Real Estate

Chiriile birourilor din centrul Bucureștiului au crescut cu aproape 12% într-un an, pe fondul ofertei limitate

13 Aug, 16:56 • Cornel Ghimeșan
Chiriile solicitate pentru spațiile de birouri din zona centrală a Bucureștiului au crescut cu aproape 12% în iunie 2026 față de aceeași lună din 2025, de la 16 la 18 euro/mp/lună, în condițiile în care oferta de clădiri moderne și bine amplasate rămâne redusă, arată raportul Colliers privind piața imobiliară din București la jumătatea anului.
Chiriile birourilor din centrul Bucureștiului au crescut cu aproape 12% într-un an, pe fondul ofertei limitate

Chiriile au crescut, în medie, cu aproximativ 3% la nivelul întregii piețe

În același timp, proiectele noi aflate în dezvoltare sunt promovate cu niveluri de chirie cu 10%-15% mai mari decât cele practicate în mod obișnuit în zonele respective.

Piața de birouri din Capitală a absorbit în primul semestru peste 100.000 de metri pătrați, un nivel ușor inferior celui din aceeași perioadă a anului trecut. Cererea rămâne sub media ultimilor ani, însă deficitul de spații competitive începe să se reflecte tot mai vizibil în nivelul chiriilor.

„Piața birourilor dă acum două semnale care par, la prima vedere, în contradicție: volumul închirierilor rămâne modest, dar chiriile cresc pentru spațiile bune. Explicația este oferta limitată, chiar și în contextul unei cereri suboptimale”, spune Victor Coșconel, Partner și Head of Leasing, Office & Industrial Agencies, Colliers.

Potrivit consultantului, companiile continuă să caute clădiri moderne, eficiente și bine amplasate, în timp ce opțiunile disponibile în zonele centrale se reduc. Astfel, proprietarii clădirilor competitive au început să câștige putere de negociere, în pofida unei rate generale de neocupare încă ridicate.

Cererea nouă, reprezentată de tranzacțiile care contribuie direct la creșterea gradului de ocupare, a crescut ușor în primul semestru, dar activitatea totală de închiriere rămâne sub media ultimilor ani și mai apropiată de nivelurile din 2020-2021 decât de cele de dinaintea pandemiei.

În același timp, piața începe să dea unele semnale de revenire. Mai multe companii analizează noi închirieri, inclusiv jucători care intră pentru prima dată pe piața locală, în special centre de servicii din Europa de Vest, care caută suprafețe de câteva mii de metri pătrați.

Sectorul IT&C a recuperat o parte din activitate față de minimele recente, însă rămâne sub nivelurile de dinaintea pandemiei.

Colliers: Revenirea angajaților la birou este un alt factor care poate susține cererea

În multe companii din afara sectorului IT, prezența obligatorie a crescut de la una-două zile pe săptămână la trei zile în 2025, iar tot mai mulți angajatori analizează trecerea la patru zile pe săptămână.

Companiile din IT păstrează, în general, modele de lucru mai flexibile și înregistrează în continuare cea mai redusă prezență fizică la birou.

Structura cererii s-a modificat față de perioada de dinaintea pandemiei

Dacă în 2019 sectorul IT genera peste jumătate din activitatea de închiriere din București, ponderea acestuia a coborât la aproximativ 20% în 2025. În primul semestru din 2026, însă, IT&C a revenit la 31% din cerere.

În paralel, serviciile financiare, construcțiile, energia, serviciile profesionale și bunurile de consum au generat fiecare aproximativ 8%-9% din cererea de spații de birouri în prima jumătate a anului.

Diversificarea bazei de chiriași reduce astfel dependența pieței de un singur sector economic și influențează tipurile de spații și zonele căutate.

Colliers: Bucureștiul nu a primit niciun proiect nou de birouri în prima jumătate a anului 2026

Oferta nouă rămâne însă limitată. Bucureștiul nu a primit niciun proiect nou de birouri în prima jumătate a anului 2026, după ce nici în 2025 nu au fost consemnate livrări.

