„Dacă trecem la un format multilateral, atunci vom continua să facem progrese în soluţionarea problemelor”, a declarat Jared Kushner în timpul întâlnirii, transmisă de televiziune. La rândul său, Steve Witkoff a spus că este „încrezător că îi vom putea include pe europeni” în următoarea rundă de negocieri.
Întâlnirea marchează a zecea întrevedere faţă în faţă dintre Witkoff şi Putin de la începutul conflictului, un război care durează deja mai mult decât lupta Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Discuţiile de la Kremlin au loc după două zile de negocieri trilaterale de pace, mediate de Statele Unite, la Abu Dhabi.
După negocierile de la Abu Dhabi, primele discuţii directe între Rusia şi Ucraina, mediate de SUA, după o pauză de nouă luni, cele două părţi au anunţat că au convenit asupra unui schimb important de prizonieri de război, care ar urma să aibă loc în următoarele săptămâni. Nu a fost însă anunţat niciun progres decisiv în negocierile mai ample.
Înaintea întâlnirii de la Kremlin, când intra într-un hotel din Moscova, Witkoff a fost întrebat de un jurnalist dacă progresele înregistrate până acum în discuţii înseamnă că pacea este mai aproape.
„Sper”, a răspuns emisarul american.
Negociatorii ruşi şi ucraineni au raportat unele progrese la Abu Dhabi, însă partea americană a precizat că persistă divergenţe în privinţa unor chestiuni majore, inclusiv a teritoriilor.
Witkoff şi Kushner urmează să plece mai târziu în cursul zilei spre Dublin, unde vor avea discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta a declarat miercuri că speră ca negocierile să producă un rezultat până la sfârşitul acestui an, dar că evoluţia lor depinde în mare măsură de modul în care Statele Unite vor aborda discuţiile cu Moscova.
Preşedintele Donald Trump, care a afirmat cândva că ar putea pune capăt conflictului în 24 de ore, le-a cerut lui Witkoff şi ginerelui său, Jared Kushner, să relanseze eforturile pentru pace. Trump speră ca un acord să consolideze imaginea pe care şi-o construieşte de lider capabil să medieze conflicte.
Săptămâna trecută, Trump a declarat că războiul este aproape de încheiere printr-un „acord mare şi frumos”, deşi a anticipat în repetate rânduri progrese care nu s-au concretizat.
Rusia a trimis trupe în Ucraina în februarie 2022, iar forţele sale încearcă să obţină pe câmpul de luptă controlul asupra regiunii, în pofida rezistenţei puternice a armatei ucrainene.
Rusia nu a obţinut câştiguri teritoriale importante în acest an, dar a intensificat atacurile asupra infrastructurii ucrainene. La rândul său, Ucraina a lovit frecvent cu drone rafinării de petrol din Rusia, provocând penurii de combustibil în timpul verii. Potrivit oficialilor locali, problema a reapărut în această săptămână în unele regiuni ruseşti.
Putin nu a dat semne că ar fi dispus să îşi atenueze revendicările teritoriale. Acestea includ şi crearea unei zone-tampon în anumite părţi ale Ucrainei pe care Rusia nu le-a revendicat oficial ca teritoriu propriu.
Vladimir Medinski, principalul negociator al lui Putin la discuţiile de la Abu Dhabi, a declarat miercuri pentru televiziunea de stat rusă că „oriunde a păşit piciorul soldatului nostru rus, acel teritoriu este al nostru”. Agenţia de presă de stat TASS l-a citat, de asemenea, afirmând că Moscova va recupera „fiecare centimetru” din ceea ce consideră a fi teritoriu rusesc.
Există tensiuni şi în legătură cu dorinţa Ucrainei şi a statelor europene, susţinută de Statele Unite, ca Uniunea Europeană să aibă un loc la masa negocierilor. Marile state membre ale UE sunt susţinătoare ferme ale Kievului.
Moscova invocă lipsa unor propuneri constructive din partea Bruxellesului şi incapacitatea UE de a desemna o persoană care să o reprezinte în eventualele discuţii viitoare. De asemenea, consideră că ideea nu este realistă.
Luni, Kaja Kallas, şefa diplomaţiei europene, a acuzat Rusia că simulează disponibilitatea pentru negocieri şi că nu a demonstrat nicio intenţie de a ajunge la un compromis, în timp ce continuă să bombardeze Kievul.
În condiţiile în care discuţiile sunt blocate în privinţa teritoriilor, mediatorii americani au încercat să orienteze negocierile către garanţiile de securitate pentru perioada de după război şi reconstrucţia Ucrainei. Rusia a vorbit, la rândul său, despre necesitatea unui acord privind arhitectura de securitate a Europei după încheierea conflictului.
Ideea unor discuţii pe aceste teme a stârnit însă îngrijorări în Ucraina şi în rândul aliaţilor săi, notează RTE și Reuters.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că discuţiile mai ample privind securitatea europeană ar trebui să aibă loc numai după instituirea unui armistiţiu în Ucraina.
Moscova a respins însă ideea unui armistiţiu temporar. Rusia afirmă că doreşte un acord cuprinzător pentru încheierea războiului, nu o pauză în lupte care i-ar permite Ucrainei să îşi refacă stocurile de armament.
Citește și: Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord