- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

AVAS va numi un administrator provizoriu la Rodipet

08 Jul, 11:45 • Redactia DailyBusiness
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va numi un administrator provizoriu la compania Network Press Concept (fosta Rodipet), dupa ce Registrul Comertului a admis cererea Autoritatii de reinscriere ca actionar majoritar la distribuitorul de presa.
AVAS va numi un administrator provizoriu la Rodipet

Astfel, AVAS figureaza ca actionar al fostei Rodipet cu un numar de 7,35 milioane actiuni, cu o valoare de 2,5 lei/actiune, reprezentand 51% din capitalul social al acestei societati.

„Avand in vedere decizia judecatorului delegat, AVAS urmeaza sa intreprinda demersurile necesare in vederea numirii unui administrator provizoriu la Network Press Concept”, se precizeaza in comunicatul Autoritatii.

La sfarsitul lui martie, conducerea AVAS a anuntat desfiintarea contractului de privatizare a Rodipet, deoarece cumparatorul nu a respectat obligatiile investitionale.

Ulterior, Registrul Comertului a admis cererea AVAS de reinscriere in registrul actionarilor companiei.

Prin urmare, AVAS figureaza in prezent, la Registrul Comertului, cu participatia majoritara de 51%, in vreme ce detinerea Magnar Two s-a diminuat la 32,9%.

Anterior, Magnar Two controla 83,9% din actiunile distribuitorului de presa. Alti actionari ai fostului Rodipet mai sunt YourHotels SRL cu 15,9% si Bassam Raymond Istambouly cu 0,2%.

Compania Magnar Two face parte din grupul de firme al omului de afaceri Hassan Awdi.