Real Estate

Capgemini este noul chirias al cladirii C din Green Court Bucharest

13 Jul, 14:39 • Redactia DailyBusiness
Capgemini, lider global în furnizarea serviciilor de consultanță, tehnologie și outsourcing a semnat un contract cu Skanska în urma căruia va deveni noul chiriaș al corpului C, cea de a treia clădire componentă a proiectului Green Court Bucharest.
Capgemini este noul chirias al cladirii C din Green Court Bucharest

Noile birouri, cu o suprafață de 1.120,94 m2, vor deveni funcționale începând cu luna iulie 2016. În această tranzacție Capgemini a fost reprezentată de JLL, care a avut rolul de consultant.

„România este a doua cea mai importantă țară din Estul Europei pentru Grupul Capgemini, din perspectiva cifrei de afaceri și a numărului de angajați. Am decis ca București să fie locația echipelor de consultanță, aplicații și platforme SaaS. Pentru că strategia noastră de dezvoltare pentru următorii 3-5 ani presupune atingerea unui număr de 2000-2500 de angajați, am decis să căutăm un spațiu de birouri care să ne ofere condițiile corespunzătoare. Obiectivul nostru pentru acest an este de a ne extinde activitatea și echipa cu 40%”, a declarat Philippe Beucher, Managing Director Capgemini Services România.

Capgemini este a doua companie care închiriază birouri în clădirea C a complexului Green Court Bucharest.

Construcția corpului C a fost finalizată la data de 1 iunie 2016, iar suprafața totală disponibilă pentru închiriere este de aproximativ 16.300 m2. Proiectul Green Court Bucharest și în speță clădirea C au integrate soluții de sustenabilitate de ultimă generație, care ajută la optimizarea amprentei de mediu a clădirii, reducând semnificativ costurile de operare.

„Companiile a căror activitate constă în furnizarea de servicii au fost printre cele mai active de pe piața de birouri din ultimii ani. Această tendință se va menține și în acest an, având în vedere că din ce în ce mai multe companii internaționale sunt interesate să-și stabilească sau să-și extindă operațiunile în România profitând de o forță de muncă extrem de competentă. Aceste companii caută spații de lucru sustenabile, de înaltă calitate și cu acces facil la mijloace de transport și alte servicii”, a declarat Viorel Opaiț, Business Development Director JLL, persoana care a asistat Capgemini în această tranzacție.

Green Court Bucharest este un complex de birouri de clasă A care oferă spații de birouri, cu o suprafață totală de închiriere de 52.000 mp în trei clădiri cu 12 etaje, parcare subterană pe 3 nivele și alte avantaje precum parcare și facilități pentru bicicliști (vestiare și dușuri) și curte interioară cu Wi-Fi.

Proiectul Green Court Bucharest a fost dezvoltat utilizând tehnologii ecologice și soluții sustenabile, printre ele numărându-se fațada eficientă energetic care reduce transferul termic solar, o rată de circulare a aerului proaspăt sporită pentru un mediu de lucru sănătos, sisteme de iluminat eficiente din punct de vedere energetic dotate cu senzori de mișcare și intensitate, dar și stații de alimentare pentru mașinile electrice.