Cum se modifica harta de securitate globala in urma recentelor atacuri teroriste

12 Oct, 15:07 • Redactia DailyBusiness
Sistemele naționale de apărare se confruntă cu amenințări complexe și diverse, de la multitudinea de grupări teroriste până la necesitatea reducerii cheltuielilor de apărare. Experții globali PwC în materie de securitate și apărare au evaluat provocările cu care se confruntă 60 dintre statele din întreaga lume, inclusiv primele 50 de state în funcție de cheltuielile militare.
Cum se modifica harta de securitate globala in urma recentelor atacuri teroriste

Statele se confruntă în prezent cu un număr de amenințări foarte diverse,
atât în ceea ce privește scopul, cât și dimensiunea. Majoritatea structurilor
de apărare naționale sunt pregătite să contracareze amenințările de la state
vecine, provenind din conflicte istorice, așa cum sunt tensiunile din peninsula
coreeană sau de pe subcontinentul indian.
 

„Însă atacurile teroriste de amploare, așa cum sunt cele de la 11
septembrie 2001, sau cele mai recente din Kenya sau Franța, sunt emblematice
pentru noii adversari „de tip asimetric”. Aceste grupări teroriste au
capacități distructive mai greu de depistat și de anihilat prin mijloacele și
gândirea militar-strategică de tip convențional”, a declarat Tom Modly, Liderul
Rețelei Globale PwC de Servicii pentru Industria de Apărare. 
 

Cealaltă amenințare majoră reliefată în raportul PwC – Global Defence Perspectives:
Mapping prioritisation and posture in a challenging world –
este presiunea de reducere a
cheltuielilor militare pentru mai multe state din întreaga lume.

Confruntate cu
majorarea cheltuielilor bugetare, creșteri economice anemice și debusolate după
un deceniu de prezență militară în Afghanistan și Irak, mai multe state NATO și
state partenere ale alianței nord-atlantice și-au redus substanțial bugetele de
apărare în ultimii ani.

Multe dintre
aceste state sunt în continuare într-un proces anevoios de modernizare a
sistemelor lor de apărare depășite, încercând totodată să-și păstreze
capacitatea de ripostă într-un mediu de securitate volatil și din ce în ce mai
complex.
 

Abordarea PwC
în cadrul acestui studiu a fost de a analiza tendințele recente în materie de
cheltuieli militare și investițiile majore efectuate, prioritățile
instituționale, structurale și strategice ale acestor țări și provocările
pentru aceste state.

Folosind această
abordare unică a rețelei globale PwC de servicii pentru sectorul de apărare,
raportul a evaluat situația celor 60 de state analizate luând în calcul doi
factori: care este importanța pe care o acordă bugetului de apărare și cum se
poziționează în climatul de securitate global.
 

Ca urmare a
acestei analize, echipa PwC a realizat o nouă Hartă Globală de Securitate.
 

[img=6915][/img]

Cele șase
segmente ale hărții prezintă profile de securitate diferite, reflectând atât
poziționarea acestor state în materie de securitate, cât și importanța pe care
o acordă cheltuielilor militare.
 

Superputerile militare globale: Statele Unite și Rusia. Aceste două națiuni alocă mai mult de 3%
din PIB pentru bugetul de apărare și sunt foarte implicate în eforturile de
securitate la nivel global. Acestea caută să-și utilizeze capacitățile militare
și rolul de securitate pentru a influența deciziile de securitate la nivel
global. Organizațiile lor militare sunt foarte mari și mature. Deși nu se
disting neapărat prin suplețe și rapiditate, sunt capabile să desfășoare forțe,
să gestioneze o logistică militară extrem de complexă și, cel puțin în cazul
Statelor Unite, să desfășoare operațiuni militare de amploare pretutindeni în
lume. 
 

