Știri externe

Șoferii care au acest dispozitiv în mașină riscă o amendă de 3.000 de lei. Rămâi fără permis, iar aparatul se confiscă pe loc

13 Mar, 14:55 • Bocioacă Bianca
Șoferii care au montate în mod nejustificat pe mașini sisteme speciale de avertizare sonoră sau luminoase, care sunt folosite numai de autovehiculele speciale, riscă suspendarea permisului și o amendă de până la 3.000 de lei.
Șoferii care au acest dispozitiv în mașină riscă o amendă de 3.000 de lei. Rămâi fără permis, iar aparatul se confiscă pe loc

Dacă ai acest dispozitiv în mașină poți primi o amendă în valoare de 3.000 de lei. Potrivit Legii nr. 152/2019, șoferii care nu respectă regulile cu privire la utilizarea sistemelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasă vor fi sancționați. Măsurile sunt deja puse în aplicare.

Așadar, cei care nu au dreptul de a-și monta pe mașini și folosi sirene sau girofaruri riscă o amendă de aproape 3.000 de lei. Nerespectarea acestei reguli aduce sancțiuni încadrate în clasa a IV-a, adică amenzi cuprinse între 1.305 lei și 2.900 lei.

Astfel de semnale acustice sau luminoase pot fi utilizate numai pe mașinile de intervenție ale polițiștilor, pompierilor, pe ambulanțe și pe autovehiculele care însoțesc coloane oficiale sau transporturi speciale.

Citește și: Amendă de până la 2.500 de lei pentru românii care locuiesc la bloc. Regulile pe care proprietarii și chiriașii trebuie să le respecte

Șoferii sunt avertuzați de către reprezentanții Brigăzii Rutiere că în cazul în care sunt prinși cu astfel de echipamente, chiar și în portbagaj, nemontate, pot fi sancționați conform legii.

Amendă de aproape 3.000 de lei

„Se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.305 lei și 2.900 lei, precum și cu reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile. Totodată, se confiscă și aceste mijloace speciale de avertizare”, 

informează un reprezentant al Poliției Rutiere.

Citește și: Primarul mulțumit de amenda primită, chiar l-a felicitat pe domnul care i-a aplicat-o „Începem să arătăm a ţară normală atunci când primarii primesc aceeaşi amendă pe care o primesc şi cetăţenii”

Potrivit Codului Rutier, semnalele speciale de avertizare luminoase pot fi folosite doar pe autovehiculele poliției și pompierilor (lumină roșie), autovehiculele poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, serviciului de ambulanță sau medicină legală și altele (lumină albastră) și autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori cele care transportă substanțe periculoase și altele (lumină galbenă), citează avocatnet.ro.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial