Economie

Informația momentului pentru toată România. BNR a anunțat ce urmează să se întâmple în perioada următoare cu economia țării

20 Aug, 21:09 • Preda Silvia
Veste bună de la BNR: Consumul populaţiei va crește economia României și în 2025, pe fondul majorării veniturilor.
Informația momentului pentru toată România. BNR a anunțat ce urmează să se întâmple în perioada următoare cu economia țării

Anunț de la BNR. Consumul gospodăriilor populaţiei este aşteptat să redevină în anul curent şi să rămână în 2025 principalul determinant al avansului PIB, conform Minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, din 7 august 2024, publicată marți, 20 august 2024.

„S-a observat că, similar previziunilor precedente, consumul gospodăriilor populaţiei este aşteptat să redevină în anul curent şi să rămână în 2025 principalul determinant al avansului PIB, în condiţiile accelerării semnificative a creşterii venitului disponibil real – sub influenţa majorărilor de salarii şi transferuri sociale suprapuse traiectoriei descendente relativ mai joase a ratei inflaţiei -, dar şi în contextul nivelurilor reale ale ratelor dobânzilor la creditele şi depozitele populaţiei”, se arată în minuta BNR.

O contribuţie însemnată la dinamica PIB va continua probabil să vină şi din partea formării brute de capital fix, a cărei creştere este aşteptată să încetinească totuşi considerabil în 2024-2025, după accelerarea puternică din 2023, dar să rămână alertă din perspectivă istorică, pe fondul atragerii şi utilizării unui volum important de fonduri europene, însă în scădere faţă de 2023 şi în contextul unor incertitudini însemnate asociate programelor şi execuţiilor bugetare, precum şi tensiunilor geopolitice şi evoluţiilor economice din Europa, au remarcat membrii Consiliului.

Referitor la viitorul poziției ciclice a economiei, membrii Consiliului au discutat perspectiva activității economice, arătând că aceasta este așteptată să-și accelereze creșterea pe ansamblul intervalului 2024-2025, deși ceva mai puțin decât în prognoza precedentă, pe fondul decelerării inflației și al redresării treptate a cererii externe, dar mai ales sub impactul conduitei politicii fiscale și al utilizării fondurilor europene aferente instrumentului Next Generation EU.

Citește și: BNR: Creșterea veniturilor bugetare nu se face cu majorări de taxe! „Au fost comise greşeli flagrante”

BNR
BNR

Consumul privat a rămas principalul determinant al creşterii economice, arată BNR

S-a observat că, similar previziunilor precedente, consumul gospodăriilor populației este așteptat să redevină în anul curent și să rămână în 2025 principalul determinant al avansului PIB, în condițiile accelerării semnificative a creșterii venitului disponibil real – sub influența majorărilor de salarii și transferuri sociale suprapuse traiectoriei descendente relativ mai joase a ratei inflației –, dar și în contextul nivelurilor reale ale ratelor dobânzilor la creditele și depozitele populației.

O contribuție însemnată la dinamica PIB va continua probabil să vină și din partea formării brute de capital fix, a cărei creștere este așteptată să încetinească totuși considerabil în 2024-2025, după accelerarea puternică din 2023, dar să rămână alertă din perspectivă istorică, pe fondul atragerii și utilizării unui volum important de fonduri europene, însă în scădere față de 2023 și în contextul unor incertitudini însemnate asociate programelor și execuțiilor bugetare, precum și tensiunilor geopolitice și evoluțiilor economice din Europa, au remarcat membrii Consiliului.

În schimb, evoluția exportului net este așteptată să redevină și să rămână mai contracționistă în 2024-2025 decât s-a anticipat anterior, mai arată BNR.

Vezi și: România își propune să dea un impuls economiei, prin aderarea la OCDE. Mircea Abrudean: „Este cel mai important obiectiv de țară”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski