Știri externe

Premierul Moldovei acuză propaganda rusă: „Au speriat oamenii asociind Uniunea Europeană cu războiul”

26 Sep, 22:56 • Bugiu ⁠Ana Maria
Dorin Recean susține că Rusia, sprijinită de grupări criminale, încearcă să destabilizeze Republica Moldova prin manipulări și amenințări post-electorale. Premierul face apel la o mobilizare masivă la vot și afirmă că doar integrarea în Uniunea Europeană, posibilă până în 2028, poate garanta pacea și securitatea țării.
Premierul Moldovei acuză propaganda rusă: „Au speriat oamenii asociind Uniunea Europeană cu războiul”

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a atras atenția, într-un interviu acordat Digi24, asupra modului în care propaganda rusă a influențat campania electorală din țară înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie.

Potrivit acestuia, Rusia a încercat să inducă frică în rândul populației, asociind Uniunea Europeană cu războiul din Ucraina, cu scopul de a descuraja electoratul să voteze pentru partidele pro-europene. Recean a subliniat că, dimpotrivă, integrarea Republicii Moldova în UE ar aduce stabilitate, pace și securitate, obiectiv pe care guvernul său îl vede realizabil până în 2028 dacă Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va obține un nou mandat.

Te-ar mai putea interesa și: Trump îl presează pe Orban să renunțe la petrolul rusesc, dar premierul ungar respinge solicitarea

Premierul Moldovei acuză propaganda rusă: „Au speriat oamenii asociind Uniunea Europeană cu războiul”

Șeful guvernului de la Chișinău a avertizat, de asemenea, că forțele pro-ruse, sprijinite de grupări criminale, ar putea încerca să provoace destabilizări sau chiar o „lovitură de stat electorală”. În acest sens, el a dat asigurări că instituțiile statului sunt pregătite pentru orice scenariu post-electoral, menționând că există deja experiență în gestionarea tentativelor de destabilizare venite dinspre Federația Rusă.

„Federația Rusă în alianță cu cei din grupările criminale și infracționale s-au aliat să dea o loviură de stat electorală în Moldova. Instituțiile statului sunt pregătite pentru orice scenariu de destabilizare, avem deja foarte multă experiență”, a declarat șeful guvernului de la Chișinău.

Recean a făcut apel la mobilizarea masivă a cetățenilor la vot, atât din țară, cât și din diaspora, în special din România, unde au fost deschise secții în aproape toate orașele mari. El a transmis că participarea ridicată la scrutin este cel mai bun răspuns la propaganda și la tentativele de influențare externă. Totodată, premierul a reiterat sprijinul pentru PAS, pe care îl consideră singura forță capabilă să garanteze un viitor european pentru Moldova.

„Noi nu luptăm cu concurenți electorali, ci cu Federația Rusă care și-a pus tunurile de propagandă, au speriat foarte mulți oameni asociind Uniunea Europeană cu războiul. De asta este foarte importnat să ieșim cu toții la vot”, a conchis Dorin Recean.

Conform sondajelor, doar patru formațiuni politice au șanse reale să intre în Parlament: PAS, alianța condusă de Igor Dodon, partidul lui Renato Usatîi și blocul politic al primarului de Chișinău, Ion Ceban. Totuși, niciunul dintre aceste partide nu ar putea obține singur majoritatea, iar liderii politici au exclus varianta unor coaliții, ceea ce ridică posibilitatea declanșării de alegeri anticipate.

Te-ar mai putea interesa și: Câți bani a cheltuit Ilie Bolojan de când e premier, față de Marcel Ciolacu

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Fitch avertizează România că blocajul politic poate pune ratingul sub presiune. Țara este la o singură treaptă de categoria „junk”
Fitch avertizează România că blocajul politic poate pune ratingul sub presiune. Țara este la o singură ...
Sorin Grindeanu: N-au program, au o rotativă. PSD vrea un program pentru România, înaintea negocierilor pentru Guvern
Sorin Grindeanu: N-au program, au o rotativă. PSD vrea un program pentru România, înaintea negocierilor ...
Siegfried Mureșan: Începem de astăzi lucrul la programul de guvernare. Prioritățile vor fi prezentate la începutul săptămânii viitoare
Siegfried Mureșan: Începem de astăzi lucrul la programul de guvernare. Prioritățile vor fi prezentate ...
Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul pentru desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier: „Îmi doresc să reușească”
Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul pentru desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier: „Îmi ...
Germania și Spania, în conflict deschis privind bugetul UE
Germania și Spania, în conflict deschis privind bugetul UE
Planificarea financiară pentru situații neprevăzute: instrumente disponibile și cum le folosești corect
Planificarea financiară pentru situații neprevăzute: instrumente disponibile și cum le folosești ...
Germania își închide ultimul consulat general din Rusia, după 54 de ani. Diplomații trebuie să plece astăzi
Germania își închide ultimul consulat general din Rusia, după 54 de ani. Diplomații trebuie să ...
Agroserv Măriuța, proprietarul Lăptăria cu Caimac, încheie S1/2026 cu un profit net de 1,2 mil. lei, în scădere cu 66%
Agroserv Măriuța, proprietarul Lăptăria cu Caimac, încheie S1/2026 cu un profit net de 1,2 mil. ...
Carburanții se apropie de praguri record: benzina standard a trecut de 10 lei pe litru în unele stații
Carburanții se apropie de praguri record: benzina standard a trecut de 10 lei pe litru în unele stații
Alexandru Nazare: 2,058 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plăți urgente în sănătate
Alexandru Nazare: 2,058 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plăți ...
Guvernul interimar analizează vineri alocarea de fonduri suplimentare pentru Cernavodă și motorina agricolă
Guvernul interimar analizează vineri alocarea de fonduri suplimentare pentru Cernavodă și motorina ...
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz