Finante-Banci

„Taxa pe stalp” ar putea fi calculata altfel din 2015

04 Aug, 12:34 • Redactia DailyBusiness
Taxa pe constructii speciale va fi aplicata incepand de anul viitor, cel mai probabil, la valoarea fiscala neta si nu la valoarea contabila bruta, cum se practica in prezent, a declarat ministrul Finantelor, Ioana Petrescu.
Taxa pe stalp ar putea fi calculata altfel din 2015

Desi a precizat ca in proiectul noului
Cod Fiscal au fost preluate reglementarile asumate deja de Guvern in
privinta impozitului pe constructii speciale, Petrescu a adaugat ca
vor fi avute in vedere propunerile facute in cadrul consultarilor pe
care MFP le-a avut cu reprezentantii mediului de afaceri.

„Acum avem in lucru mai multe
simulari, analizam. Unul dintre scenariile pe care mergem si care
pare o alternativa viabila la forma aflata acum in vigoare este
modificarea bazei impozabile pentru impozitul pe constructii prin
aplicarea cotei de impozit la valoarea fiscala neta a
constructiilor”, a declarat ministrul Finantelor.

Valoarea contabila bruta reprezinta
costul cu care un activ a fost insccris initial in contabilitatea
firmei, in timp ce valoarea fiscala neta elimina amortizarile.

Pe de
alta parte, firmele sunt obligate sa faca reevaluarea bunurilor,
astfel ca este neclar impactul acestei modificari, mai ales in lipsa
unor norme de aplicare, noteaza Mediafax.

Castigul de circa un miliard de lei la buget din taxa pe stalp incasat fata de estimat este deja epuizat, intrucat acopera necolectarea din primul trimestru, de aceeasi valoare, astfel ca nu poate compensa reducerea CAS, iar pentru 2015 este nevoie de alte masuri pentru a scadea deficitul la 1,4%.

„E adevarat ca la taxa pe stalp estimarea in buget era de 500 milioane de lei. Se pare ca discutam totusi de vreo 1,5 miliarde lei, deci e 1 miliard in plus fata de buget, insa este iluzoriu sa crezi ca acei bani mai sunt la dispozitie, pentru ca deja de la inceputul anului sunt peste 1 miliard lei care nu s-au colectat fata de program si mi-e greu sa cred ca vor fi recuperati in lunile urmatoare, deci deja acel castig pe care-l avem pe taxa pe stalp s-a epuizat prin necolectarea taxelor din primul trimestru”, a declarat joi presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru