Analiză CNN: Cea mai presantă amenințare cu care se confruntă Europa este ruptura transatlantică privind NATO

Trump a amenințat că SUA va retrage 5.000 de soldați staționați în Germania, imediat după ce l-a auzit spunând pe cancelarul german Friedrich Merz că este nemulțumit de modul în care SUA a gestionat conflictul iranian. Merz susținea că Teheranul a umilit Washingtonul.

Trump a criticat, la rândul lui, Spania și Italia pentru că nu au ajutat campania SUA împotriva Iranului

Întrebat dacă ar lua în considerare retragerea trupelor americane din aceste țări din Europa, Trump a răspuns: „Probabil… uite ce e, de ce nu aș face-o?! Italia nu ne-a fost de niciun ajutor, iar Spania a fost oribilă, absolut oribilă.”

Spania i-a refuzat armatei americane permisiunea de a-și folosi bazele sau spațiul aerian pentru misiuni sau atacuri legate de conflictul din Iran. Criticile lui Trump la adresa Italiei au continuat, în ciuda faptului că prim-ministra Giorgia Meloni i-a fost un aliat cheie.

Trump se plânge de mult timp că SUA își asumă, pe nedrept, povara securității Europei, afirmând cândva că Germania, o mare putere economică europeană, nu își face datoria în această chestiune.

Retragerea parțială a trupelor americane din Europa este o consecință a acestei saga, dar una care scoate la iveală probleme mai mari.

Pe măsură ce disponibilitatea SUA de a susține dificultățile de securitate europene – și amenințarea rusească crește – Germania, Marea Britanie și Franța promit să inaugureze o nouă eră a cheltuielilor. Dar au un munte de urcat și nu prea mult timp pentru a face acest lucru.

SUA își schimbă prioritățile

„Dacă vrem să rămânem transatlantici, trebuie să consolidăm pilonul european în cadrul NATO”, a declarat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, după ce Trump a vorbit despre retragerea trupelor.  Pistorius a sugerat că scăderea era așteptată, numind-o „previzibilă”.

De asemenea, Merz a declarat pentru canalul german ARD că „nu există nicio legătură” între fricțiunile cu Trump și reducerea numărului de trupe americane, potrivit unei traduceri a interviului de către Reuters.

Mii de soldați americani rămân în Germania, deși reprezintă doar o fracțiune din câți erau staționați odinioară

În decembrie 2025, 36.436 de militari activi americani erau staționați în Germania, conform datelor Departamentului Apărării al SUA. În punctul culminant al Războiului Rece, aproximativ 250.000 de soldați activi erau staționați în ceea ce era Germania de Vest.

Umbrela a fost dată jos, chiar dacă Rusia rămâne o amenințare – iar ultima mișcare a SUA „subliniază necesitatea ca Europa să investească mai mult în apărare”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al NATO, Allison Hart.

Washingtonul dorește să se concentreze asupra provocărilor „în care doar puterea americană poate juca un rol decisiv” în Asia și în propria emisferă, potrivit unui oficial de rang înalt al Pentagonului, Elbridge Colby. Washingtonul solicită „eforturi mult mai mari din partea aliaților noștri pentru a intensifica și asuma responsabilitatea principală pentru apărarea convențională a Europei”, a adăugat Colby.

Din perspectiva SUA, a spus el, „nu este nimic antieuropean în această viziune. Dimpotrivă, ea reflectă speranță și chiar încredere în capacitatea Europei de a acționa substanțial și energic.”

Unii europeni o văd diferit – ca pe o pierdere a solidarității și a scopului comun – și ca pe un exemplu frapant de unilateralism al SUA.

„Cea mai mare amenințare la adresa comunității transatlantice nu o reprezintă dușmanii săi externi, ci dezintegrarea continuă a alianței noastre”, a declarat prim-ministrul polonez Donald Tusk. „Trebuie să facem cu toții tot ce este necesar pentru a inversa această tendință dezastruoasă.”

Inversarea acestei tendințe necesită cheltuieli mai mari pentru apărare în rândul majorității membrilor NATO, o revigorare a producției de arme, investiții în noi tehnologii și o colaborare mai profundă.

Cheltuielile anuale ale Europei pentru apărare se vor dubla până în 2030, ajungând la aproape 750 de miliarde de dolari

Însă utilizarea cu înțelepciune a acestor bani necesită și o mentalitate diferită. Când vine vorba de apărare, guvernele păstrează preferințele naționale, așa că a existat o lipsă istorică de colaborare în producție și achiziții.

Analiștii spun că producțiile mai mici înseamnă că echipamente precum tancul de luptă german Leopard costă mai mult decât omologul său american. SUA produce un singur tanc de luptă principal; Europa produce o duzină.

Eșecul unui proiect franco-german de construire a unei noi generații de avioane de vânătoare este un exemplu de interese naționale ireconciliabile. În mijlocul unor certuri constante privind conducerea proiectului, directorul general al producătorului francez de avioane Dassault, Eric Trappier, a spus despre vecinul lor: „Dacă vor să le construiască singuri, să o facă ”.

Există o altă provocare, pe măsură ce Europa se dezvață de echipamentele americane. Uniunea Europeană dorește ca cel puțin jumătate din cheltuielile pentru apărare ale statelor membre să rămână în interiorul UE până în 2030.

Raționamentul este simplu: nu îți poți dezvolta propriile capacități dacă cumperi produse din altă parte. Din punct de vedere istoric, aproape 80% din achiziții au fost efectuate în principal din SUA.

Gestionarea acestei tranziții fără a crea noi vulnerabilități va fi o provocare vastă, una care deja creează dureri de cap pentru Europa pe fondul creșterii consumului de arme și muniții din partea SUA în războiul împotriva Iranului, atât de către propriile forțe, cât și de către aliații din Golf.

Deficitul de sisteme de apărare antirachetă este acut în Europa

Deficitul de sisteme de apărare antirachetă este  acut, un domeniu în care Europa era deja slabă. Analiștii descriu o rată „uluitoare” de utilizare a interceptoarelor de apărare antirachetă, cum ar fi Patriots și THAAD, în conflictul din Golf, SUA fiind pregătită să trimită aliaților din Golf mai multe astfel de arme în valoare de câteva miliarde de dolari.

În special, pe lângă retragerea trupelor din Germania, Pentagonul a declarat că nu va mai trimite, așa cum era planificat, un batalion de trageri cu rază lungă de acțiune echipat cu rachete Tomahawk și hipersonice.

Producătorii europeni produc diverse interceptoare de rachete, dar nu la scară largă și mai ales nu dintre cele capabile să contracareze rachetele balistice și croazieră avansate. Acestea nu oferă „un substitut complet pentru sistemele americane”, potrivit unui studiu recent realizat de Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.

O coproducție sporită ar atenua criza, dar, așa cum a menționat raportul CSIS, aceasta „necesită un grad de încredere și prioritizare transatlantică, care s-ar putea să nu mai existe”.

Aici rezidă dilema Europei. Calea rapidă către reînarmare trece prin SUA, dar necesită încredere reciprocă și consecvență.

Calea mai lentă impune Europei să cheltuiască mai mult, să depășească o structură industrială fragmentată și să încerce să ia în considerare dacă prioritățile Washingtonului de astăzi sunt o fază trecătoare sau o nouă ordine.

Există semne de progres, Marea Britanie fiind implicată îndeaproape în construirea unei identități europene de apărare în ciuda Brexitului și cu o serie tot mai mare de proiecte comune între companiile de apărare și Ucraina.

Companii precum Saab în Suedia, Rheinmetall din Germania și BAE în Marea Britanie au registru de comenzi record.

Suedia și Finlanda, care au aderat recent la NATO, s-au integrat rapid în alianță.

Însă punerea în comun a suveranității pentru a accelera capacitatea Europei de a se apăra rămâne Sfântul Graal.

Citește și: Trump amenință că va retrage o parte din trupele americane din Germania, Italia și Spania, pe fondul disputelor privind războiul cu Iranul