- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical

03 Jul, 18:34 • Bugiu ⁠Ana Maria
Ministrul Educației, Daniel David, anunță restructurarea celui mai generos sistem de burse din UE, considerat nesustenabil. Elevii vor primi doar trei tipuri de burse, iar studenții vor beneficia de sprijin financiar doar în timpul anului universitar activ. Reforma promite mai multă echitate și o legătură reală între merit, nevoie și performanță.
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat o reformă majoră în ceea ce privește sistemul de burse din România, atât pentru studenți, cât și pentru elevi. Potrivit acestuia, România are în prezent „cel mai generos” sistem de burse din Uniunea Europeană, dar acest model nu mai este sustenabil financiar în actualul context economic și trebuie redimensionat.

Pentru studenți, modificările vizează în primul rând baza de calcul a bursei. Dacă până acum acestea erau raportate la salariul minim brut, de acum înainte bursele vor avea ca punct de referință salariul minim net, deoarece bursele nu sunt impozitate. De asemenea, bursele nu vor mai fi acordate pe durata vacanțelor, ci doar în timpul anului universitar activ. Cu toate că fondul de burse va scădea comparativ cu 2023 și 2024, ministrul subliniază că acesta va rămâne mai mare decât cel din 2022.

Te-ar mai putea interesa și: Burse școlare 2025. Elevii primesc mai puțini bani, după ce patru din cele șase categorii de burse dispar

Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical

Daniel David a transmis că aceste măsuri sunt temporare, vizând un ciclu de studiu de trei ani, și a promis consultări cu studenții, sindicatele și alte părți interesate pentru o implementare cât mai echilibrată. În paralel, ministerul va căuta și alte facilități pentru studenți care să compenseze modificările financiare.

„În zona burselor pentru studenți, prin legea din 2023 s-au creat aceste facilități extraordinare. Sigur, repet, eu cred că intenția a fost o intenție bună, dar uite că nu este una pe care s-o putem duce, nu este una sustenabilă. În 2023, punctul de raportare, de exemplu, pentru bursele studenților era salariul minim brut pe economie.

Ceea ce propunem ca punct de referință este salariul minim net pe economie, dintr-un motiv rațional, bursele nu sunt impozitate și atunci te raportezi la salariul minim net pe economie și în același timp, în zona studenților adulți fiind, bursele, le vom da atâta timp cât sunt la școală, nu și în vacanțe, adică pe parcursul activităților educaționale. Evident că fondul de burse se schimbă, se modifică, scade în comparație cu 2023, dar vă spun că aproape nimic din punct de vedere financiar nu se poate compara, în situația de criză pe care o avem acuma cu ce a fost în 2023 sau în 2024, deși fondul scade față de 2024 sau 2023, este mai mare decât ce am avut în 2022.

Înainte să facem aceste schimbări, voi discuta strâns cu studenții să vedem ce alte facilități pentru ei putem să găsim ca urmare a acestor modificări. Și această modificare o văd ca una temporară pentru un ciclu de studiu, și anume pentru un ciclu de studiu de 3 ani. Voi discuta cu studenții să văd cum putem implementa cât mai rațional acest lucru, după cum voi discuta și cu actorii sociali și cu sindicatele din domeniu, să văd cum propunerile legate de modificările, normele pe care le avem pot fi implementate într-o variantă cât mai funcțională,” explică ministrul.

În ceea ce privește elevii, sistemul actual, considerat prea complicat și inechitabil, va fi simplificat la trei tipuri de burse:

  • Bursa de merit, acordată elevilor cu medii de peste 9, dar doar celor mai performanți din clasă, adică maximum 15% dintre elevi. În prezent, regula impune minimum 30% din elevii unei clase, cu nota minimă 9,50, ceea ce a dus la situații în care aproape întreaga clasă primește bursă, fapt considerat „anormal”.
  • Bursa socială, destinată exclusiv copiilor din medii dezavantajate sau cu dificultăți economice, pentru a încuraja accesul egal la educație.
  • Bursa tehnologică, dedicată elevilor din școlile profesionale, care învață într-un sistem dual, în parteneriat cu companii și firme.

