Rusia majoreaza pretul gazelor naturale pentru Ucraina cu inca 25%

04 Apr, 11:41 • Redactia DailyBusiness
Directorul general al Gazprom, Alexei Miller (foto), a declarat joi ca pretul gazelor pe care le va livra Ucrainei va creste si mai mult, la 485 de dolari pe mia de metri cubi, dupa introducerea unei taxe de export, relateaza Reuters.
Rusia majoreaza pretul gazelor naturale pentru Ucraina cu inca 25%

Anuntul vine la doar cateva zile dupa
ce Gazprom a majorat cu 44% pretul gazelor pentru Ucraina, care a
ajuns la 385 de dolari pe mia de metri cubi de la 1 aprilie.
Prin urmare, Ucraina va plati cu inca
25% in plus pentru gazele rusesti.

Seful Gazprom a facut aceste afirmatii
in timpul unei intalniri cu premierul Dmitry Medvedev, care a cerut
Ucrainei sa-si plateasca facturile restante la gaze.

Totodata, Gazprom a cerut Ucrainei sa
creasca volumul de gaze din depozite, pentru ca fluxul de gaze spre
consumatorii europeni sa nu fie afectat, potrivit unui comunicat emis
de Gazprom in urma unei intrevederi dintre Alexei Miller si noul sef
al companiei de gaze din Ucraina, Naftogaz.

In document se mai arata si faptul ca
factura neplatita de Ucraina pentru gazele rusesti a ajuns la 2,2
miliarde de dolari, in crestere de la estimarea initiala, de 1,7
miliarde de dolari.

Anul trecut, Gazprom a livrat catre
Europa peste 160 de miliarde de metri cubi de gaze, iar 52% din acest
volum a tranzitat Ucraina.
Pentru Romania, un conflict pe tema
gazelor intre Rusia si Ucraina nu va reprezenta o problema, a
declarat, saptamana trecuta, ministrul delegat pentru Energie, Razvan
Nicolescu.

„Ne-am putea acoperi intr-o foarte mare
masura consumul din ce producem, avem cantitati importante stocate,
avem posibilitatea de a importa din Ungaria prin conducta
Arad-Szeged, avem posibilitatea de a transfera unele centrale de pe
gaz pe pacura, avem posibilitatea legala de a intrerupe in caz de
nevoie centrala Petrom de la Brazi si centrala Romgaz de la Iernut. E
de nedorit o criza, dar nu-mi fac probleme din punctul de vedere al
securitatii aprovizionarii pentru consumatori”, a precizat Nicolescu.

In luna aprilie, populatia din Romania
consuma doar 2% gaze de import, in timp ce industria utilizeaza 4%
gaze de import. Restul consumului este asigurat din productia
interna, scrie Agerpres.