Mari puteri militare, cu
anumite limitări
: Australia, China, Franța și
Marea Britanie
. Aceste patru state cheltuie între 1,5% și 3% din PIB pentru
apărare și sunt foarte implicate în eforturile de securitate la nivel global.
Acestea sunt printre statele care cheltuie cel mai mult pentru sectorul de
apărare, tratează cu prioritate capacitățile militare sofisticate și au forțe
armate capabile să proiecteze forță în cele mai multe regiuni ale lumii.
Acestea pot desfășura forțe în regiuni cheie din lume, pot fabrica și integra
sisteme complexe de armament, dar, cu excepția Chinei, sunt în căutare de
modalități de a reduce cheltuielile de apărare și de a spori eficiența acestora
în această perioadă de constrângeri bugetare semnificative.
 

Parteneri de coaliție: Canada, Germania, Italia, Olanda, Spania și Suedia. Aceste șase națiuni cheltuie
mai puțin de 1,5% din PIB pentru apărare, însă sunt foarte implicate în
eforturile de securitate la nivel mondial. În ciuda unor bugete militare mai
modeste, acestea contribuie de obicei la misiunile ONU de menținere a păcii și la
coalițiile multinaționale care acționează la nivel global. Cu excepția Suediei,
aceste state sunt toate membre ale NATO și au o tradiție a operării integrate
alături de aliați. Acestea desfășoară forțe cu regularitate, însă s-au
confruntat în ultimii ani cu provocări în a menține capacitatea de acțiune a
forțelor lor în condițiile în care și-au redus bugetele de apărare.

Statele care dispun de capacități de apărare
robuste
: Angola, Algeria, Bahrain, Columbia, Irak, Israel, Kuwait, Maroc, Oman,
Pakistan, Arabia Saudită, Singapore, Siria, Ucraina și Emiratele Arabe Unite
.
Aceste națiuni cheltuie mai mult de 3% din PIB pentru apărare, însă se
concentrează mai degrabă pe eforturile de securitate din imediata lor
vecinătate. Datorită unor amenințări interne sau regionale au dezvoltat
capacități militare axate pe combaterea acestor amenințări. Acestea nu sunt
implicate în eforturile de menținere a păcii ale ONU, sau în coaliții
multinaționale, cu excepția situațiilor în care trebuie să gestioneze crize de
securitate în imediata lor vecinătate.
 

State care se concentrează pe
contracararea amenințărilor din partea unui singur vecin potențial inamic:
Chile, Croația, Egipt,
Estonia, Grecia, India, Iran, Malaiezia, Portugalia, Polonia, Qatar, Coreea de
Sud, Taiwan, Thailanda, Turcia și Vietnam. Aceste state cheltuie între 1,5% și
3% din PIB pentru apărare și își concentrează eforturile în imediata
vecinătate. Multe dintre aceste state participă la misiuni ONU de menținere a
păcii sau în coaliții multilaterale pentru a construi relații de alianță și
parteneriat, însă își concentrează cheltuielile pentru a contracara o
amenințare specifică din partea unui singur vecin.
 

State care se concentrează pe
asigurarea securității propriului teritoriu:
Argentina,
Austria, Belgia, Brazilia, Danemarca, Finlanda, Indonezia, Japonia, Letonia,
Lituania, Mexic, Noua Zeelandă, Norvegia, Filipine, Africa de Sud, Elveția, și
Venezuela.
Aceste națiuni cheltuie mai puțin de 1,5% din PIB pentru apărare și se
concentrează pe eforturile de securitate din imediata lor vecinătate. Aceste
state au cheltuieli modeste pentru apărare, însă multe dintre ele contribuie cu
trupe la misiunile ONU de menținere a păcii sau la coalițiile multilaterale în
diverse forme.
 
