Diverse

Pădurea de piatră din Bulgaria, minunea naturii aflată la doar 120 de kilometri de România

16 Jul, 11:33 • Adrian Popovici
Pădurea de piatră din Bulgaria sau Pobiti Kamani, este una dintre minunile naturale care îi așteaptă pe români atunci când trec granița. Aceasta se află la 120 de kilometri de România și la nici 20 de minute cu mașina față de stațiunea turistică Varna.

Pentru mulți români, Bulgaria reprezintă doar stațiunile de la Marea Neagră care adesea au prețuri și condiții mai bune decât cele din România. Cu toate acestea, această are multe destinații interesante pe care datorită internetului, conaționalii noștri abia au început să le descopere. Printre acestea se numără și Pădurea de piatră, o adevărată minune a naturii, notează Bugetul.ro

Pe lângă peisajul unic, românii care merg în Bulgaria au și un alt motiv pentru a vizita Pădurea de piatră. Mai exact, aceasta se află la nici 20 de minute cu mașina de una dintre cele mai populare stațiuni de litoralul bulgăresc: Varna.

Localnicii numesc această minune a naturii Pobiti Kamani, expresie care într-o traducere mai exact reprezintă „Pietre Înfipte”. Cu toate acestea, miile de turiști care au trecut pe aici i-au dat acestui loca și numele de  „Pădurea de Piatră” sau „Deșertul pietrificat”. Specialiștii explică faptul că zona este rezultatul unui fenomen geologic bizar, dar spectaculos, care fascinează pe toți cei care ajung să-l viziteze.

Pădurea de piatră
Pădurea de piatră

Te-ar putea interesa și: Autoritățile din Bulgaria spun că lucrează cu România și Grecia pentru construirea unei autostrăzi și a unei căi ferate care să le conecteze

Cum ajungi la Pădurea de piatră?

Pădurea de piatră este un loc unic în Bulgaria, atrăgând turiști din cele mai aglomerate stațiuni de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre. Este situată la 22 de kilometri de Varna, la 38 de kilometri de Nisipurile de Aur și la 30 de kilometri de stațiunea Constantin și Elena. Aceste distanțe scurte fac din Pădurea de Piatră o destinație ușor accesibilă pentru cei care doresc să își diversifice vacanța cu o excursie în natură.

Cei care vor să viziteze Pădurea de piatră trebuie să vină echipați, date fiind condițiile de mediu. Coloanele de piatră, care au dat numele acestui loc, au dimensiuni impresionante, cu o înălțime cuprinsă între unu și șapte metri și o grosime de la jumătate de metru până la doi metri și jumătate.

Trebuie precizat că această regiune de 13 kilometri pătrați este considerată singura regiune deșertică din Bulgaria. Mai exact, acest lucru se întâmplă deoarece în jurul stâlpilor uriași se formează un nisip fin, deschis la culoare.

Specialiștii care au studiat Pădurea de Piatră nu au o explicație clară asupra modului în care s-au format aceste coloane de piatră, dar iau în calcul mai multe mai multe teorii.

Citește și: Cât te costă o vacanță în Bulgaria în 2024. Suma pe care o plătește o familie pentru 7 zile

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...