Știri interne

ANSVSA discută cu magazinele pentru delimitarea produselor lactate atutentice

20 Dec, 21:50 • Cornel Ghimeșan
În contextul în care a fost adoptată Legea Laptelui, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) poartă discuții cu retailerii astfel încât să poată delimita foarte clar produsele lactate autentice de cele care sunt doar „pe bază de lapte”.
ANSVSA discută cu magazinele pentru delimitarea produselor lactate atutentice

Modul de implementare a articolului 6 din Legea laptelui, care reglementează inclusiv delimitarea la comercializare a produselor lactate autentice de cele pe bază de lapte şi cu adaos de alte grăsimi sau proteine, a fost analizat marţi de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi cei ai Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR).

Alte articole: Traficul restricționat în Capitală pentru comemorarea Revoluției din 1989. Lista completă a modificărilor din 21 și 22 decembrie

Potrivit unui comunicat al ANSVSA, citat de Agerpres, Autoritatea a propus membrilor Asociaţiei să adopte o conduită practică pentru aplicarea prevederilor acestui articol, în funcţie de modelul propriu de organizare, dar în conformitate cu spiritul şi scopul urmărit de lege.

ANSVSA comunică cu retailerii pentru a găsi metodele logistice potrivite

„Măsura propusă de ANSVSA este una proactivă, nu este restrictivă şi poate fi aplicată gradual, în primă fază în magazinele din oraşele reprezentative şi apoi extinsă la nivel naţional. Acest proiect pilot urmează să fie folosit şi ca studiu de caz pentru emiterea legislaţiei secundare de aplicare a legii, în scopul emiterii unor norme metodologice cât mai clare şi mai facile de implementat”, se arată în comunicat.

În acest sens, ANSVSA a propus AMRCR să realizeze împreună şi o comunicare publică, cu privire la iniţierea demersurilor logistice privind implementarea normelor de către membrii Asociaţiei.

De asemenea, după elaborarea şi aprobarea normelor metodologice şi a ghidului de definiţii şi termeni folosiţi în industria laptelui, ANSVSA va efectua controale tematice pentru verificarea respectării prevederilor legii.

Această întâlnire a fost precedată de cea avută de vicepreşedintele ANSVSA, Ioan Oleleu, la Satu-Mare, cu reprezentanţii Uniunii de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Taurin BOVICOOP, ca urmare a protestului organizat de aceştia pentru a reclama folosirea în produsele din lapte a unor înlocuitori şi alte practici nelegale utilizate de agenţii economici din domeniu.

ANSVSA discută cu magazinele pentru delimitarea produselor lactate atutentice
ANSVSA discută cu magazinele pentru delimitarea produselor lactate atutentice

„ANSVSA apreciază deschiderea arătată de către membrii AMRCR, care s-au angajat să participe la acest proiect pilot, prin devansarea acţiunilor de remodelare şi repoziţionare pe rafturi, cu delimitarea clară a fiecărei categorii de produse”, se mai spune în comunicat.

Aceste acţiuni se înscriu în strategia ANSVSA de sprijinire a crescătorilor de animale pentru obţinerea şi comercializarea produselor lactate autentice, sigure pentru consum.

Articolul 6 din Legea laptelui şi a produselor lactate nr.307/2022 prevede ca produsele pe bază de lapte cu adaos de alte grăsimi şi/sau proteine, altele decât cele lactate, să se comercializeze într-un spaţiu de prezentare şi vânzare bine delimitat, pe rafturi separate faţă de laptele şi produsele lactate autentice, cu informarea explicită către cumpărător a conţinutului acestor produse.

Aceste prevederi se aplică şi în cazul meniurilor şi reţetelor mâncărurilor, produselor de patiserie, de pizzerie, de fast-food şi de cofetărie şi al produselor culinare din alimentaţia publică la prepararea cărora s-au utilizat produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi şi/sau proteine, altele decât cele lactate.

De asemenea, meniurile unităţilor de alimentaţie publică vor menţiona toate produsele lactate fabricate cu grăsimi şi/sau proteine, altele decât cele lactate, folosite ca atare sau în combinaţii sau ca ingrediente în produsele de bază folosite în reţete.

„Orice neconformitate depistată de autorităţile competente de control este notificată direct operatorului economic sub a cărui denumire se comercializează produsul alimentar; dacă operatorul nu are sediul în România, notificarea se face importatorului sau distribuitorului produselor alimentare provenite din Uniunea Europeană”, prevede articolul menţionat.

În cazul modificării informaţiilor de pe etichetă de către comerciant, acesta va fi sancţionat în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

Potrivit ANSVSA, se interzice folosirea denumirilor reglementate de legislaţie şi regulamente europene pe eticheta produselor finite, inclusiv mâncăruri, produse de patiserie şi de pizzerie, de fast-food, de cofetărie, produse culinare din alimentaţia publică, care au în compoziţia lor ingrediente ce nu se încadrează în definiţiile laptelui şi ale produselor lactate.

„În cazul în care produsul finit conţine amestecuri de lapte şi produse lactate cu produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi şi/sau proteine, altele decât cele lactate, se va menţiona pe etichetă procentul acestora. În toate situaţiile, denumirea sub care este vândut alimentul trebuie să corespundă naturii, genului, speciei, sortimentului sau proprietăţilor alimentului ori materiilor prime utilizate în fabricaţie”, se menţionează în articolul menţionat din Legea laptelui.

Citește și: Veşti proaste de la INS. Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 6,2%, dar au crescut importurile

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar producția, spune Bolojan
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar ...
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și acuză marje de profit excesive
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și ...
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor UE
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor ...
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor de cereale
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor ...
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut cu 29%
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut ...
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea și integritatea
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea ...
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
CIA: Militarii ruși desfășurați în prima linie a frontului din Ucraina supraviețuiesc, în medie, 20-30 de minute
CIA: Militarii ruși desfășurați în prima linie a frontului din Ucraina supraviețuiesc, în medie, ...