Agricultura, speranta pentru economie in anul recesiunii

12 Jan, 00:01 • razvan.codorean
Agricultura ar putea fi una dintre putinele ramuri capabile sa mentina economia romaneasca pe linia de plutire, estimeaza specialistii din domeniu, pentru DailyBusiness.ro. Concentrarea suprafetelor agricole si stimularea productiei in domeniu sunt vazute drept solutiile optime pentru mentinerea cresterii economice in acest an.
Agricultura, speranta pentru economie in anul recesiunii

Cu un buget de stat secatuit de incasarile tot mai mici din taxe si impozite, prea putin capabil sa asigure investitii masive menite sa stimuleze economia, cu o cerere de produse si servicii redusa la minim pe fondul blocarii creditarii si pe fondul unei scaderi abrupte a exporturilor, pe toate ramurile economice, economia este amenintata de recesiune si trebuie sa se concentreze pe agricultura, argumenteaza oamenii de afaceri din domeniu.

Anul trecut, cresterea productiei agricole cu 19,4% a dus la un avans al produsului intern brut in trimestrul III cu mai mult de 9%, potrivit datelor Institutului National de Statistica.

In 2009, cresterea economica ar putea fi salvata tot de agricultura, in conditiile in care consumul se va mentine la valori relativ similare anului trecut, mai spun specialistii.
Potrivit datelor Comisiei Nationale de Prognoza, agricultura va creste in acest an cu 15,2%.

„Criza economica a afectat toate sectoarele, de la industria auto la constructii si sistemul bancar. Daca celelalte business-uri pot fi puse in mare parte in stand-by, agricultura va continua sa reprezinte o activitate cu un volum constant”, a declarat, pentru DailyBusiness.ro, Adrian Porumboiu, presedintele Racova Com Agro-Pan Vaslui, unul dintre cei mai mari producatori de cereale.

[quote=Adrian Porumboiu, presedinte Racova]Criza sau nu, lumea trebuie sa manance[/quote]
Un rationament pertinent, insa conditionat de foarte multe aspecte, spun specialistii. Ei considera ca agricultura ar putea realiza o performanta similara celei din 2008 sau chiar mai buna doar daca se va rezolva problema finantarii si vor fi luate masuri de reforma menite sa concentreze si eficientizeze activitatea din domeniu.

„Anul 2009 ar putea fi unul la fel de bun, daca se va rezolva problema creditarii. Este cheia intregului sistem”, considera omul de afaceri Mihai Anghel, proprietarul Cerealcom Dolj, ce administreaza 25.000 ha de teren agricol in judetele Dolj si Olt. Dupa ce a incheiat anul 2008 cu o cifra de afaceri in crestere cu 20%, la 120 de milioane de euro, Anghel evita sa faca prognoze pentru 2009, estimand insa ca va fi un an foarte dificil, tocmai din cauza problemelor de finantare, dar si scaderii pretului cerealelor pe pietele internationale cu pana la 40% si cresterii costurilor de productie cu 30-40%.

Solutii pentru stimularea agriculturii

Specialistii spun ca primele masuri pe care ar trebui sa le ia noul guvern pentru a sustine agricultura ar fi sa simplifice metodele de acces la fondurile europene, sa creeze un
mecanism de control eficace, care sa duca la evitarea raportarilor false ce au dus la blocarea fondurilor europene, si, cel mai important, sa plateasca la timp subventiile, inca din anul de productie, la fel ca in alte tari europene.

„Birocratia este marea problema. Raportarile false au aparut tocmai pentru ca nu am avut un sistem eficient, bine pus la punct care sa controleze producatorii. Pe de alta parte, daca tot se acorda subventii la hectar, sa se plateasca din timp”, declara, pentru DailyBusiness.ro, Dan Botanoiu, directorul executiv al Federatiei Nationale a Producatorilor Agricoli din Romania.