Analiștii PwC
au tras următoarele concluzii din analiza acestei hărți de securitate:
 

  • Sunt de așteptat
    schimbări semnificative:
    31 dintre statele din jumătatea de a jos a hărții și-au majorat cheltuielile
    militare și este de așteptat să continue acest proces în următorii 5 ani.  
  • Jucătorii globali
    sunt puși sub presiune:  
    Statele care au o
    orientare de securitate globală sunt supuse unor constrângeri bugetare
    majore, fapt evidențiat de faptul că 10 dintre cele 12 națiuni din
    jumătatea de sus a hărții și-au redus sau plafonat cheltuielile militare
    în ultimii cinci ani.  
  • Strategia de apărare
    se concentrează pe reducerile de costuri:
    Reformele instituționale care vizează
    reducerile de costuri sunt o prioritate pentru multe state care au o
    strategie de securitate orientată către proiectarea forței la nivel
    global. Puterile mondiale (precum Statele Unite), statele care pot
    desfășura forțe la nivel global cu anumite constrângeri (cum ar fi Marea
    Britanie) sau partenerii de coaliție (precum Canada) sunt toate angajate
    într-un proces de îmbunătățire a eficienței și de reducere a cheltuielilor
    operaționale și de personal.
  • Statele se
    concentrează pe capacitățile naționale și instituționale de apărare:
    Reformele instituționale
    din multe dintre statele din a jumătatea de jos a hărții se concentrează
    pe creșterea capacității militare. Statele cu o capacitate de apărare
    proprie robustă (așa cum sunt Emiratele Arabe Unite), statele care se
    concentrează pe contracararea unei singure amenințări (precum India) sau
    cele axate pe asigurarea apărării prin intermediul alianțelor de
    securitate (precum Japonia) se concentrează mai puțin pe creșterea
    eficienței, cât pe construcția capacităților instituționale în cadrul
    ministerelor apărării.
  • Colaborarea pentru
    achiziția de echipament militar:
    Eforturile de cooperare în domeniul militar
    sunt susținute îndeosebi între națiunile care acordă o mai mică importanță
    cheltuielilor militare. Astfel de eforturi de colaborare sunt mai
    frecvente în rândul partenerilor de coaliție și a statelor care își
    asigură apărarea prin intermediul alianțelor de securitate decât în rândul
    statelor cu capacitate de apărare proprie robustă.
  • Amenințările
    asimetrice și cele cibernetice sunt tot mai frecvente:
    Indiferent de locul unde
    se găsește o țară pe harta securității, amenințările asimetrice de tipul
    terorismului și atacurilor cibernetice necesită investiții considerabile
    în noi capacități de apărare. Astfel de investiții modifică în mod
    fundamental structura forțelor armate și procedurile de recrutare,
    antrenament, dezvoltare a carierei și păstrare a angajaților.

„Din cauza diversității
și amplorii acestor provocări de securitate, liderii militari trebuie să ia decizii
dificile. Ce reforme instituționale sunt necesare pentru pregătirea
ministerelor apărării pentru viitor? Care vor fi prioritățile de înzestrare?
Cum își pot dezvolta agilitatea organizațională necesară pentru a putea
contracara amenințări multiple cum ar fi cele de tip nuclear, cele
convenționale, amenințările teroriste și de tip cibernetic, și, în fine, cum ar
trebui să decurgă cooperarea cu aliații și partenerii lor militari din întreaga
lume?”, a conchis Tom Modly.    

Statele incluse în raport sunt: din cele două Americi: Argentina,
Brazilia, Canada, Columbia, Chile, Mexic, Statele Unite, Venezuela. Din Europa: Austria, Belgia,
Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia,
Letonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Spania,
Suedia, Elveția, Turcia, Ucraina și Marea Britanie. Orientul Mijlociu și Africa: Algeria, Angola, Bahrain, Egipt,
Iran, Irak, Israel, Kuwait, Maroc, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Africa de
Sud, Siria, Emiratele Arabe Unite.
Din zona Asia Pacific:
Australia, China, India, Indonezia, Japonia,
Malaiezia, Noua Zeelandă, Pakistan, Filipine, Singapore, Coreea de Sud,
Taiwan, Thailanda și Vietnam.

Citeste si Harta fortelor aeriene: Cate aparate militare de zbor are fiecare tara