„Afacerea Ioanid” din 1959. Adevăr și legendă în povestea celui mai mare jaf armat din istoria Băncii Naționale a României

Afacerea Ioanid: începuturile. În 1959 U.R.S.S. a lansat prima sondă spațială spre Lună, Statele Unite ale Americii deveneau 50, după alăturarean noului stat Hawaii, Charles de Gaulle devenea primul președinte al celei de-a cincea republici franceze, în Nepal femeile votau pentru prima dată, era fondată gruparea separatistă bască ETA.

Afacerea Ioanid – între mit și adevăr

România era de peste un deceniu legănată de cântece socialiste, deținuții politici încercau să trimită semnalele terorii în care trăiau peste hotare, unde dizidența românească lupta din răsputeri să dezvăluie fața de monstru a comunismului.

În vara toridă a acestui an un fapt ce ieșea din banalitatea zilnică a cutremurat birourile Miliției dar și tainicele sedii ale Securității. Banca Națională era jefuită cum nu mai fusese vreodată iar autorii nu erau borfași oarecare din mahalelele capitalei, erau doi ziariști destul de cunoscuți, un inginer aviator, doi profesori universitari și chiar și un locotenent-colonel de miliţie civilă.

Istoria a păstrat amintirea acestui eveniment ca „afacerea Ioanid”, dar popular fapta a fost denumită „cel mai mare jaf comunist”. Ceea ce este teribil de curios este faptul că nici azi, după mai mult de o jumătate de veac, nu avem o versiune verificată, concretă a mobilului jafului, dar nici a desfășurării acestuia.

Cele şase persoane, mascate şi înarmate, au jefuit o maşină a Băncii de Stat a Republicii Populare Române. În momentul ales pentru executarea jafului în mașină era suma de 1.686.000 de lei. Jaful a fost o premieră în România comunistă, „raiul socialist” fiind zguduit din temelii. Miliția a demarat în regim de urgență o anchetă unică prin numărul de oameni implicați în soluționarea ei, iar ce a urmat în cele două luni a însemnat mii de interogatorii, sute de persoane nevinovate anchetate și hărțuite de Securitate.

Elementul inedit al acestei anchete este celebra „reconstituire” a jafului. Toți cei șase făptași au primit propriul lor, au fost filmați în timp ce refăceau filmul întâmplărilor iar la finalul filmării au fost obligați să recunoască, în fața camerelor de filmat, că sunt vinovați. Cu toate acestea, legendele populare născute imediat după popularizarea jafului au fost nenumărate.

29 iulie 1959, o dimineață liniștită a unei zile de salariu. O mașină Skoda Station, proprietate a Băncii de Stat a Republicii Populare România, se deplasa, transportând cei 1686000 de lei, pe Calea Giulești, deplasare banală, repetată la aproape 7 zile mereu. Mașina cu cei doi saci de bani a parcat în fața unei filiale a Băncii de Stat și, chiar în acel moment, ușile unui taxi Moskvici se deschid și coboară, alerți, patru bărbaţi şi o femeie, cu mascați şi înarmaţi. Șoferul Skodei este imobilizat, hoții iau sacii cu bani şi dispar. Câteva secunde a durat totul.

Cele cinci persoane din Moskvici erau fraţii Alexandru şi Paul Ioanid, soţii Igor şi Monica Sevianu şi Saşa Muşat. După ce s-au îndepărtat de Calea Giulești, au condus până pe un câmp. Un copil i-a observat și a anunțat rapid Miliția, care s-a deplasat la locația indicată.

Nu a găsit jefuitorii dar aceștia, în graba lor, au lăsat pe câmp 138.000 de lei, bani pe care tâlharii nu mai apucaseră să îi strângă. Peste câteva ore, taxi-ul care ajutase la executarea jafului a fost găsit, abandonat, pe o stradă din București. Miliția a descoperit și 213.000 de lei, abandonați în mașină. Ancheta va concluziona, mai târziu, că hoții merseseră la locuința lui Igor pentru a împărți restul banilor.

Capii comuniști sunt negri de supărare, însuși Gheorghe Gheorghiu Dej cere operativitate și implicare maximă Miliției și Securității care trebuie, la ordinul lui, să înainteze rapoarte zilnice pentru a fi la curent cu evoluția cercetărilor. Unele surse istorice, neprobate, spun că din Rusia au fost trimise în România consiglieri sovietici pentru a grăbi soluționarea speței. Două luni a durat ancheta, pornită de la declarația acelui copilaș care observase mașina pe câmpul de la marginea Bucureștiului. Copilul a făcut descrieri amănunțite și, în baza informațiilor procurate specialiștilor, au fost realizate portretele robot ale infractorilor.

La 18 septembrie 1959 Gheorghe Gheorgiu Dej primea în biroul său raportul mult așteptat: fuseseră reținuți șase suspecți pentru comiterea jafului de la Banca Naţională. Banii au fost recuperați în totalitate, au fost găsite chiar și armele care au ajutat la executarea operațiunii. Marea mirare a milițienilor a fost că autorii nu erau gangsterii așteptați de toți ci chiar intelectuali ai noului regim, oameni care avuseseră funcții onorabile sau de-a dreptul înalte în nomenclatura comunistă.

Alexandru Ioanid era cumnat al ministrului de interne în funcție la data evenimentelor, celebrul Alexandru Drăghici. Locotenent-colonel de miliţie, fost şef al serviciului de criminalistică al Miliţiei, fusese mutat recent la Ministerul Comerţului.

Fratele acestuia, Paul Ioanid, obținuse un doctorat la Moscova. Fiind profesor universitar, inginer, condusese o catedră în Academia Militară. Era membru al partidului unic, la fel ca fratele lui.