Cheltuielile de productie in sectorului vegetal, in acest an, se estimeaza ca vor ajunge la 2.373 lei/hectar, iar o majorare a subventiei de la 109 euro/hectar, cat este in prezent, pana la un nivel de 260 de euro/hectar, ar fi benefica agricultorilor, considera specialistii.

Oamenii de afaceri din domeniu spun ca problemele din agricultura se datoreaza si gradului mare de faramitare a suprafetelor agricole si interesului redus de asociere in domeniu, probleme ce ar putea fi rezolvate tot printr-o implicare puternica a noului guvern.

[quote=Mihai Anghel, proprietarul Cerealcom Dolj]In prezent, 6,8 milioane hectare de teren agricol nu sunt lucrate tocmai pentru ca micii fermieri nu au puterea financiara de a rezista pana la venirea subventiilor, iar accesul la credit este dificil[/quote]
„O solutie ar fi directionarea sumelor stranse din colectarea impozitelor pe terenul agricol intr-un fond care sa fie folosit pentru stimularea concentrarii suprafetelor agricole”, propune Anghel, in timp ce Dan Botanoiu, directorul executiv al Federatiei Nationale a Producatorilor Agricoli din Romania, crede ca scutirea de la plata impozitelor pentru tranzactiile cu terenuri agricole foarte mici ar putea stimula concentrarea proprietatii agricole.

Noul ministru al Agriculturii, Ilie Sarbu, a declarat, ca prioritatea principala a ministerului va fi, in acest an, in contextul crizei, mentinerea in functiune a tuturor programelor de sustinere a agriculturii, in genul SAPARD.

„Vom incerca sa aducem cat mai multi bani europeni in agricultura romaneasca, pentru ca resursele bugetare vor fi reduse. Am cerut asigurarea a 4% din PIB pentru agricultura, dar nu cred ca vom primi mai mult de 3 procente”, a declarat Ilie Sarbu.

Afacerile in agricultura pot fi profitabile

Faptul ca agricultura poate reprezenta o afacere de succes este reprezentata, poate cel mai bine, de exemplul business-ului condus de fostul arbitru de fotbal Adrian Porumboiu.

Omul de afaceri a construit in zona Moldovei un grup de 11 companii cu activitati in agricultura, industria alimentara, comert, turism si in prestari servicii. Pentru ca mare parte din produsele agricole sunt prelucrate in cadrul grupului, Porumboiu a fost in mare parte ferit de criza economica si implicit de scaderea cererii si a preturilor din piata cerealelor.

„Business-ul din agricultura este unul profitabil pe termen lung. Marjele de profit nu pot depasi 4-7 procente, intr-o agricultura normala, performanta spre care tindem si noi”, a precizat Porumboiu.

Porumboiu estimeaza in acest an o crestere a cifrei de afaceri de aproape 20%, pe fondul investitiilor realizate, dar si a celor preconizate. Anul trecut, Racova a realizat o cifra de afaceri de peste 250 mil. euro, cu 50 mil. euro mai mare fata de estimarile initiale, de la inceputul anului.

Pe piata cerealelor, alaturi de Grupul Racova, alti competitori importanti sunt TCE 3 Brazi, condusa de Culita Tarata, Agro Chirnogi, controlata de Jihad El Khali, Comcereal Dolj, detinuta de Mihai Anghel, si InterAgro, condusa de Ioan Niculae.

Romania a inregistrat anul trecut o productie de grau si secara de circa 7,75 milioane tone, fata de circa 3 mil. tone in 2007, dar si peste recoltele din 2006 si 2005, potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Productia medie a fost de 3,5 tone la hectar, cel mai bun randament din anii 2001-2008, potrivit acelorasi statistici elaborate de minister.

In acest an insa, specialistii spun ca este putin probabil ca productia agricola sa se situeze la acelasi nivel. Datele statistice arata ca suprafata agricola insamantata in toamna a scazut cu 200.000 de hectare, fata de anul trecut, pana la 2 milioane de hectare de teren.

Romania detine o suprafata totala de 14,7 mil. hectare de teren agricol, dintre care doar 9,4 mil. hectare reprezinta terenuri arabile.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...