Finante-Banci

România se retrage din Banca Internațională de Investiții. Klaus Iohannis a promulgat legi în acest sens

21 Nov, 23:37 • Cornel Ghimeșan
Președintele Klaus Iohannis a promulgat pe parcursul acestei zile legi care denunță Acordul care privește înființarea Băncii Internaționale de Investiții și a Statutului acesteia semnat la Moscova în anul 1970.
România se retrage din Banca Internațională de Investiții. Klaus Iohannis a promulgat legi în acest sens

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis a semnat promulgarea proiectului de Lege pentru denunţarea Acordului interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, şi a Protocolului de modificare a Acordului privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la 10 iulie 1970 la Moscova, deschis spre semnare la 8 mai 2014 la Havana şi semnat de România la 1 iulie 2015 la Moscova.

Potrivit proiectului, cheltuielile ocazionate de retragerea din acţionariatul Băncii Internaţionale de Investiţii, precum şi cele privind asistenţa tehnică şi juridică se vor asigura din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor.

Alte articole: 44 de kilometri de linie de tramvai intră în reabilitare. Investiția depășește 1,8 miliarde lei

România contribuia cu 26,10 milioane de euro la Banca Internaţională de Investiţii

România se retrage din Banca Internațională de Investiții. Klaus Iohannis a promulgat legi în acest sens
România se retrage din Banca Internațională de Investiții. Klaus Iohannis a promulgat legi în acest sens

Ministerul Afacerilor Externe face cunoscută, prin ordin publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu art. 34 alin. (5) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, data la care Acordul interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, precum şi protocolul său de modificare şi completare îşi încetează valabilitatea în relaţie cu România.

De asemenea, preşedintele a promulgat Legea pentru denunţarea Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică, încheiată la Moscova, la 22 octombrie 1963, şi a protocoalelor sale de modificare şi completare.

Banca Internaţională de Colaborare Economică este o organizație interguvernamentală supranațională și are o serie de facilități în statele membre, inclusiv imunitate fiscală și diplomatică.

Statele membre erau: Bulgaria, Vietnam, Mongolia, Polonia, Rusia, România, Slovacia și Cehia.

Decizia retragerii din acest bănci a fost luată de guvern în luna mai.

România contribuia la Banca Internaţională de Investiţii cu un capital subscris vărsat de 26,10 milioane de euro, iar capitalul subscris nevărsat este de 50,59 milioane de euro. Totodată, România contribuia la Banca Internaţională de Colaborare Economică cu un capital subscris vărsat de 14,23 milioane euro, iar capitalul subscris nevărsat este de 14,23 milioane euro.

Astfel, impactul financiar suportat de Guvern de la buget pentru retragerea din aceste două bănci ar urma să se ridice la peste 40 de milioane de euro, care reprezintă cel puțin valoarea capitalului social vărsat.

Citește și: Investiție de aproape 6 miliarde de lei în Porturile Constanța și Galați. Cărbunaru: „va permite și conectarea la rețeaua centrală Rin-Dunăre-Alpi, oportunitate importantă pe care România o va valorifica în acest context”

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...