Profesorul inginer aviator Igor Sevianu, fost ofițer de miliție cu gradul de locotenent, alături de Sașa Mușat, profesor universitar de istorie și de Haralambie Obedeanu, fost ofițer al Ministerului Afacerilor Interne, la vremea jafului redactor la cotidianul „Scânteia” și decan al Facultății de Ziaristică din cadrul Academiei „Stefan Gheorghiu” încheiau partea bărbătească a echipei de jefuitori. Monica Sevianu era jurnalist de radio.

Toţi şase aveau rădăcini evreieşti. Stupoarea organelor de cercetare era alimentată și de faptul că, fără excepție, cei șase aveau un istoric de militanţi comunişti înainte de război. Venirea la putere a partidului însemnase pentru ei numirea în funcţii în aparatul de stat.

De la momentul arestării până în luna noiembrie a anului 1959 au fost supuşi torturii interogatoriilor. Dosarul a fost ulterior trimis la Tribunalul Militar şi judecat la data de 23 noiembrie, cu uşile închise. Sentința a fost una deosebit de aspră, bărbații fiind condamnați la pedeapsa capitală, iar femeia, Monica Sevianu, primind o sentință de închisoare pe viață. Apelul condamnaților a fost respins.

Celebra „reconstituire” despre care aminteam a fost filmată după finalizarea anchetei. Filmul respectiv a fost realizat cu unele amănunte care ar fi trebuit să spele rușinea partidului. Astfel, îndeletnicirile hoților au fost, în filmul reconstituirii, altele: Alexandru Ioanid a fost prezentat drept „afacerist”, Monica Sevianu a fost prezentată ca fiind o femeie cu „pretenţii de intelectual”, iar Obedeanu Haralambie era un „pretins ziarist”.

Filmul, de fapt o comandă a Securității, prezenta pe cei șase infractori ca fiind niște amatori de lux. Pelicula nu a fost publică mulți ani, destinația ei fiind pentru „uzul intern” al nomenclaturii și al unor ziariști de casă. Au fost multe semne de întrebare atunci și răspunsuri nu există nici la momentul redactării acestui text.

Oamenii nu înțelegeau cum de au acceptat cei șase să fie filmați, dacă Securitatea i-a păcălit și în ce fel. Pelicula, catalogată peste ani drept o farsă judiciară, a fost posibilă probabil ca urmare a unei promisiuni neonorate a unor pedepse mai blânde.

Citește și: Adevărata avere a regilor Casei Regale. Vagoane cu aur, palate, păduri și terenuri, în umbra propagandei comuniste timp de 5 decenii

18 februarie 1960, închisoarea Jilava. Dinspre Valea Piersicilor câteva rafale de armă anunță executarea lui Igor Sevianu, Alexandru şi Paul Ioanid, Haralambie Obedeanu şi Saşa Musat. Monica Sevianu, condamnată la închisoare pe viaţă, va fi amnistiată peste patru ani, urmare a decretului care a scos din temnițe și mii de deținuți politici, a emigrat apoi în Israel unde s-a stins în anul 1977.

Rutina zilelor comuniste a șters treptat amintirea marelui jaf din anul 1959, însă semnele de întrebare au rămas vii. Rămânea nerezolvată dilema aceasta: de ce ar fi comis un jaf de asemenea amploare șase evrei, intelectuali, cu un nivel de trai foarte ridicat, în anii în care în țara noastră nu ar fi avut pur și simplu cum să utilizeze acea avere furată din mașina Băncii Naționale a Republicii Populare Române?

Se spune că, pe parcursul interogatoriilor, întrebaţi ce destinație stabiliseră pentru bani, cei şase ar fi spus că sunt eroi ai mişcării sioniste şi că acei bani mergeau pentru rezolvarea unor cauze evreiești. Pe de altă parte, se crede că varianta aceasta le-a fost impusă de securiștii care le-au stabilit rolurile pentru acea „reconstituire”.

Dintre multele teorii ale înscenării întregului episod, trebuie amintită și cea care părea cea mai plauzibilă, având în vedere veridicitatea faptelor care constituiau momentul inițial. Alexandru Ioanid decisese să divorţeze de sora ministrului de Interne, Alexandru Drăghici, iar acesta, se pare, în momentul aflării intenției acestuia, i-ar fi spus cumnatului: „Am să te distrug!”.

O altă legendă populară avea ca temă ipoteza că Securitatea i-ar fi pus pe cei şase să comită tâlhăria, tocmai pentru că deveniseră incomozi pentru sistem. Scenariul era că ar fi fost urmăriţi, interceptaţi şi forţaţi să jefuiască banca pentru a fi eliminaţi.

Vezi și: Învierea. Povestea sărbătorii pascale de la paharul închinat în cinstea sultanului la consumerismul din secolul 21

Regizorul Alexandru Solomon a realizat în anul 2004 documentarul „Marele jaf comunist”. În acest documentar apare Gheorghe Enoiu, celebru în lumea interogatoriilor comuniste și spune limpede că „scenariul a fost scris chiar de mine”, referindu-se la filmul reconstituirii jafului. Solomon încearcă să aducă lumină în această afacere încărcată încă de misterul din 1959, prezentând interviuri cu miliţieni şi securişti, declaraţii ale unor oameni care i-au cunoscut personal pe cei șase condamnați. Documentarul a fost premiat în 2004 la Festivalul de Film Istoric din Franţa.

Inspirat de jaful din 1959 și tenebrele acestuia, regizorul Nae Caranfil a realizat în 2014 comedia neagră „Closer to the moon”, peliculă de un real succes.

Ai mai putea citi: De la Romanovi la Forbes și înapoi în Rusia. Povestea incredibilă a ouălor Fabergé, ouăle care ar fi putut opri războiul rece, vândute azi cu 25 milioane de dolari