Lifestyle

Luxottica: 120 de site-uri ilegale vand in Romania ochelari Ray-Ban contrafacuti

09 Jul, 16:42 • Redactia DailyBusiness
Luxottica Group, detinatorul marcii Ray-Ban, lider mondial in domeniul ochelarilor de soare si de vedere, anunta lansarea unei campanii de combatere a fenomenului de produse contrafacute a ochelarilor de soare Ray-Ban in Romania.
Luxottica: 120 de site-uri ilegale vand in Romania ochelari Ray-Ban contrafacuti

Sub sloganul global de comunicare
„Never Hide” al Ray-Ban, campania va acoperi mai multe tipuri
de activitati.
Dintre acestea, cea mai importanta este
angajamentul de a inchide cele peste 120 de site-uri ilegale care
comercializeaza in prezent in Romania ochelari de soare Ray-Ban
contrafacuti si de a supraveghea indeaproape comertul pe internet. 

Actiunile in acest sens au inceput deja
in Romania si vor continua in mod intensiv in urmatoarele luni.
Aceasta campanie este necesara pentru a-i proteja pe consumatorii
din ce in ce mai numerosi care fac cumparaturi pe internet, convinsi
ca achizitioneaza produsele originale ale unor marci renumite,
oferite la preturi de outlet.

In cazul concret al ochelarilor de
soare Ray-Ban, interventia este cu atat mai urgenta, din cauza
calitatii si sigurantei scazute a produselor, care ar putea afecta
vederea. Echipa de protejare a marcii Ray-Ban face toate eforturile
pentru a inchide site-uri
ilegale in fiecare zi. 

Datele de la nivel mondial arata ca
numai in perioada ianuarie-iunie 2014, au fost activate 1714 de
site-uri ilegale de comercializare de ochelari de soare contrafacuti,
in crestere cu 39,6% fata de anul trecut si 1339 de site-uri ilegale au fost
inchise in acelasi interval de timp, cu 146% mai multe, comparativ cu
anul precedent.

Primele 3 tari in ordinea inregistrarii de site-uri
ilegale sunt China (26%), Statele Unite (13%) si Germania (7%).

In ceea ce priveste numarul de produse
confiscate in fiecare an, acesta se ridica la 1.008.126, in crestere
cu 357% fata de anul trecut, cu o valoare totala de 22,4 milioane de
euro, cu 55% mai mare comparativ cu anul precedent.