Economie

Creşte sărăcia! Salarii majorate cu 5% doar pentru un sfert dintre români

21 Nov, 12:31 • Cornel Ghimeșan
Salarii majorate invers proporţional cu inflaţia fac ca sărăcia să se adâncească în România în special la angajaţii cu venituri sub medie.
Creşte sărăcia! Salarii majorate cu 5% doar pentru un sfert dintre români

Doar 27,7% dintre români au beneficiat de majorări de salarii pe parcursul acestui an, 47,1% dintre aceştia au beneficiat de creşteri de salarii de până la 5%, iar 36,8% – de majorări între 5% şi 10%, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.

La întrebarea dacă au beneficiat de creşterea salariului de la începutul anului, 61,6% dintre respondenţi au precizat că nu au beneficiat de majorări salariale, 27,7% au spus că salariile le-au crescut, în timp ce 10,6% au ales să nu răspundă la întrebare.

Românii, îngropați în datorii în 2022. Unul din cinci a acumulat restanțe la facturi mai mari de trei salarii

Potrivit sursei citate, sondajul a fost realizat în luna octombrie iar de majorări salariale au beneficiat în special cei cu câştiguri peste medie şi studii superioare.

După nivelul salariilor, 45,2% dintre respondenţii cu venituri lunare peste 10 000 de lei au beneficiat de majorări salariale, în timp ce pe segmentul celor cu venituri între 2.500 şi 5.000 de lei lunar ponderea este de 34,5% din cei, iar în cazul celor cu salarii mici, sub 2.500 lei/lună, ponderea celor care au beneficiat de majorări este doar 20,7%.

Câţi români cu salarii mari reuşesc să pună bani deoparte

În funcţie de studii, 38,6% din cei cu studii post-universitare au beneficiat de indexări ale salariilor, 28,4% – din cei cu studii superioare, în timp pe pe segmentul celor cu studii medii – doar 28,4% au beneficiat de majorări de salarii.

Datele sondajului arată că 47,1% dintre respondenţi afirmă că procentul de majorare a fost de până în 5% şi doar 5,1% au beneficiat de majorări cu peste 20% a salariilor. Alţi 36,8% spun că au primit între 5-10% în plus la salariu şi 10,9% susţin că salariul le-a fost mărit cu sume între 10-20%.

Dintre cei care au beneficiat de majorări salariale, 35,6% declară că reuşesc să pună în mod regulat bani de-o parte, mai mult decât media generală – 24,6%.

„Pentru a veni în sprijinul românilor care vor să îşi gestioneze în mod responsabil bugetul, CEC Bank a lansat pachetul de cont bancar ‘Grijă Completă’ care oferă servicii complete pentru operaţiunile de zi cu zi (card, internet şi mobile banking, conturi în euro şi lei), cu zero comisioane în primul an, dar şi un depozit cu depuneri ulterioare, cu dobândă de 8,5% pe an”, se menţionează în comunicat.

Lukaşenko ironizează McDonald’s, după ce lanţul de fast food a anunțat că pleacă din Belarus: „Şi noi ştim să tăiem pâinea în două şi să punem înăuntru o bucată de carne, cartofi prăjiţi şi salată”

Sondaj salarii: cum a fost realizat

Sondajul de tip barometru financiar a fost realizat online, de comparatorul bancar FinZoom.ro, la cererea CEC Bank, în luna octombrie, pe un eşantion de peste 1.250 de respondenţi persoane fizice din toată ţara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 58,6% dintre respondenţi sunt salariaţi, 46,7% au declarat venituri între 2.500 lei şi 5.000 de lei, iar aproape jumătate – 50,8% – sub 2.500 de lei lunar, 34,6% dintre cei chestionaţi au vârsta cuprinsă între 25 şi 40 de ani, 33,7% au studii superioare şi 9,5% studii postuniversitare.

CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de peste 53,3 de miliarde lei, la sfârşitul primului semestru din 2022.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...