Finante-Banci

Marea Britanie s-ar putea retrage din UE daca aceasta nu se va reforma

16 Jan, 10:58 • Redactia DailyBusiness
Ministrul britanic al Finantelor, George Osborne, a avertizat Uniunea Europeana ca trebuie sa se reformeze, in caz contrar existand riscul iesirii Marii Britanii prin referendumul promis pana in anul 2017.
Marea Britanie s-ar putea retrage din UE daca aceasta nu se va reforma

„A venit vremea reformarii Uniunii
Europene si relatiei cu Marea Britanie, inaintea deciziei poporului
britanic. Vrem sa ramanem intr-o Europa reformata sau preferam sa
iesim?”, a intrebat Osborne la Londra.

„Europa are nevoie urgenta de
reforme economice. Uniformizarea reglementarilor in zona euro este
necesara pentru supravietuirea monedei unice; protejarea drepturilor
statelor UE care nu sunt in zona euro este necesara pentru pastrarea
pietei unice”, a insistat Osborne.

„Retragerea noastra dintr-o Europa
care se va reforma ar fi dezavantajoasa pentru Marea Britanie; iar
iesirea unei tari de talia si importanta globala a Marii Britanii ar
fi de rau augur pentru Uniunea Europeana”, adauga ministrul
britanic al Finantelor, potrivit Mediafax.

Citeste si:
CE: Dezbaterea privind migrarea
romanilor si bulgarilor este „emotionala si eronata”


Marea Britanie va deveni prima putere
economica din Europa pana in 2030

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Încep audierile miniștrilor propuși de Siegfried Mureșan. Guvernul așteaptă votul Parlamentului
Încep audierile miniștrilor propuși de Siegfried Mureșan. Guvernul așteaptă votul Parlamentului
Cutremur de 3,3 în Vrancea, luni dimineață. Seismul s-a produs la peste 80 de kilometri adâncime
Cutremur de 3,3 în Vrancea, luni dimineață. Seismul s-a produs la peste 80 de kilometri adâncime
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în județul Tulcea. MApN trimite o echipă specializată pentru cercetări
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în județul Tulcea. MApN trimite o echipă specializată ...
Dominic Fritz, după pierderea mandatului de primar al Timișoarei: „Nu mă retrag. Voi avea în continuare o voce”
Dominic Fritz, după pierderea mandatului de primar al Timișoarei: „Nu mă retrag. Voi avea în continuare ...
Circulația feroviară între Teiuș și Podu Mureș, întreruptă din cauza unei defecțiuni la șine. Un tren InterRegional Călători, blocat în gară
Circulația feroviară între Teiuș și Podu Mureș, întreruptă din cauza unei defecțiuni la șine. ...
A murit Stela Neagu „Cea mai bună generație postbelică își pierde unul dintre ultimii martori”
A murit Stela Neagu „Cea mai bună generație postbelică își pierde unul dintre ultimii martori”
AUR critică programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan: „Fondurile europene trebuie deblocate și transformate în investiții”
AUR critică programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan: „Fondurile europene trebuie deblocate ...
Sorin Grindeanu respinge acuzațiile privind implicarea SUA în căderea Guvernului Bolojan: „Nu l-au dat jos nici americanii, nici rușii”
Sorin Grindeanu respinge acuzațiile privind implicarea SUA în căderea Guvernului Bolojan: „Nu l-au ...
Siegfried Mureșan, mesaj pentru miniștrii propuși: „Schimbarea trebuie să înceapă cu Guvernul”
Siegfried Mureșan, mesaj pentru miniștrii propuși: „Schimbarea trebuie să înceapă cu Guvernul”
Peste 500 de persoane și zeci de mașini, depistate prin Sistemul Informatic Schengen într-o singură săptămână
Peste 500 de persoane și zeci de mașini, depistate prin Sistemul Informatic Schengen într-o singură ...
Toamna își intră în drepturi în București. Temperaturi de până la 23 de grade și vânt puternic
Toamna își intră în drepturi în București. Temperaturi de până la 23 de grade și vânt puternic
Reporturi de milioane la Loto. Peste 10 milioane de lei, în joc la 6/49
Reporturi de milioane la Loto. Peste 10 milioane de lei, în joc la 6/49
UE, în alertă din cauza crizei energetice: Comisia cere reducerea consumului de gaze și electricitate
UE, în alertă din cauza crizei energetice: Comisia cere reducerea consumului de gaze și electricitate