Cariere

Dezvăluire fabuloasă a lui Gică Hagi. Ce salariu încasează „Regele” de la Farul: „Sunt cel mai ieftin antrenor. Dar am bonusuri mari”

11 Apr, 15:40 • Russo George
Gică Hagi este lider cu Farul în Liga 1 și speră să câștige un nou titlu cu Farul Constanța, echipa la care este acționar principal, dar și antrenor. "Regele" a făcut o dezvăluire surprinzătoare despre salariul său.
Dezvăluire fabuloasă a lui Gică Hagi. Ce salariu încasează Regele de la Farul: Sunt cel mai ieftin antrenor. Dar am bonusuri mari

Gică Hagi dezvăluie ce salariu lunar are la Farul. „Regele” a declarat că și-a fixat un salariu lunar de 500 de euro la clubul pe care îl patronează, dar admite că bonusurile de performanţă sunt mult mai consistente, preferând acest sistem şi în privinţa jucătorilor.

„Eu sunt un antrenor care costă puțin. Cred că am salariul cel mai mic din prima ligă. Am 500 de euro pe lună. Așa că e ușor pentru conducere. Am însă bonusuri mai mari. Și la jucători e la fel. Salariile sunt cât credem noi că putem să ducem, dar după aceea, prin bonusuri, vrem să motivăm jucătorul. Ei trebuie să arate că pot și performează, iar noi, clubul, performăm administrativ și trebuie să vină banii. Iar atunci când tu aduci bani, și noi putem să-ți dăm. Toți trebuie să pedaleze în aceeași direcție”, a declarat Gică Hagi pentru Fanatik.

Gică Hagi a recunoscut însă că de șapte ani este pe profit cu echipa pe care o patronează. „Se pare că și anul acesta așa va fi. E bine, nu mult, au fost și ani în care a fost foarte bine, și acum la fel”, a mai afirmat „Regele”.

Citeşte şi: El este Călin, cel mai tânăr milionar din România. Trăiește cu soția și cei cinci copii într-o locuință de 1 milion de euro

Acesta a vorbit şi despre şamnsele echipei sale la titlul de campioană: „E un moment bun al nostru și trebuie să îl păstrăm. Și în primul rând, eu trebuie să fac lucrul acesta. Eu cu staff-ul meu trebui să-i facem pe jucători să fie puternici. Nu are cum să fie decisiv meciul cu FCSB. Totul se va juca în ultimele două etape”.

Gică Hagi a recunoscut însă că de șapte ani este pe profit cu echipa pe care o patronează. „Se pare că și anul acesta așa va fi. E bine, nu mult, au fost și ani în care a fost foarte bine, și acum la fel”, a mai afirmat „Regele”.

După trei etape din play -off, Farul are patru puncte avans față de CFR Cluj și cinci puncte față de FCSB.

Citeşte şi: ANAF insistă pentru plata cu cardul. Heiuş spune că teoriile conspirației sunt „o prostie incredibilă” şi ameninţă cu amenzi de 50.000 de lei

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare
Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu Ilie Bolojan: S-a stabilit calendarul învestirii Guvernului Mureșan (surse)
Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu Ilie Bolojan: S-a stabilit calendarul învestirii Guvernului Mureșan ...
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă ...
Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Siegfried Mureșan: Vom continua negocierile pe programul de guvernare
Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Siegfried Mureșan: Vom continua negocierile pe programul de guvernare
Nicușor Dan, la CNN: Nu cred că este foarte probabil ca Rusia să atace NATO într-un an sau doi, dar trebuie să fim pregătiți
Nicușor Dan, la CNN: Nu cred că este foarte probabil ca Rusia să atace NATO într-un an sau doi, dar ...
EVANTAGE Soft, Renault Group și Politehnica București lansează un laborator de inteligență artificială pentru industria auto
EVANTAGE Soft, Renault Group și Politehnica București lansează un laborator de inteligență artificială ...
CCR discută sesizarea lui Grindeanu privind OUG 38/2026 și un posibil conflict între Guvern și Parlament
CCR discută sesizarea lui Grindeanu privind OUG 38/2026 și un posibil conflict între Guvern și Parlament
Kelemen Hunor anunță că UDMR susține învestirea Guvernului Mureșan, deși spune că majoritatea parlamentară nu este încă asigurată
Kelemen Hunor anunță că UDMR susține învestirea Guvernului Mureșan, deși spune că majoritatea ...
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem nevoie de un buget credibil pentru 2027”
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem ...
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA de 19%
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA ...
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția stenogramelor
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția ...
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan negociază cu UDMR formarea Guvernului. Kelemen Hunor: „Nu avem 233 de voturi”
Siegfried Mureșan negociază cu UDMR formarea Guvernului. Kelemen Hunor: „Nu avem 233 de voturi”
STB primește 34 de milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru servicii prestate în pandemie
STB primește 34 de milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru servicii prestate în pandemie
Iranul promite redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile, dacă SUA reduc presiunea militară
Iranul promite redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile, dacă SUA reduc presiunea militară
Lituania face primul pas pentru a permite arme nucleare pe teritoriul său. Parlamentul a votat modificarea Constituției
Lituania face primul pas pentru a permite arme nucleare pe teritoriul său. Parlamentul a votat modificarea ...
Abrudean, despre întâlnirea Bolojan și șefa CCR în biroul său: „Este un spațiu public, adecvat pentru întâlnirile premierului”
Abrudean, despre întâlnirea Bolojan și șefa CCR în biroul său: „Este un spațiu public, adecvat ...
Călin Georgescu, lăsat în libertate, sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea DIICOT de arestare preventivă
Călin Georgescu, lăsat în libertate, sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea ...