- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Bolojan, despre chiriile simbolice plătite de magistrați: ”Ministerele responsabile ar fi trebuit ca an de an să actualizeze chirile cu rata inflaţiei”

22 Jul, 09:20 • Stefan Simion
Premierul Ilie Bolojan a comentat subiectul chiriilor simbolice plătite de foști sau actuali magistrați, subliniind că acestea ar fi trebuit actualizate anual cu rata inflației de către ”ministerele responsabile”.
Bolojan, despre chiriile simbolice plătite de magistrați: ”Ministerele responsabile ar fi trebuit ca an de an să actualizeze chirile cu rata inflaţiei”

Peste 80 de actuali și foști magistrați, avocați și notari locuiesc în apartamente ale Ministerului Justiției, plătind chirii simbolice între 60 și 197 de lei pe lună, chiar dacă mulți dintre ei sunt pensionari „speciali” și dețin deja alte proprietăți. Premierul Ilie Bolojan a comentat subiectul, afirmând că respectivele chirii ar fi trebuit actualizate cu rata inflației în fiecare an.

”Dacă această informaţie este corectă, (…) adică încă sunt oameni care n-ar trebui să stea în aceste locuinţe pentru că nu mai sunt în sistemul de justiţie şi stau la nişte chirii modice, ministerele responsabile, nu ştiu dacă este Ministerul Justiţiei sau Finanţele, ar fi trebuit ca an de an să actualizeze chirile cu rata inflaţiei. Aşa mi se pare normal, aşa se întâmplă şi în sectorul privat. Oamenii se uită care este evoluţia chirilor şi îşi ajustează chirile funcţie de realităţi. Dacă de atâţia ani de zile nu au mai fost aduse la zi, înseamnă că într-adevăr sunt la nişte valori foarte mici”, a spus luni seară, la postul b1tv, Bolojan.

Citește și Cristian Popescu Piedone, șeful ANPC, vizat de DNA pentru divulgare de informații confidențiale înaintea unui control

Bolojan spune că va verifica ”cine este responsabil” pentru neactualizarea chiriilor

În același context, prim-ministrul a precizat că vor fi făcute verificări privind nivelul chiriilor plătite de foști sau actuali magistrați.

”Nu înţeleg de ce noi n-am făcut asta (ajustarea chiriilor cu rata inflației – n.r.), însă o să verific şi într-o zi, două, voi da un răspuns pe tema acestei ştiri, verificând cine este responsabil şi dacă, într-adevăr, e nevoie să fie actualizat”, a declarat Ilie Bolojan.

Pe de altă parte, premierul a mai spus că se impune o mai bună gestionare a locuințelor de serviciu, indiferent de cine sunt beneficiarii.

”Activele statului, puţine câte le mai avem, trebuie gestionate în aşa fel încât, pe de o parte, dacă ai nevoie de locuinţe de serviciu, să ai întotdeauna un stoc de locuinţe pe care să le acorzi – nu ştiu, medicilor specialişti, dacă vin într-un oraş şi nu au locuinţă, până îşi facă un rost, pânä se stabilizează, magistraţilor, dacă sunt trimişi într-un anumit oraş pentru a-şi desfăşura activitatea, au nevoie de cazare. De militari care vin temporar să fie în serviciul ţării, dar care, bineînţeles, după ce îşi termină toate aceste activităţi, ar trebui să părăsească imobilele, să mai rămână şi pentru cei care trebuie să îi înlocuiască pe ei. Dacă nu pleacă de acolo, ceea ce uneori s-a mai întâmplat, sau dacă statul nu gestionează bine aceste active, noi stăm în chirii şi plătim chirii foarte mari pe pieţele private”, a explicat Bolojan.

Peste 80 de persoane, actuali sau foști magistrați, avocați și notari, locuiesc în aceste imobile închiriate de la stat, plătind chirii simbolice, cuprinse între 60 și 197 de lei lunar. Dintre aceștia, 36 sunt pensionari „speciali”, beneficiari ai unor condiții favorabile menținute în ciuda legislației în vigoare, potrivit Europa Liberă.

Ministerul Justiției a refuzat să publice numele beneficiarilor, invocând protecția datelor personale. Cu toate acestea, sursa citată a identificat câțiva dintre aceștia, folosind surse publice și oficiale. Printre persoanele menționate se numără:

  • Valentin Bădiță, judecător la Curtea Militară de Apel, care locuiește cu soția, grefier la Tribunalul Militar București, într-o locuință de serviciu, deși familia deține un apartament în Bragadiru și alte proprietăți în județul Gorj.
  • Mihail Dafina, fost magistrat militar pensionat în 2021, care deține un apartament de 109 mp în Chitila, dar continuă să locuiască într-o locuință de serviciu.
  • Ingrid Luciana Mocanu, fostă angajată a Ministerului Justiției și ulterior a ANRP, care a ieșit la pensie după 25 de ani de carieră și beneficiază în continuare de o astfel de locuință.

Ministerul a precizat în schimb, într-un comunicat, că a constatat ”faptul că actul normativ nu a mai fost actualizat din anul 2007 şi, deşi nu este iniţiator, va aduce la cunoştinţă necesitatea actualizării acestor cuantumuri”.

”În privinţa contractelor de închiriere încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022, potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 (abrogată), această categorie de personal îşi menţine, prin voinţa legiutorului, drepturile locative pe tot parcursul vieţii. În cazul pensionării pentru limită de vârstă, titularul contractului de închiriere prevăzut la alin. (6) şi, după caz, soţul ori soţia acestuia îşi păstrează drepturile locative pe tot parcursul vieţii”, a mai arătat ministerul, potrivit news.ro.

Tot Ministerul Justiției a precizat, referitor la contractelor de închiriere încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2022, prin dispoziţiile art. 210 alin. (2) din acelaşi act normativ, după încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare, această categorie profesională nu mai beneficiază de drepturile locative.

”Contractul de închiriere a locuinţelor de serviciu încetează la data eliberării din funcţie, inclusiv prin pensionare, a titularului”, s-a menţionat în comunicat.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a precizat, luni, că beneficiază de locuinţă din fondul locativ al Ministerului Justiţiei doar șapte magistraţi în funcţie, cele mai multe dintre contracte fiind încheiate în perioada 2007-2013.

Citește și Prima companie de stat care reduce programul de lucru la 4 zile pe săptămână. Scad și salariile cu 20%

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Ionuț Dumitru: Guvernul ia în calcul compensarea carburanților, dar fără reducerea TVA
Ionuț Dumitru: Guvernul ia în calcul compensarea carburanților, dar fără reducerea TVA
Mirabela Grădinaru promovează cooperarea educațională România–SUA, cu accent pe digitalizare și AI
Mirabela Grădinaru promovează cooperarea educațională România–SUA, cu accent pe digitalizare și AI
Meta concediază sute de angajați și accelerează trecerea către inteligența artificială
Meta concediază sute de angajați și accelerează trecerea către inteligența artificială
Alexandru Nazare: ANAF, „zero toleranță” pentru evaziune
Alexandru Nazare: ANAF, „zero toleranță” pentru evaziune
Ucraina estimează 91 de miliarde de dolari pentru reconstrucția sistemului energetic după atacurile Rusiei
Ucraina estimează 91 de miliarde de dolari pentru reconstrucția sistemului energetic după atacurile ...
Diana Buzoianu critică numirea lui Jean Vișan la conducerea Romsilva: „Blocarea reformei continuă”
Diana Buzoianu critică numirea lui Jean Vișan la conducerea Romsilva: „Blocarea reformei continuă”
Kelemen Hunor: Un guvern minoritar PNL-USR susținut de AUR ar fi „catastrofal”
Kelemen Hunor: Un guvern minoritar PNL-USR susținut de AUR ar fi „catastrofal”
LUCA reduce prețul covrigilor pentru a rămâne accesibil clienților în perioada scumpirilor
LUCA reduce prețul covrigilor pentru a rămâne accesibil clienților în perioada scumpirilor
INS: Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 16,3% în ianuarie față de decembrie 2025
INS: Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 16,3% în ianuarie față de decembrie 2025
Rusia nu confirmă planul american în 15 puncte pentru Iran, spune Dmitri Peskov
Rusia nu confirmă planul american în 15 puncte pentru Iran, spune Dmitri Peskov
Grindeanu: Este clar pentru toată lumea că, la nivel guvernamental, lucrurile nu funcţionează cum trebuie, merg într-o direcţie greşită
Grindeanu: Este clar pentru toată lumea că, la nivel guvernamental, lucrurile nu funcţionează cum ...
Premierul danez Mette Frederiksen demisionează după întâlnirea cu regele Frederik pentru a pune în mișcare procesul de formare a guvernului
Premierul danez Mette Frederiksen demisionează după întâlnirea cu regele Frederik pentru a pune în ...
Bogdan Matei schimbă regula finanțării în sport: „Nu putem mulțumi pe toată lumea”
Bogdan Matei schimbă regula finanțării în sport: „Nu putem mulțumi pe toată lumea”
Reuniune a peste 30 de state pentru securizarea Strâmtorii Ormuz
Reuniune a peste 30 de state pentru securizarea Strâmtorii Ormuz
Atac cu rachetă asupra centralei nucleare Bushehr din Iran. AIEA cere reținere maximă de la astfel de lovituri
Atac cu rachetă asupra centralei nucleare Bushehr din Iran. AIEA cere reținere maximă de la astfel ...
Gazele verzi și energia regenerabilă, pilonii tranziției către Net Zero în viziunea CCIFER
Gazele verzi și energia regenerabilă, pilonii tranziției către Net Zero în viziunea CCIFER
Iranul avertizează cu privire la desfășurarea de trupe americane în Orientul Mijlociu
Iranul avertizează cu privire la desfășurarea de trupe americane în Orientul Mijlociu
Viktor Orbán pune presiune pe Ucraina. Gazele, oprite până la reluarea livrărilor de petrol
Viktor Orbán pune presiune pe Ucraina. Gazele, oprite până la reluarea livrărilor de petrol