Știri interne

Ce salarii au șoferii Senatului, aflați printre cei care l-au huiduit pe Ilie Bolojan

22 Jan, 18:00 • Cornel Ghimeșan
Printre angajații Senatului care l-au huiduit, miercuri, pe Ilie Bolojan s-au numărat și șoferi ai instituției, nemulțumiți de restructurările anunțate de acesta.
Ce salarii au șoferii Senatului, aflați printre cei care l-au huiduit pe Ilie Bolojan

Conducerea Senatului a adoptat două memorandumuri prin care se reduce schema de funcționare a instituției cu 24 la sută. Numărul de posturi scade astfel de la 796 la 610, inclusiv aproximativ 30 de poziții vacante, ceea ce va duce la concedierea a 156 de angajați.

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a făcut, miercuri, declarații cu privire la restructurări. El a precizat, printre altele, că foștii demnitari și-au angajat oamenii pe durată nedeterminată, fără concurs, iar acum noii demnitari nu își pot aduce colaboratori. De aceea, Bolojan a decis că pentru fiecare post vor avea loc concursuri și își vor păstra locul de muncă doar cei care vor lua aceste concursuri.

În timpul declarațiilor lui Bolojan, pe holul instituției a început un protest spontan al angajaților. Unii dintre aceștia l-au huiduit pe președintele Senatului.

Citește și Cine este românul care face afaceri imobiliare cu familia Trump. A fost implicat într-un mare proiect alături de Elena Udrea

Printre participanții la protestul spontan s-ar fi numărat și șoferi ai Senatului, notează stirileprotv.

La Camera Superioară a Parlamentului, șoferii au un salariu lunar de 6.344 lei brut (3.712 lei net). În plus, potrivit sursei citate, li se acordă vouchere de vacanță de 1.600 lei și o indemnizație de hrană, echivalentă a două salarii minime pe economie, adică 8.100 lei brut (respectiv 4.348 lei net) pe durata unui an, ceea ce înseamnă 362 de lei net pe lună în plus la salariu.

Salariul brut lunar de 6.344 lei al unui șofer de la Senat include și un spor de condiții vătămătoare, conform documentelor instituției.

Ordonanța ”trenuleț”, adoptată de guvern la finalul anului trecut pentru a reduce deficitul bugetar, prevede, printre multe altele, înghețarea salariilor bugetarilor și tăierea la jumătate a voucherelor de vacanță. Astfel, bugetarii vor primi în continuare vouchere de vacanță, dar numai în limita a 800 lei și cu condiția asigurării de către angajat a unei coplăți de 800 lei, notează aceeași sursă.

Citește și Avertisment pentru clienții Hidroelectrica. Are legătură și cu plățile restante

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene, are un nou adversar care vrea să o înlăture: Marine Le Pen
Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene, are un nou adversar care vrea să o înlăture: Marine ...
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, din cauza unei defecțiuni. Nuclearelectrica anunță schimbări în conducerea tehnică a centralei
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, din cauza ...
Luca Niculescu, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: România vrea să relanseze economia, să menţină disciplina fiscală şi să atragă investiţii prin fonduri europene
Luca Niculescu, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: România vrea să relanseze economia, să ...
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor, cu un avans lunar de 5,2%
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor, cu un ...
Ursula von der Leyen anunță că UE alocă 10 milioane de euro pentru operațiuni de căutare și salvare în Marea Neagră
Ursula von der Leyen anunță că UE alocă 10 milioane de euro pentru operațiuni de căutare și salvare ...
Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028
Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028
USR și PNL îi cer lui Adrian Țuțuianu să retragă proiectul privind partidele politice: „AEP nu este bâta PSD”
USR și PNL îi cer lui Adrian Țuțuianu să retragă proiectul privind partidele politice: „AEP nu ...
Republica Moldova a inaugurat linia electrică Vulcănești-Chișinău, care reduce dependența gazul rusesc. Maia Sandu: „Nimeni nu ne mai poate șantaja”
Republica Moldova a inaugurat linia electrică Vulcănești-Chișinău, care reduce dependența gazul ...
Fratele lui Viktor Orban, reținut într-un dosar de trafic de persoane. Fostul premier ungar denunță o tentativă de discreditare
Fratele lui Viktor Orban, reținut într-un dosar de trafic de persoane. Fostul premier ungar denunță ...
CFR Marfă: 56 de milioane de lei pentru salariile restante și plățile compensatorii ale angajaților
CFR Marfă: 56 de milioane de lei pentru salariile restante și plățile compensatorii ale angajaților
Peste 98% dintre participanţii la referendumul din Răşinari au respins exploatarea minieră
Peste 98% dintre participanţii la referendumul din Răşinari au respins exploatarea minieră
Ursula von der Leyen, la București, pentru discuții despre securitatea Mării Negre. România și Bulgaria vor primi un nou sprijin european
Ursula von der Leyen, la București, pentru discuții despre securitatea Mării Negre. România și Bulgaria ...
Trump crede că se va întâlni cu Xi și Putin la summitul APEC din China
Trump crede că se va întâlni cu Xi și Putin la summitul APEC din China
Trump spune că nu vrea ca războiul din Iran să se extindă. Președintele american admite că războiul și creșterea prețurilor la benzină au afectat partidul republican
Trump spune că nu vrea ca războiul din Iran să se extindă. Președintele american admite că războiul ...
Alexandru Rogobete laudă un spital din Cluj-Napoca: Rezultatele analizelor medicale, obținute în mai puțin de 24 de ore, față de trei zile
Alexandru Rogobete laudă un spital din Cluj-Napoca: Rezultatele analizelor medicale, obținute în mai ...
Cine este Jensen Huang, miliardarul din industria semiconductorilor, acuzat că ar fi avut o relație extraconjugală cu o chinezoaică care îl spiona
Cine este Jensen Huang, miliardarul din industria semiconductorilor, acuzat că ar fi avut o relație ...
Centrala de la Iernut ar putea intra în funcțiune la jumătatea lui 2027. Romgaz anunță calendarul finalizării investiției de 430 MW
Centrala de la Iernut ar putea intra în funcțiune la jumătatea lui 2027. Romgaz anunță calendarul ...
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței. Premierul Luca Niculescu cere măsuri concrete și o colaborare mai bună între instituții
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței. Premierul Luca Niculescu cere măsuri ...