Cariere

Ana-Maria Duduleanu este noul Head of Marketing al Nutricia in Romania

02 Oct, 16:16 • Redactia DailyBusiness
Din această vară, Ana-Maria Duduleanu a preluat poziția de Head of Marketing pentru Nutricia România, divizia de alimentație specializată a companiei Danone. În această calitate, Ana-Maria va coordona brandurile Aptamil și Milupa, precum și proiectele educaționale pentru o alimentație sănătoasă în primii ani de viață pe care le oferă Nutricia în România.
Ana-Maria Duduleanu este noul Head of Marketing al Nutricia in Romania

Ana-Maria Duduleanu revine în România după o experiență de 5 ani în Paris,
tot în cadrul Danone, unde a ocupat poziții de Marketing Manager pentru
brandurile de apă ale companiei (evian, Volvic, Badoit) pe piețele internaționale
(Japonia, Rusia, Europa și LATAM).

Cercetarea laptelui matern este un
domeniu în care suntem pionieri, astfel că, după 40 de ani de studiu a acestuia,
știm cât de complexă și completă este soluția naturii pentru nutriția bebelușilor.
De aceea, prin intermediul programului SAMAS și nu numai, ne-am asumat să încurajăm
cât mai mult posibil alăptarea, ca fiind cel mai potrivit context pentru creșterea
și dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a copiilor în primii ani de viață
și chiar avem un impact pozitiv asupra creșterii
ratei de alăptare în România
„, afirmă Ana-Maria Duduleanu.


Noul Head of Marketing Nutricia mai adaugă: „Această viziune este valorizată de piața românească, unde credem că avem un parcurs de creștere susținută cu principalele
noastre branduri, Aptamil și Milupa. Pe lângă formule de lapte, avem și soluții
complementare de nutriție pentru cei mici
„.

Ana-Maria a lucrat și anterior în cariera sa în România, ca Senior Brand
Manager pentru Aptamil, în 2010. În urma contribuției sale la dezvoltarea
brandului Aptamil și a proiectului social SAMAS, în 2014, Ana-Maria s-a
îndreptat către Evian Volvic International, unde a fost responsabilă de
dezvoltarea strategiei de marketing la nivel internațional pentru brandurile evian,
Volvic și Badoit și a gestionat echipe din mai multe țări.

Anca Romilă, care a coordonat anterior activitățile de marketing ale
Nutricia, își continuă cariera profesională, preluând responsabilitatea
brandului Nutrilon pentru Belgia și Olanda.