Pentru întregul an sunt estimate puțin peste 50.000 de metri pătrați de spații noi, în timp ce proiectele aflate în construcție ar putea adăuga în următorii ani aproape 300.000 de metri pătrați de birouri moderne.

Volumul este redus comparativ cu anii de vârf ai pieței, când într-un singur an erau livrați peste 200.000 de metri pătrați. O parte importantă a proiectelor aflate în dezvoltare este deja în discuții de preînchiriere, ceea ce limitează și mai mult oferta disponibilă pentru companiile care caută spații moderne.

Rata generală de neocupare a birourilor din București a urcat la 12,25% la jumătatea anului, de la 11,75% la sfârșitul lui 2025

Creșterea ratei de neocupare provine în principal din zonele periferice, în timp ce în clădirile competitive și bine amplasate rata de neocupare este, în general, de o singură cifră sau chiar aproape de zero.

În zona centrală de business, rata de neocupare este de aproximativ 4%, iar chiriile solicitate ajung la 24 de euro/mp/lună, față de un maxim de 22 de euro/mp/lună la sfârșitul anului trecut.

Colliers: În Floreasca-Barbu Văcărescu, rata de neocupare este de aproximativ 5%, în timp ce în Pipera ajunge la 40%

Datele indică faptul că rata medie de neocupare pentru București este influențată în mare măsură de anumite zone și clădiri, în timp ce spațiile disponibile în proiectele competitive sunt mult mai puține.

Tendința este similară în principalele piețe de birouri din Europa Centrală și de Est. Potrivit raportului Colliers „ExCEEding Borders Office 2026”, oferta de spații noi a ajuns la minime istorice în București, Varșovia, Praga, Budapesta, Bratislava și Sofia.

În cele șase piețe au fost livrați în 2025 puțin peste 200.000 de metri pătrați de birouri, cel mai redus volum anual din istoria recentă, iar pentru 2026 sunt estimate aproximativ 300.000 de metri pătrați.

Stocul modern de birouri din cele șase capitale a ajuns la 22,1 milioane de metri pătrați la sfârșitul anului 2025, iar volumul total al închirierilor s-a menținut la aproximativ 2,6 milioane de metri pătrați. O parte importantă a activității a fost generată de reînnoiri de contracte și relocări către clădiri mai performante.

Companiile acordă importanță eficienței energetice și costurilor de administrare atunci când aleg un spațiu de birouri

În București, costurile de administrare pentru clădirile moderne sunt, în general, de aproximativ 3,5-4 euro/mp, față de peste 5 euro/mp în cazul unor clădiri mai vechi. Diferența poate compensa parțial o chirie mai ridicată și devine un criteriu important în deciziile de relocare.

Colliers estimează că cererea de închiriere din București va rămâne în 2026 relativ apropiată de nivelul din 2025

Oferta redusă va continua însă să susțină chiriile și gradul ridicat de ocupare al clădirilor moderne și bine poziționate, în timp ce proprietarii clădirilor mai vechi vor avea o presiune tot mai mare să investească în modernizare și repoziționare.

Pentru chiriașii cu contracte care urmează să expire în următorii doi ani, consultanții recomandă începerea din timp a procesului de analiză a pieței, în condițiile în care numărul alternativelor disponibile în clădiri moderne și zone centrale este în scădere.

