Media & Advertising

„Prea ca la tara”: Cine vrea sa copieze Covalact dupa modelul Adidas-Adibas?

28 Mar, 13:29 • Redactia DailyBusiness
Producatorul de lactate din Sfantu Gheorghe Covalact a depus mai multe cereri la OSIM prin care vrea sa ii interzica unei companii concurente utilizarea unor logo-uri.
Prea ca la tara: Cine vrea sa copieze Covalact dupa modelul Adidas-Adibas?

Mai exact, compania cunoscuta pentru
campaniile „Prea ca la tara” contesta la Oficiul de Stat pentru
Inventii si Marci (OSIM) inregistrarea unor marci de catre o companie
din Dej, Kazal SRL. 

In logo-urile cu pricina apar mesaje
precum „Cazalact no… asta-i branza!” si „Cazalact gustul
dorului de acasa”.

[img=4770]sursa: OSIM[/img]
OSIM aprobase inregistrarea acestor
marci incepand din vara anului trecut.

Contestatiile Covalact urmau sa fie
analizate de o comisie din cadrul OSIM in data de 25 martie.

Acestea nu reprezinta insa singurele dispute pe care compania din Sfantu Gheorghe le are la OSIM. 

Anul trecut, o firma din Giurgiu specializata in confectionarea de rochii de mireasa, Faver SRL, contesta inregistrarea marcii „De la tara. Demnitatea Traditiei” de catre Covalact. Producatorul de lactate inregistrase aceasta marca la in aprilie 2013. 

Pe 25 februarie anul acesta, OSIM a dat castig de cauza Covalact, respingand contestatia companiei din Giurgiu.

Prin campaniile care sugereaza intoarcerea la originile rurale, Covalact este unul dintre cei mai mari investitori in publicitate, din domeniul industriei lactatelor.

Compania a anuntat inca din vara lui 2010 lansarea unei campanii de comunicare pentru sustinerea brandului „Covalact de Tara”, pentru care bugetase investitii de peste 1 milion euro.

Parte a procesului de rebranding inceput la finalul anului 2009, campania de comunicare pentru brandul Covalact de Tara a fost realizata de catre agentia de creatie Candiso, iar campania media a fost asigurata de agentia de media Optimedia.

[dbvideo=1285]