Traian Basescu: Vladimir Putin vrea sa reconstruiasca URSS

18 Mar, 10:51 • Redactia DailyBusiness
Rusia a creat o serie de conflicte in jurul Marii Negre pentru atingerea obiectivului presedintelui Vladimir Putin de reconstruire a Uniunii Sovietice, afirma presedintele Traian Basescu, avertizand ca Republica Moldova este "intr-un mare pericol".
Traian Basescu: Vladimir Putin vrea sa reconstruiasca URSS

„Daca ne uitam pe harta, vom vedea
acest lant de conflicte inghetate” in jurul Marii Negre „care
pot fi activate in orice moment”, a declarat Basescu,
referindu-se la conflictele din regiunile separatiste Abhazia si
Osetia de Sud (Georgia), din Crimeea (Ucraina) si din Transnistria
(R.Moldova).

Prioritatile lui Vladimir Putin „par
sa aiba legatura cu punctul de contact cu Uniunea Europeana si NATO”,
a continuat Traian Basescu, notand ca Ucraina si Republica Moldova
sunt „o prioritate pentru Vladimir Putin, care vrea sa
reconstruiasca Uniunea Sovietica”, noteaza ABC News, potrivit Mediafax.

Fostul ministru ceh de Externe Karel Schwarzenberg a facut recent o paralela intre presedintele rus Vladimir Putin si Adolf Hitler, dupa agravarea crizei din Ucraina.

„Ceea ce se intampla in Ucraina este o repetare a istoriei”, a declarat Schwarzenberg, evocand invaziile Germaniei naziste in Austria, Cehoslovacia si Polonia in 1938 si 1939, dupa care a adaugat: „Putin actioneaza dupa acelasi principiu ca Adolf Hitler”. 

„Cum vrea sa invadeze Crimeea, avea nevoie de un pretext si a spus ca compatriotii sai sunt oprimati”, a declarat Karel Schwarzenberg”, adaugand ca rusii si Crimeea nu sunt victime ale niciunei discriminari. „Atunci cand Hitler vrea sa anexeze Austria, a spus ca germanii erau oprimati acolo”, a insistat Schwarzenberg, un politician de dreapta, proeuropean si ministru ceh de Externe in perioadele 2007-2009 si 2010-2013.

Si tarile baltice sunt ingrijorate de Rusia imprevizibila, de la autoritati si pana la oamenii de rand.

Rimantas Gucas, un pensionar lituanian, apreciaza ca occidentalii vor repeta erorile din trecut daca nu vor impiedica Rusia sa anexeze Crimeea de la Ucraina.

Presedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a avertizat ca Moscova ar putea sa ameninte si alte tari foste comuniste, precum Republica Moldova, Lituania, Letonia, Estonia sau Polonia.

„Rusia de astazi este periculoasa. Rusia de astazi este imprevizibila”, a declarat Grybauskaite in cadrul unui summit european desfasurat recent pe tema situatiei din Ucraina. „Este vorba despre redefinirea frontierelor”, a adaugat ea, referindu-se la Crimeea.

„Scenariul din Crimeea este asemanator cu cel al ocuparii tarilor baltice de catre Uniunea Sovietica in 1940”, a comentat pe Twitter ministrul de Externe al Letoniei, Edgaras Rinkevics.

In Estonia, Enn Tart, un un fost disident din perioada sovietica, afirma, deziluzionat, ca „Rusia va face intotdeauna presiuni asupra vecinilor sai, asa cum a facut in decursul secolelor trecute”.