Știri externe

2023 va fi un an dificil pentru PIB-ul global. Economia modială afectată de încetinirea activității din Statele Unite, Europa şi China

02 Jan, 12:00 • Cornel Ghimeșan
PIB-ul global va fi afectat de incetinirea activității economice în Statele Unite, Europa și China, a avertizat Fondul Monetar Internațional. FMI a înrăutăţit previziunile cu privire la economia mondială, în urma efectelor războiului din Ucraina, a majorării dobânzilor şi a presiunilor inflaţioniste.
2023 va fi un an dificil pentru PIB-ul global. Economia modială afectată de încetinirea activității din Statele Unite, Europa şi China

Principalele motoare ale creşterii economiei mondiale – Statele Unite, Europa şi China – sunt afectate de încetinirea activităţii economice, astfel încât 2023 va fi un an dificil pentru PIB-ul global, a afirmat directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, la emisiunea ‘Face the Nation’ a postului american de televiziune CBS, transmite Reuters.

Citește și: Filmări cu drona: Cum arată Tronsonul 2 din Autostrada A7 Ploiești – Buzău, la început de 2023. După 4 luni de la startul lucrărilor, stadiul fizic a ajuns la aproape 8%

Noul an va fi „mai dificil decât anul pe care l-am lăsat în urmă. De ce? Deoarece cele trei mari economii – Statele Unite, Europa şi China – încetinesc toate simultan”, a declarat oficialul FMI.

În octombrie, FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei mondiale în 2023, în urma efectelor războiului din Ucraina, a majorării dobânzilor şi a presiunilor inflaţioniste. China se confruntă cu o explozie de cazuri de COVID-19 după ce a abandonat brusc, luna trecută, politica sa strictă de „zero-COVID”, la trei ani după apariţia coronavirusului în oraşul Wuhan.

2023 va fi un an dificil pentru PIB-ul global. Economia modială afectată de încetinirea activității din Statele Unite, Europa şi China
2023 va fi un an dificil pentru PIB-ul global. Economia modială afectată de încetinirea activității din Statele Unite, Europa şi China

„Pentru prima dată în ultimii 40 de ani, avansul economiei Chinei în 2022 se va situa probabil la nivelul creşterii economiei mondiale sau sub acest nivel. Mai mult, numărul ridicat de infecţii cu care se va confrunta statul asiatic în următoarele luni va afecta probabil economia chineză dar şi evoluţia PIB-ului global”, a explicat Georgieva.

Previziunile FMI cu privire la economia mondială

În octombrie, FMI estima o expansiune a economiei Chinei de 3,2% în 2022, similară cu nivel previzionat pentru PIB-ul global, şi o accelerare în 2023 a economiei chineze la 4,4%, în timp ce PIB-ul global ar urma să încetinească.

Declaraţiile directorul general al Fondului Monetar Internaţional sugerează că luna aceasta instituţia ar putea înrăutăţi din nou previziunile privind creşterea economiei Chinei şi a PIB-ului global. Economia SUA are o evoluţie diferită şi ar putea evita recesiunea, a apreciat Georgieva. Oficialul a declarat:

„Economia americană este cea mai rezistentă şi ar putea evita recesiunea. Vedem că piaţa forţei de muncă rămâne destul de solidă”.

Alte articole: Cancelarul austriac vrea să aplaneze scandalul Schengen. Karl Nehammer merge în Bulgaria să cerceteze problema frontierelor

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski