Știri politică

Oana Țoiu: Aderarea României la OCDE, obiectiv strategic care poate reduce costul de capital și atrage investiții

04 Jun, 11:08 • Daniela Oancea
Oana Țoiu, în cadrul reuniunii Consiliului ministerial al organizației de la Paris, a confirmat că România își menține obiectivul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), proces considerat strategic pentru consolidarea statutului român în rândul economiilor dezvoltate, a declarat ministrul interimar de externe.
Oana Țoiu: Aderarea României la OCDE, obiectiv strategic care poate reduce costul de capital și atrage investiții

Oana Țoiu a subliniat că aderarea la OCDE reprezintă „un obiectiv important de țară”, cu efecte directe asupra costului de finanțare și asupra atractivității investiționale a economiei.

Oana Țoiu a declarat astfel că „procesul de aderare al României la OCDE ne va permite să fim în clubul economiilor dezvoltate și, prin această recunoaștere, să obținem o reducere a costului de capital și un grad mai mare de atractivitate pentru investiții”.

România se află într-o etapă avansată a procesului de aderare la OCDE

Oficialul a mai arătat că discuțiile cu Statele Unite includ și componenta de consolidare a cooperării economice bilaterale, în contextul unui parteneriat considerat solid de ambele părți.

Evenimentul reunește miniștrii de externe ai statelor membre OCDE și ai partenerilor organizației, agenda discuțiilor vizând rolul strategiilor industriale în susținerea unei creșteri economice durabile și a îmbunătățirii nivelului de trai la nivel global.

Citește și: Analiză: România se apropie de aderarea la OCDE, dar deficitul său este indezirabil în clubul cu datornici

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...