Știri interne

De ce salariu ai nevoie în 2024 ca să ai un trai decent în România: „Cunosc oameni cărora le intră în casă 30.000 ron net pe lună și se plâng de bani”

20 Mar, 18:41 • Bocioacă Bianca
Tot mai mulți români se plâng că de abia le ajunge salariul de la o lună la alta pentru cheltuielile curente. În cazul unor situații neprevăzute sunt nevoiți să se împrumute sau să amâne pe cât posibil rezolvarea lor.
De ce salariu ai nevoie în 2024 ca să ai un trai decent în România: „Cunosc oameni cărora le intră în casă 30.000 ron net pe lună și se plâng de bani”

De ce salariu ai nevoie pentru un trai decent în România. Salariul mediu pe economie, în România, abia reușește să asigure o viață relativ decentă. Mulți se gândesc cum banii se duc „printre degete” de fiecare dată când fac cumpărături, chiar dacă nu fac cheltuieli extravagante.

O parte dintre români spun că deși câștigă peste medie au ajuns să se gândească de mai multe ori dacă să pună un produs în coș sau nu ori dacă au suficienți bani să meargă la dentist atunci când au o carie.

Există mulți români care nu înțeleg cum, deși s-au înregistrat creșteri salariale, puterea de cumpărare este tot mai scăzută și se întreabă cât ar trebui, de fapt, să câștige pentru a avea un trai decent.

Citește și: Nu te așteptai la asta! Ce salariu poate să primească un angajat 5ToGo în 2024

De ce salariu ai nevoie pentru un trai decent

„După părerea voastră, care e nivelul de trăi în România la care poți spune că ai o viață bună?”,

a întrebat o persoană pe Reedit.

Internauții și-au dat cu părerea și mulți au fost de acord că un trai decent înseamnă să îți poți permite cheltuieli neprevăzute fără să fie nevoie să te împrumuți sau să le amâni.

„Stilul de viață dictează cât de bună este viața. Unii au o viață bună cu 5.000 ron net pe luna, alții au o viață rea cu peste 15.000 ron net pe lună. Cunosc oameni cu ce le intră în casă 30.000 ron net pe lună și se plâng de bani. Viață bună e foarte subiectivă”, este de părere un utilizator.

Un alt membru al platformei e de părere că cei care un salariu de 3.000 de lei pe lună o duc foarte greu.

„În general un salariu de la mediu în sus și fară rate la bancă, poți considera că ai o viață cel puțin decentă. Până în 2023, mă simțeam super chill. Acum mă uit cu groază că deși căștig generos peste medie, zboară banii din portofel pe bandă rulantă. Nu există drum la Lidl sub 200 lei / $50. Dacă eu am început să mă gândesc de trei ori dacă să iau ceva, atunci nu stiu cum o duc cei cu 3000 lei pe lună. Fac fotosinteza, probabil”, a scris acesta.

„Dacă vrei să te adaptezi la societate în România trebuie să te plângi de bani. Irelevant de cât câștigi, mereu trebuie să zici că ți-e rău. Dacă spui că ție ți-e bine și îți ajung banii te scuipă oamenii.

Eu am spus odată într-un context că nu prea mai stiu pe ce să cheltuii bani și am văzut cum au început să se agite toți oamenii din grup, deși realist nu eram cel mai bogat de acolo”, a comentat altcineva.

Citește și: Câți bani câștigă un șofer STB în 2024. Suma pe care o primește lunar este trecută în fluturașul de salariu

O altă persoană e de părere că atât timp cât nu îți permiți să mergi la dentist dacă ai o carie sau trebuie să verifici de foarte multe ori prețurile la produsele de bază pentru a le lua pe cele mai ieftine, deși ai un salariu de 6.000 de lei, aceste este un venit mic.

„Știi eventual că Napolact e cel mai scump dar că Zuzu e mai ieftin și cam la fel, așa că iei Zuzu, dar să trebuiască să știi efectiv cât costă fiecare, mi se pare noaptea minții.

Să nu trebuiască să îți faci griji când iți apare o carie. Vezi o carie în oglindă,  pui mâna pe telefon și-ți faci programare la dentist, punct. Nu poți? Tre să te gândești că n-ai bani să-ți faci caria decât luna viitoare? Nu, nu duci bine.

Problema e că aproape nimeni nu e de acord cu filosofia asta. Îi spui cuiva că un salariu de 6000 RON e tot unul prost pentru că încă trebuie să te uiți la cât costă laptele și să te gândești dacă ai bani de dentist, și ți se zice că ești ‘desprins de realitate’. Deci marea majoritate nu numai că n-au o viață bună, ci lor viață bună li se pare lux, li se pare aroganță să pui un lapte în coș, respectiv să mergi la dentist fară să-ți pui problema de bani…

Plus cheltuiala AIA care ‘lasă că e doar luna asta’ – tre să fii foarte naiv să nu-ți dai seama că o astfel de cheltuială apare de fapt cam în fiecare lună. Luna asta e dentistul, dar stai liniștit că luna viitoare e altceva.

Asta e argumentul unora: ‘nu tot timpul ai anumite cheltuieli’.

Ba da, le ai tot timpul: luna asta dentist, luna viitoare se rup pantofii, luna cealaltă iți face copilu febră, luna cea-cealaltă vine Craciunul, după aia vine concediu, după aia iar iți trebuie un costum/o cămașă etc, etc, etc. Pentru toate astea, trebuie să câștigi suficient încât să nu transpiri când se scumpește laptele, pt că nu-i vina ta că ai aceste cheltuieli ci pur și simplu așa e viața.

De facturi, să mai zic că nu mi se pare normal să trebuiască să jonglezi cu ele că clovnu la circ? Vine factura, o plătești și, get this, fară să trebuiască să stai cu ochii pe contor… mamă, lux, ce să mai…

Mai e argumentul ‘de turmă’ – e arogant pt că ‘majoritaea nu-și permit asta’. Bun, fapt că majoritatea nu-și permit asta (normalitatea, până la urmă) e foarte nasol, dar asta nu face normalitatea să devină sau aroganță”, a comentat un alt utilizator.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski