Știri interne

Bursă socială 2025. Categoriile de elevi care pot pierde banii

31 Mar, 17:01 • Cornel Ghimeșan
Unii elevi pot pierde banii pentru bursă, dacă nu îndeplinesc anumite criterii. Aceștia trebuie să știe că și numai 10 absențe pot determina pierderea banilor.
Bursă socială 2025. Categoriile de elevi care pot pierde banii

Elevii beneficiază de bursă socială, dacă sunt înscriși într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat și dacă provi din familii monoparentale, cu venituri reduse, dacă sunt orfani sau au afecțiuni medicale.

Elevii care pot pierde banii din bursă

Elevii care lipsesc nejustificat de la școală și strâng 10 absențe nemotivate într-o lună, nu vor primi bursa socială în acea lună. Însă, dacă acestea sunt justificate printr-o problemă de sănătate, se vor primii bani înapoi.

Aceștia sau reprezentanții săi legali trebuie să prezinte documentele medicale în termen de 7 zile de la reluarea cursurilor. Iar dacă plata bursei sociale este efectuată înainte de a se lua în considerare motivarea absențelor, elevul va primi banii pentru luna respectivă odată cu plata bursei din luna următoarea.

Citește și : Noua taxă care va afecta pe toată lumea: „Este discriminatorie! Ridică probleme de constituționalitate”

Elevii care mai pierd bursa socială sunt cei care rămân repetenți. Prin urmare, pe durata vacanței de vară nu vor mai primi bursa, ci numai pe durata anului școlar, conform WOWBiz.

Bursa socială se sistează și după afișarea rezultatelor finale de la BAC, pentru elevii de clasa a 12-a.

Cuantumul bursei sociale în 2025

Bursele sociale se acordă atât elevilor de la nivel primar, cât și celor de la nivel gimnazial, liceal, profesional și dual. Un elev poate primi o singură bursă socială, deși îndeplinește mai multe condiții pentru a fi eligibil.

Citește și : Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România

Bursa socială este în cuantum de 300 de lei pe lună, însă autoritățile locale pot decide să o mărească, conform Legii educației nr. 198/2023. Acestea se acordă și în timpul vacanțelor școlare, dacă elevul nu rămâne repetent sau nu are mai multe corigențe.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Francofoniei, pe agendă
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia ...
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea economiei
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea ...
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența devine esențială”
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența ...
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună mandatul”
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună ...
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul ...
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține creșterea cheltuielilor militare
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține ...
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin militar și financiar
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin ...
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ONU, axat pe forța și realizările SUA
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ...
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, respins de deputați
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, ...
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem aștepta
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem ...
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare