„Ne vom întâlni în curând, conform indicațiilor președintelui, pentru a discuta situația actuală cu companiile energetice și posibilele rute de transport pentru livrările noastre de energie”, a spus Novak.
„Având în vedere deficitul actual de gaze în balanța energetică globală, este un volum destul de mare”, a adăugat oficialul.
Viceprim-ministrul a menționat, de asemenea, că Rusia continuă să colaboreze cu partenerii săi asiatici în privința livrărilor de energie. Anterior, președintele rus Vladimir Putin afirmase că, având în vedere intenția Uniunii Europene de a renunța complet la gazul rusesc, Rusia ar putea iniția o retragere anticipată de pe piața europeană și să se reorienteze către cumpărători mai atractivi.
Potrivit analizei făcute de agenția TASS, în 2025, Rusia s-a clasat pe locul doi după Statele Unite ca valoare a importurilor de GNL către UE, cu o cotă de 16,1% (16,2% din valoarea totală a achizițiilor de GNL și gaze prin conducte) și 14% din volumele livrate (12,1% din totalul aprovizionărilor cu gaze).
„Nu este o decizie, în acest caz este ceea ce se cheamă gândit cu voce tare. Cu siguranţă voi ordona Guvernului să lucreze la această problemă împreună cu companiile noastre”, a spus liderul de la Kremlin.
Putin a legat posibila decizie, despre care a spus că nu a fost încă luată, de dorinţa Uniunii Europene de a interzice achiziţiile de gaze ruseşti şi gaze naturale lichefiate.
„Ne vom întâlni în curând, conform instrucţiunilor preşedintelui, pentru a discuta situaţia actuală cu companiile energetice şi posibilele rute de transport pentru aprovizionarea noastră cu energie”, a declarat joi Novak, care este principalul oficial responsabil de problemele energetice.
„Vom discuta în curând acest lucru cu companiile noastre energetice şi vom vedea cum să utilizăm resursele ruseşti în mod cât mai profitabil”, a adăugat Novak.
Reuters confirmă că Rusia este al doilea cel mai mare furnizor de gaze naturale lichefiate către Uniunea Europeană şi vinde, de asemenea, gaze prin conducta TurkStream către ţări precum Ungaria, Slovacia şi Serbia.
Reuters a calculat anterior că exporturile de gaze naturale ruseşti prin conducte către Europa au scăzut cu 44% în 2025 comparativ cu 2024, atingând cel mai redus nivel începând de la mijlocul anilor 1970.
Pe baza datelor publicate de reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), Reuters a calculat că, în 2025, Gazprom a livrat Europei doar 18 miliarde metri cubi de gaze naturale prin conducte şi aceste gaze au fost trimise prin conducta submarină TurkStream.
Comparativ, în 2018-2019, exporturile de gaze ruseşti prin conducte către Europa au atins un vârf de peste 175-180 de miliarde de metri cubi (bcm) pe an şi au adus zeci de miliarde pentru Gazprom şi statul rus, care deţine o participaţie majoritară la această companie.
Citește și: Lukoil invocă forța majoră la Trident și dă statul român în judecată