări.

Pentru românii care s-au mutat în Germania după ce au lucrat deja în România, perioada de contribuții realizată în țară poate avea un rol important. Regulile europene permit coordonarea perioadelor de asigurare realizate în state diferite, astfel încât o persoană să nu piardă automat anii de contribuții acumulați înainte de mutarea în alt stat.

De exemplu, o persoană care a lucrat 18 ani în România și 22 de ani în Germania are o carieră profesională totală de 40 de ani. Pentru stabilirea drepturilor de pensie pot fi analizate perioadele realizate în ambele țări, conform regulilor aplicabile.

Totuși, acest lucru nu înseamnă că Germania va plăti o singură pensie germană calculată ca și cum persoana ar fi lucrat toți cei 40 de ani pe teritoriul Germaniei. Fiecare stat își calculează și plătește partea de pensie care îi revine, potrivit legislației proprii și regulilor europene.

Această distincție este importantă pentru românii care lucrează în Germania și cred că toți anii munciți în România se transformă automat în ani de contribuții germane. Perioadele pot conta pentru stabilirea dreptului, însă plata efectivă a pensiei este împărțită între sistemele celor două state, în funcție de perioadele recunoscute.

Anul nașterii este important pentru stabilirea vârstei standard, dar nu este singurul criteriu. Istoricul contribuțiilor poate face diferența între două persoane de aceeași vârstă.

De exemplu, doi români născuți în 1965 și care lucrează în prezent în Germania au amândoi o vârstă standard de pensionare de 67 de ani. Dacă unul dintre ei a început să muncească foarte devreme și a acumulat perioade eligibile inclusiv în România, iar celălalt a avut mai multe întreruperi sau a intrat mai târziu în activitate, situațiile lor pot fi complet diferite.

Primul poate ajunge să îndeplinească mai devreme condițiile pentru una dintre formele de pensionare anticipată, în timp ce al doilea poate fi nevoit să aștepte mai mult.

Prin urmare, nu este suficient să te uiți la vârsta unui coleg pentru a afla când te poți pensiona. Contează anul nașterii, perioadele de asigurare, natura acestora și modul în care sunt recunoscute în sistem.

Sistemul german oferă și posibilitatea opusă pensionării anticipate: persoana care a ajuns la vârsta standard poate alege să amâne începerea pensiei și să continue să lucreze.

Pentru fiecare lună de amânare, pensia poate beneficia de o majorare de 0,5%, ceea ce înseamnă un plus de 6% pentru un an de amânare. La această creștere se pot adăuga și efectele contribuțiilor plătite în perioada suplimentară de activitate.

Astfel, diferența dintre pensionarea anticipată și amânarea pensionării este semnificativă. În primul caz, persoana beneficiază de pensie mai devreme, dar acceptă o reducere permanentă. În al doilea caz, persoana continuă să lucreze și să contribuie, iar pensia poate deveni mai mare.

Alegerea depinde, evident, de situația personală, de starea financiară, de veniturile din muncă și de planurile fiecărei persoane.