Pe lângă acestea, se mențin premiile pentru olimpici, care chiar vor crește. Ministrul dorește ca premiile pentru performanțe la olimpiadele internaționale să acopere echivalentul unei burse de merit pentru fiecare lună a anului. Valoarea acestor premii ar putea ajunge până la 4.000 de euro, în funcție de nivelul performanței (mențiune, medalie etc.).

„În zona elevilor, nu schimbăm doar bugetul. În zona elevilor, trebuie să schimbăm sistemul de burse. Noi avem un sistem de burse în acest moment care are o varietate de burse: burse de merit, burse de reziliență, burse sociale, burse tehnologice. Un sistem foarte complex, pe care nu-l vedeți în alte țări. Ce vreau să propun? Simplu și direct pus, ținând cont de ce vezi în alte țări și de cât își permite țara în acest moment. Trei tipuri de bursă. Unu, bursa de merit, dar meritul va fi definit ca merit, adică maxim 15% dintr-o clasă cu nota minimă 9, nu mai mult de 15%.

Acum avem prin lege minim 30% cu nota limită 9.50. Dar dacă toți copiii dintr-o clasă au 9,50, toți primesc bursă și de la 30% ajungem la 90% sau la 100%, dacă sunt toți, ceea ce nu este obișnuit. Doi, bursa socială, dar bursa socială va fi foarte bine gândită pentru a merge spre copiii care au nevoie să fie ajutați să vină la școală, care au probleme economice, care sunt în zona de risc, care sunt persoane dezavantajate. Pentru asta va merge bursa socială. Și, foarte important, bursele tehnologice pentru copiii care sunt în școli profesionale, care lucrează în parteneriat cu diverse companii, cu diverse firme.

Vom menține premiile pentru olimpici pentru performanțele foarte mari și chiar vom crește ușor premiile, pentru că, uite, spre exemplu, vreau ca pentru o olimpiadă internațională, dacă ai luat mențiune, să pot să-ți acoperi prin acel premiu o bursă de merit în fiecare lună. Mi se pare un lucru corect în acest moment. De exemplu, premiile pentru olimpiadele internaționale variază undeva între 4.000 euro și 1.000 euro și pe lângă asta mai iei și o bursă în fiecare lună,” a precizat ministrul.

Un alt aspect important evidențiat de Daniel David este combaterea unei mentalități periculoase în rândul elevilor: aceea că educația este un mijloc de a obține bani prin note mari.

„Nu vreau ca în mintea copiilor să apară ideea că ei învață pentru notă. Pentru a lua o bursă, educația este obligatorie. Fac tot ce ține de mine să vină cu plăcere la școală, să vadă școala ca o cale spre succesul social. Dar nu vreau să vadă școala ca o modalitate, în această fază, de a învăța pentru o notă care să-i aducă niște bani. Și faptul că avem această perspectivă în nici 2 ani, că de 2 ani avem acest sistem atât de generos, cum era în urmă cu 3 ani.

Nu vorbesc de generația mea. În urmă cu 3 sau 4 ani, cum am putut funcționa. Așa că rog pe toți elevii să înțeleagă că cei care au nevoie să fie ajutați social vor fi ajutați. Meritul va fi definit ca merit, iar cei care sunt foarte performanți pe olimpiade, naționale și internaționale, vor primi ca premiu mai mult decât au primit până acum. Acest sistem de burse mi se pare un sistem care este și performant și corespunde cu alte practici europene și este și echitabil în același timp,”a adăugat Daniel David.

