Real Estate

Romania si Cehia, singurele piete din regiune care au inregistrat o crestere a volumelor de investitii imobiliare in primul semestru

19 Aug, 12:41 • Redactia DailyBusiness
În context regional, România și Cehia sunt sigurele țări care au înregistrat creșteri ale investițiilor imobiliare în primele șase luni, în condițiile în care în Polonia, Ungaria și Slovacia au fost consemnate scăderi, arată o analiză a companiei de consultanță imobiliară JLL.
Romania si Cehia, singurele piete din regiune care au inregistrat o crestere a volumelor de investitii imobiliare in primul semestru

În contextul în care
în ultima perioadă se vehiculează informații despre o încălzire accentuată a pietei
de investiții imobiliare locale, datele privind primul semestru arată că fost
închise doar 4 tranzacții de peste 10 milioane de euro în acest interval, iar
peste 70% din volumul de 340 de milioane de euro a fost generat de doar două
tranzacții (The Office și portofoliul de centre comerciale al Prime Kapital).
 

„Este adevărat că
există un număr crescut de tranzacții în diverse stadii de negociere pe piața
de investiții, care este posibil să ducă piața la cel mai mare volum de după
2014, spre 1,2 miliarde euro. Cu toate acestea, cumpărătorii rămân foarte atenți
și procesele de due-diligence sunt foarte detaliate”, a declarat Andrei Văcaru,
Head of Capital Markets JLL România.
 

Prima jumătate din
2019 a demonstrat că există lichiditate în orașele secundare pentru produse de
calitate, instituționale, fapt susținut atât de cea mai mare tranzacție din
acest interval de timp, respectiv vânzarea The Office din Cluj Napoca, cât și
de faptul ca 70% din volumul total de investiții s-a îndreptat spre alte orașe
decât Bucureștiul.
 

Peste jumătate din
investițiile din primul semetru au vizat clădiri de birouri, tendință care ne așteptăm
să continue și în perioada următoare, birourile rămânând cea mai lichidă clasa
de active imobiliare în prezent.

În context regional, România
și Cehia sunt sigurele țări care au înregistrat creșteri ale investițiilor, în
condițiile în care în Polonia, Ungaria și Slovacia au fost consemnate scăderi.  În primele șase luni,
piața de investiții din Europa Centrală și de Est a depășit 5,47 miliarde de
euro și a fost dominată la fel ca și anii anteriori de Polonia și Cehia, care
cumulează, în total, 80% din volumele investiționale.
 

Evoluția prețurilor
 

În ultimele 12 luni,
în România prețurile pentru proprietăți industriale și de birouri au crescut (yieldurile
pe industrial s-au comprimat cu 50 puncte de bază, cele pe piața de birouri au
scăzut cu 25 puncte de bază), în vreme ce pentru retail au rămas la același
nivel.
 

„Evoluția de mai sus
este în concordanță cu trendurile regionale si globale, unde apetitul
investitorilor este în creștere pentru proiecte industriale și de logistică, în
special datorită expansiunii comerțului electronic și implicit a spațiilor care
deservesc retailerii din on-line, în vreme ce centrele comerciale tradiționale își
pierd din atractivitate mai ales în cazul produselor secundare. De menționat de
asemenea, că în contextul aparentei efervescențe din piață, există riscul ca
spreadul dintre așteptările de preț ale cumpărătorilor și ale vânzătorilor să
crească în perioada următoare”, a comentat Andrei Văcaru, Head of Capital Markets JLL România.