Citește și: Colliers: Piața birourilor se polarizează. 87% dintre companiile mari își mențin spațiile, firmele mici merg spre extindere

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Weekend aglomerat pe litoral și la munte. Autoritățile suplimentează măsurile de siguranță și lansează un apel către turiști
Weekend aglomerat pe litoral și la munte. Autoritățile suplimentează măsurile de siguranță și ...
Marea Nordului intră într-o nouă eră. Sute de sonde petroliere așteaptă dezafectarea, iar costurile explodează
Marea Nordului intră într-o nouă eră. Sute de sonde petroliere așteaptă dezafectarea, iar costurile ...
Ministerul Energiei: Sistemul energetic național este stabil după oprirea Reactorului 2 de la Cernavodă. România se bazează pe importuri și rezerve
Ministerul Energiei: Sistemul energetic național este stabil după oprirea Reactorului 2 de la Cernavodă. ...
Ministerul Finanțelor a împrumutat aproape 1,13 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanțelor a împrumutat aproape 1,13 miliarde lei de la bănci
Mugur Isărescu, despre trecerea României la euro: „Acum nu avem niciun criteriu îndeplinit”. Ce trebuie să facă țara noastră
Mugur Isărescu, despre trecerea României la euro: „Acum nu avem niciun criteriu îndeplinit”. Ce ...
BNR anticipează că rata anuală a inflației va coborî la 2,8% în trimestrul II din 2028
BNR anticipează că rata anuală a inflației va coborî la 2,8% în trimestrul II din 2028
Doi membri ai echipajului unui tren de pasageri au fost uciși într-un atac cu dronă în regiunea Odesa
Doi membri ai echipajului unui tren de pasageri au fost uciși într-un atac cu dronă în regiunea Odesa
Sorin Grindeanu, despre noua lege a salarizării: „Dacă avem un Guvern cu puteri depline, cresc șansele să fie adoptată”
Sorin Grindeanu, despre noua lege a salarizării: „Dacă avem un Guvern cu puteri depline, cresc șansele ...
Sorin Grindeanu, atac dur la Guvernul Bolojan: „Eșec epic”. Liderul PSD acuză scăderea economiei și „trai pe datorie”
Sorin Grindeanu, atac dur la Guvernul Bolojan: „Eșec epic”. Liderul PSD acuză scăderea economiei ...
Putin provoacă indignare în Japonia după vizita în Insulele Kurile, scrie Politico
Putin provoacă indignare în Japonia după vizita în Insulele Kurile, scrie Politico
David Popovici, în semifinalele probei de 200 m liber. Românul, al patrulea timp al calificărilor
David Popovici, în semifinalele probei de 200 m liber. Românul, al patrulea timp al calificărilor
BNR a revizuit în creștere la 6,1% prognoza de inflație pentru finalul lui 2026. Isărescu: Inflația va scădea rapid până la sfârșitul anului
BNR a revizuit în creștere la 6,1% prognoza de inflație pentru finalul lui 2026. Isărescu: Inflația ...
A murit Dumitru Marcu, fostul mare fotbalist al Universității Craiova. Avea 76 de ani
A murit Dumitru Marcu, fostul mare fotbalist al Universității Craiova. Avea 76 de ani
O dronă a fost găsită în apa mării la Costinești. Perimetrul a fost izolat de autorități
O dronă a fost găsită în apa mării la Costinești. Perimetrul a fost izolat de autorități
De ce afacerile din Sibiu dau mai puțini bani pe curent datorită panourilor fotovoltaice Trevora
De ce afacerile din Sibiu dau mai puțini bani pe curent datorită panourilor fotovoltaice Trevora
Adrian Codirlașu, CFA România: „Țara noastră nu va intra în zona euro mai devreme de 10 ani”
Adrian Codirlașu, CFA România: „Țara noastră nu va intra în zona euro mai devreme de 10 ani”
Nuclearelectrica începe oprirea controlată a Unității 2 de la Cernavodă, pe fondul scăderii nivelului Dunării
Nuclearelectrica începe oprirea controlată a Unității 2 de la Cernavodă, pe fondul scăderii nivelului ...
MApN: Noi atacuri cu drone la graniță; mesaj RO-ALERT pentru nordul județului Tulcea
MApN: Noi atacuri cu drone la graniță; mesaj RO-ALERT pentru nordul județului Tulcea