Te-ar mai putea interesa și: STUDIU Bursele sociale și de merit domină sistemul. 7 din 10 elevi au primit sprijin financiar în ultimii doi ani

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
BEC cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Drulă, Nicușor Dan și Voiculescu: Material „cu caracter electoral ilegal”
BEC cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Drulă, Nicușor Dan și Voiculescu: Material „cu ...
Aproape 1.000 de angajaţi concediaţi după ce încă o fabrică din România se închide. Noi investitori ar putea revitaliza zona
Aproape 1.000 de angajaţi concediaţi după ce încă o fabrică din România se închide. Noi investitori ...
Guvernul a majorat valoarea nominală a tichetelor de masă. De când vor încasa angajaţii români mai mulţi bani
Guvernul a majorat valoarea nominală a tichetelor de masă. De când vor încasa angajaţii români ...
Daniel Băluță promite transparență, dar după alegeri: „Voi prezenta toate documentele despre averea familiei mele”
Daniel Băluță promite transparență, dar după alegeri: „Voi prezenta toate documentele despre ...
Drone militare neidentificate au vizat avionul Volodimir Zelenski înainte de aterizare la Dublin
Drone militare neidentificate au vizat avionul Volodimir Zelenski înainte de aterizare la Dublin
Vaticanul menține interdicția pentru diaconatul feminin, dar studiile continuă
Vaticanul menține interdicția pentru diaconatul feminin, dar studiile continuă
Tanczos Barna cere prudență: Sistemul Garanție-Returnare trebuie mai întâi să se stabilizeze
Tanczos Barna cere prudență: Sistemul Garanție-Returnare trebuie mai întâi să se stabilizeze
Apele Române: Distribuția apei în Prahova va începe doar după confirmarea analizelor DSP
Apele Române: Distribuția apei în Prahova va începe doar după confirmarea analizelor DSP
Avocatul Poporului cere reguli clare pentru pensiile românilor care au muncit în străinătatepensii
Avocatul Poporului cere reguli clare pentru pensiile românilor care au muncit în străinătatepensii
New York Times dă în judecată Pentagonul după retragerea acreditărilor și noile reguli restrictive pentru presă
New York Times dă în judecată Pentagonul după retragerea acreditărilor și noile reguli restrictive ...
Federica Mogherini demisionează de la conducerea Colegiului Europei după deschiderea unei anchete EPPO pentru fraudă
Federica Mogherini demisionează de la conducerea Colegiului Europei după deschiderea unei anchete EPPO ...
ONG-urile boicotează consultările ICCJ. Dialog selectiv și cu pensiile speciale ascunse sub preș
ONG-urile boicotează consultările ICCJ. Dialog selectiv și cu pensiile speciale ascunse sub preș
Dominic Fritz acuză PSD că politizează criza de la Paltinu: „Instituțiile au fost conduse de pile și amante”
Dominic Fritz acuză PSD că politizează criza de la Paltinu: „Instituțiile au fost conduse de pile ...
Poșta Română vrea să renunțe la livrarea pensiilor. „E o povară, nu un business sustenabil”
Poșta Română vrea să renunțe la livrarea pensiilor. „E o povară, nu un business sustenabil”
Scandal în Senat pe tema crizei de apă. Ședință transformată în duel politic între PSD și USR
Scandal în Senat pe tema crizei de apă. Ședință transformată în duel politic între PSD și USR
Ucraina-Rusia: Vladimir Putin afirmă că unele propuneri din planul american de a pune capăt războiului din Ucraina sunt inacceptabile pentru Kremlin
Ucraina-Rusia: Vladimir Putin afirmă că unele propuneri din planul american de a pune capăt războiului ...
România va avea 100.000 de acceleratoare AI la Cernavodă și Doicești. Guvernul a aprobat ca Ministerul Energiei să devină coordonator principal al proiectului de 5 miliarde de euro
România va avea 100.000 de acceleratoare AI la Cernavodă și Doicești. Guvernul a aprobat ca Ministerul ...
Un livrator de mâncare a rămas fără loc de muncă după ce și-a tuns barba
Un livrator de mâncare a rămas fără loc de muncă după ce și-a tuns barba