Finante-Banci

Deloitte promoveaza un nou partener

03 Jul, 11:34 • Redactia DailyBusiness
Deloitte România anunță promovarea Ralucăi Bontaș pe poziția de partener, ca urmare a performanțelor sale în dezvoltarea buiness-ului și a contribuției la creșterea echipei.
Deloitte promoveaza un nou partener

Lider al departamentului de servicii fiscale și coordonator al practicii dedicate impozitului pe venit, Raluca s-a alăturat echipei Deloitte încă de pe băncile facultății, în urmă cu 15 ani.

Începând din 2009, Raluca a preluat conducerea echipei Global Employer Services, formată din 20 de oameni și un portofoliu de clienți care contribuie semnificativ în business-ul companiei.

Raluca are o experiență vastă în deservirea clienților și a coordonării proiectelor pe o arie largă de consultanță fiscală în domeniul impozitării directe: revizuire și analiză a impozitului pe venit pentru venituri obținute de rezidenți sau persoane nerezidente din România și/ sau plătite de către entități locale și străine persoanelor fizice rezidente române.

Printre principalii săi clienți se numără unele dintre cele mai mari grupuri care activează în industria de petrol si gaze, precum și întreprinderi din UE care operează în domeniul energiei și resurselor. Raluca are o Diplomă de Licență în Management în cadrul Universității București.