Știri interne

Bolojan vrea să interzică cumulul pensie-salariu la stat: „E mai corect să plece un pensionar decât un tânăr”

22 Jul, 10:01 • Bugiu ⁠Ana Maria
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că analizează posibilitatea interzicerii cumulului pensiei cu salariul în sectorul public, măsură care ar viza aproximativ 10.000 de persoane. El susține că, în contextul reducerilor de personal inevitabile în unele instituții, este mai moral ca posturile să fie eliberate de cei deja pensionați anticipat, nu de angajați tineri.
Bolojan vrea să interzică cumulul pensie-salariu la stat: „E mai corect să plece un pensionar decât un tânăr”

Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în cadrul unei intervenții la B1 TV, că ia în calcul interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public, în contextul în care se preconizează reduceri de personal în mai multe instituții ale statului. Potrivit acestuia, o astfel de măsură ar fi corectă din punct de vedere moral, deoarece ar permite menținerea în funcții a angajaților mai tineri și activi, în timp ce persoanele deja pensionate anticipat, dar care continuă să lucreze la stat, ar putea fi cele vizate de aceste disponibilizări.

Te-ar mai putea interesa și: Ilie Bolojan respinge acuzațiile lui Grindeanu: „Nu știu la ce se referă”. Premierul apără reformele din companiile de stat

Bolojan vrea să interzică cumulul pensie–salariu la stat: „E mai corect să plece un pensionar decât un tânăr”

Bolojan a estimat că în prezent aproximativ 10.000 de persoane sunt angajate în sistemul public și beneficiază concomitent de pensie. Premierul susține că, în contextul unei reforme administrative și al nevoii de optimizare a cheltuielilor publice, se impune o analiză serioasă asupra oportunității menținerii acestei practici, care perpetuează, în opinia sa, inechități în sistem și blochează accesul tinerilor la locuri de muncă în sectorul bugetar.

„Cred că în condiţiile în care, în anumite instituţii, se vor face reduceri de personal, şi acest lucru îl văd ca inevitabil în perioada următoare, ar fi cel puţin mai corect, din punct de vedere moral, ca cel care pleacă să fie un om care deja beneficiază de un câştig, de o pensie, ca urmare a pensionării anticipate, în loc să plece, să spunem, un tânăr care ar putea să rămână acolo.

Şi vom analiza această posibilitate de a adopta o măsură care să interzică cumulul pensiei cu un salariu în sectorul public”, a afirmat Bolojan, la B1 TV, întrebat în legătură cu cumulul pensiei cu salariul la stat.

Totuși, Bolojan a spus că orice decizie în acest sens trebuie să respecte jurisprudența Curții Constituționale. El a avertizat că măsuri anunțate în grabă, fără a fi verificate din punct de vedere constituțional, riscă să fie anulate ulterior, ceea ce ar afecta grav credibilitatea guvernului.

„Altfel, dacă faci măsurile şi după aceea verifici, rişti să fie anulate şi nu mai ai niciun fel de credibilitate când se întâmplă astfel de decizii. Şi eu nu sunt adeptul să facem declaraţii sau lucruri de formă, ci să analizăm şi, atunci când se ia o decizie în sensul acesta, să o ducem până la capăt”, a menţionat Bolojan.

În viziunea sa, doar dacă se păstrează ritmul reformelor, se asigură stabilitate politică și sunt aplicate măsuri coerente de guvernare, primele rezultate vizibile vor apărea abia începând cu anul viitor.

„Nu aş vrea să ofer nişte date, dar cred că sunt la nivelul a 10.000 de persoane în această situaţie”, a precizat Ilie Bolojan.

Printre aceste măsuri, el a menționat: creșterea veniturilor la buget, reducerea cheltuielilor, eliminarea risipei, atragerea fondurilor europene, descentralizarea deciziilor către autoritățile locale și aplicarea unor politici economice care să stimuleze din nou creșterea economică.

„Ştiu că ar trebui să le spun nişte lucruri românilor dătătoare de speranţe de pe o zi pe alta, dar nu o să o fac, ştiind că această situaţie dificilă nu poate fi rezolvată de pe o lună pe alta.

Dacă ar fi să fac nişte estimări, dacă vom ţine ritmul în care vom lua aceste măsuri, care la final să aibă aceste efecte cumulate pe care le-am prezentat, creşteri de venituri, reduceri de cheltuieli şi eliminarea risipei, accesarea de fonduri europene, măsuri de bună guvernare care să genereze comportamente corecte, descentralizarea multor decizii către autorităţile locale şi politici economice care să genereze din nou creştere, asta înseamnă că, dacă ţinem un ritm bun, menţinem o stabilitate politică, abia de anul viitor o să se înceapă să se vadă aceste efecte şi vom putea să ne gândim la ieşirea din această perioadă dificilă. Aceasta este realitatea din punctul meu de vedere”, a apreciat Bolojan. Editor : B.E.

Te-ar mai putea interesa și: Bolojan, despre chiriile simbolice plătite de magistrați: ”Ministerele responsabile ar fi trebuit ca an de an să actualizeze chirile cu rata inflaţiei”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Francofoniei, pe agendă
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia ...
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea economiei
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea ...
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența devine esențială”
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența ...
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună mandatul”
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună ...
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul ...
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține creșterea cheltuielilor militare
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține ...
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin militar și financiar
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin ...
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ONU, axat pe forța și realizările SUA
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ...
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, respins de deputați
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, ...
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem aștepta
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem ...
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă ...