Finante-Banci

Piața imobiliară este pe marginea prăpastiei! Agenția de rating Moody’s lansează un avertisment dur

19 Sep, 21:20 • Preda Silvia
Băncile din Europa s-ar putea să nu dețină suficiente provizioane pentru a acoperi creditele imobiliare neperformante. Dacă se va ajunge la creştere rapidă a împrumuturilor cu probleme, vom avea o nouă criză a creditelor neperformante, a avertizat Moody's Ratings.
Piața imobiliară este pe marginea prăpastiei! Agenția de rating Moody's lansează un avertisment dur

Proprietarii de imobile din Europa au resimțit creşterea costurilor cu împrumuturile. Creşte riscul ca împrumuturile lor bancare să nu poată fi rambursate, scrie Antena 3 CNN.

Moody’s a simulat care ar fi consecinţele unei deteriorări semnificative a calităţii împrumuturilor imobiliare pentru cele mai expuse 21 de bănci europene. Băncile incluse în simulare sunt cele cu cea mai mare expunere pe sectorul imobiliar comercial raportată la capitalizarea lor.

Peste jumătate din aceste bănci sunt din Germania, multe dintre ele fiind specializate pe sectorul imobiliar, iar restul din ţări precum Suedia, Austria şi Danemarca.

Moody’s a plecat de la ipoteza unui nivel al rezervelor pentru credite neperformante de 40%. Agenţia de evaluare subliniază că, în primul trimestru din 2024, acoperirea reală a fost mai mică, de 33,5%, iar asta reflectă faptul că creditele cu probleme au crescut mai rapid decât provizioanele.

imobiliare
imobiliare

Citește și: Guvernul face noi schimbări importante! Băncile sunt obligate să raporteze BNR orice incident informatic. Ce vor primi toți românii cu cont bancar

„Chiar dacă o migraţie spre o calitate mai bună a activelor ar putea justifica o acoperire mai mică, vedem un risc crescut ca băncile să fie insuficient provizionate”, susţine Moody’s în raportul său.

Băncile europene s-ar putea să nu aibă suficiente provizioane pentru acoperi creditele imobiliare neperformante

Și Banca Centrală Europeană a lansat luna trecută un avertisment. Banca Centrală Europeană a descoperit că băncile din zona euro au fost prea optimiste în evaluările lor cu privire la proprietăţile comerciale, lucru care ar putea să mascheze o deteriorare a creditelor.

Moody’s a descoperit că potenţialele presiuni ar fi mai mari pentru băncile cu o expunere mai mare pe clădirile de birouri din SUA şi Marea Britanie şi mai reduse pentru băncile care acordă credite pentru proiecte de locuinţe.

„Testele noastră includ o serie de ipoteze simpliste dar sugerează că nu ar exista încălcări ale cerinţelor referitoare la nivelul minim de capitalizare”, a subliniat Moody’s.

Vezi și: Schimbare la Banca Națională a României. Apar noi valute în lista cursurilor pieței valutare

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski