Finante-Banci

Premiera in Romania: Volksbank a vandut credite neperformante de jumatate de miliard de euro

28 Jul, 11:40 • Redactia DailyBusiness
Volksbank si-a redus portfofoliul de neperformante prin vanzarea unui pachet de credite ipotecare neperformante, cu o valoare totala de 495 milioane euro.
Premiera in Romania: Volksbank a vandut credite neperformante de jumatate de miliard de euro

Banca a
vandut acest portofoliu unui consortiu de investitori straini, format
din Deutsche Bank, AnaCap Financial Partners LLP, H.I.G Capital
International Advisers si APS Holding SE.

In urma tranzactiei, Volksbank si-a
redus rata de neperformanta pana la un nivel confortabil, sub 8%, de
3 ori mai mic decat media sistemului bancar din Romania.

„Reducerea portofoliului de credite neperformante
reprezinta un alt moment cheie in cadrul strategiei noastre de
repozitionare. In acelasi timp, continuam sa ne concentram pe
cresterea profitabilitatii business-ului”, a declarat Benoit Catel, presedintele Volksbank Romania.

Portofoliul include credite
neperformante (credite garantate cu intarzieri mai mari de 90 de
zile) din Romania, dintre care 84% sunt credite imobiliare retail,
restul de 16% reprezentand finantari corporate. Portofoliul cuprinde
in total 3.566 de credite si garantiile aferente: in primul rand
proprietati rezidentiale, spatii comerciale si terenuri.

„Aceasta
tranzactie este prima de acest fel de pe piata din Romania. Vor mai
urma si alte banci cu siguranta”, a spus si Alexander Tscherteu, vicepresedinte Volksbank. 
 
Vanzarea portofoliului de neperformante
nu influenteaza profitul din 2014 si nici capitalul; Volksbank
Romania are in continuare o rata de solvabilitate puternica, de peste
20%.

Partile implicate in tranzactie au
agreat pastrarea confidentialitatii cu privire la alte detalii
referitoare la aceasta vanzare.

Volksbank are 135 de sucursale,
acoperind cele mai importante arii ale tarii.

Erste Group, proprietarul BCR, anticipeaza pentru acest an cresterea costurilor de risc de la un nivel estimat anterior la 1,7 miliarde de euro la 2,4 miliarde de euro, din cauza provizioanelor mai mari din Ungaria si Romania, ceea ce va alimenta o pierdere neta de 1,4-1,6 miliarde de euro.

2013 a fost un an record din punct de vedere al tranzactiilor efectuate cu active non-core si neperformante in Europa, fiind vandute credite in valoare de 64 miliarde de euro, inregistrandu-se astfel o crestere de 40% in comparatie cu 2012, iar in 2014 sunt estimate tranzactii de aproximativ 80 de miliarde de euro, conform ultimei analize PwC.