Bogdan Țipu a lăsat Italia și s-a întors în România pentru a lucra ca tâmplar: Folosesc tot ce îmi cade în mână. Pentru încrustat sau sculptat prefer teiul sau salcia

”Se spune că mediul în care crești și te formezi determină acțiunile tale viitoare. Am avut norocul unui astfel de mediu, am fost crescut de bunicii materni într-o comună din județul Brașov, comună dincolo de care, după un deal și o pădure, se află satul Viscri. Ambientul, aidoma cărților cu povești, te îndeamnă întru a săvârși lucruri ce le porți în minte prin pacea și armonia lui”, spune Bogdan Țipu pentru tion.ro.

Citește și: Afacerea cu care Sebastian și Ioana au dat lovitura. S-au întors acasă după 7 ani în Italia și și-au transformat visul în realitate

Pasiunea pentru tâmplărie a apărut de mic copil.

”Copil fiind, descopeream în atelierul bunicului o lume străină mie, privind curios rindelele rânduite după rostul lor pe polițe, dălțile pentru cioplit, rastelul cu ciocane și clești, fierăstraie, sfredele, cutiile cu cuie strâmbe și alte obiecte necesare pentru a da lemnului forma dorită. Era sarcina mea să îndrept cuiele strâmbe atunci când făceam nefăcute. Totul era acolo, trebuia doar să întind mâna, ceea ce am și făcut.

Dibăcia și îndemnurile Bunului au contribuit la dragostea pentru lemn, de asemenea. Am început să imit ceea ce vedeam, chiar dacă rezultatul proiectului la care lucram era nedeterminat în timp și spațiu. Ciopleam lemnul cu îndârjire timp de zile întregi, chiar săptămâni, cu o brișcă cumpărată de la un târg din Sighișoara, neținând cont de degetele rănite sau tumefiate, având mereu în minte forma obiectului pe care voiam să îl fac, cultivând astfel răbdarea, până îl aduceam la forma dorită. Nu erau capodopere, să ne înțelegem, dar o parte din mine era în acea bucată de lemn, drept pentru care eram legat de el”.

Citește și: Un român are o pensie de 1.950 de lei după ce a muncit 27 de ani în țară și 7 ani în Italia. La recalculare ar urma să ia mai puțini bani

Bogdan Țipu a locuit nouă ani în Italia și spune că a învățat de la meșterii italieni să fie smerit și că munca cu lemnul implică creativitate și, totodată, trudă fizică. De o vreme, meșterul s-a stabilit la Giarmata, unde petrece multe ore în atelier pentru a da formă și culoare lemnului.

”Folosesc tot ce îmi cade în mână. Pentru încrustat sau sculptat prefer teiul sau salcia, dar nu refuz să lucrez și în esențe tari de lemn tip fag, stejar, frasin, nuc, măr, cireș etc. De asemenea, am început să trec și la alte materiale, cum este pielea. Pe lângă decorarea obiectelor prin pictură, am început să îmbrac și cărți. Nu e destul să iei o bucată de lemn în mână și să o prelucrezi instinctiv, e nevoie și de documentare.

Pentru a prelucra lemnul e nevoie sa ții cont de mai mulți factori, cum ar fi densitatea, umiditatea, esența, orientarea fibrei, finisaje etc. Ignorând aceste elemente, nu faci decât să îți complici situația inutil. Densitatea lemnului reprezintă densitatea lui în stare naturală, adică lemnul în sine ca substanța împreună cu aerul și apa din structura lui, ea variază de la specie la specie, dar și în funcție de umiditate.

De exemplu, densitatea stejarului e undeva la 700kg/mc (uscat), față de cea a pinului care e undeva la 530kg/mc sau a teiului care e undeva la 500 de kg/mc. Pentru obiecte de mobilier care îmi sunt necesare în casă prefer să folosesc molidul sau pinul, prețul e mai accesibil, iar prelucrarea mai lesne decât a fagului sau a stejarului. Ca să nu mai pomenesc că substanțele și rășinile pe care le conțin nu sunt pe placul acarienilor.

Pentru mobilierul pe care îl fac pentru interior, umiditatea lemnului nu trebuie sa depășească 9-10%. Dacă vreau să îmi fac o bancă, să șed afară, umiditatea nu trebuie să depășească 15%. Dacă doresc sa încrustez sau să sculptez, folosesc teiul sau salcia, sunt mai prietenoase decât esențele tari. Orientarea fibrei e iarăși importantă, pentru a preîntâmpina diversele mișcări de torsiune în timp, din cauza umidității sau a uscării excesive. Practic, îți spune lemnul cum vrea să „șadă”, trebuie doar să privești și să iei aminte. Toate aceste cunoștințe mi-au fost benefice timpului petrecut, după terminarea facultății, în Italia, unde am locuit nouă ani”, spune Bogdan Țipu.

În atelierul său din Giarmata face tot felul de obiecte practice necesare în orice casă: mese, scaune, bănci, paturi, șifoniere, lavițe, polițe, cuiere, suporturi diverse.

”În ultima perioadă, am făcut multe încrustații pe rame pentru icoane, au fost multe comenzi pentru sărărițe, pictate sau nu. Odată cu ieșirea din iarnă, activitatea s-a mutat în afara atelierului, pentru a face căsuțe pentru unelte. Au fost mai multe cereri și pentru mese de diferite dimensiuni”.