Știri interne

Se dau banii în plus promiși pensionarilor! Guvernul aprobă joi această măsură

13 Mar, 11:28 • Stefan Simion
Guvernul aprobă, joi, ajutoarele ”one-off” destinate seniorilor cu pensii mici. Măsură se află pe ordinea de zi a ședinței cabinetului condus de Marcel Ciolacu.
Se dau banii în plus promiși pensionarilor! Guvernul aprobă joi această măsură

Se dau banii în plus promiși pensionarilor cu venituri mici. Guvernul urmează să aprobe această măsură în ședința de joi.

Este vorba despre un ajutor de 800 de lei, care va fi acordat în două tranșe egale (400 de lei fiecare), în aprilie și în decembrie.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune reglementarea măsurii privind acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 800 de lei, în două tranşe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025, pentru pensionarii sistemului public de pensii şi pensionarii sistemului pensiilor militare de stat aflaţi în evidenţa caselor teritoriale/caselor de pensii sectoriale ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei. În cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se deschid după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei. În cazul pensionarilor care în luna martie 2025 respectiv, noiembrie 2025 încasează diferenţe de drepturi băneşti, cuvenite şi neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025 respectiv, noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta Ordonanţă de urgenţă nu se iau în considerare aceste drepturi „, se precizează în nota de fundamentare a proiectului privind ajutorul pentru seniori pe care îl va aproba Guvernul.

Tot legat de pensii, Guvernul ar urma să aprobe, joi, și modificarea prevederilor Codului fiscal referitoare la calculul impozitului, în conformitate cu decizia Curții Constituționale a României (CCR) de reinstituire a cotei unice de impozitare de 10 la sută.

”Se propune modificarea prevederilor Codului fiscal referitoare la calculul impozitului pe veniturile din pensii şi la termenul de plată al acestuia, în sensul punerii de acord cu Decizia nr. 724/2024 a Curţii Constituţionale a României. Modalitatea de stabilire a impozitului este cea anterioară modificărilor declarate neconstituţionale, prin renunţarea la impozitul progresiv şi reinstituirea cotei unice de impozitare de 10%, precum şi prin reglementarea aceluiaşi plafon neimpozabil pentru toate veniturile de această natură, respectiv plafonul lunar de 3.000 lei, în acord cu argumentele reţinute de Curtea Constituţională. Totodată, se menţine mecanismul de calcul, reţinere şi plată a impozitului pe venitul din pensii de către plătitorii de venituri din pensii, precum şi termenul de plată a impozitului reţinut, respectiv până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului, citată de agerpres.

Citește și De ce nu vine diaspora să apere candidatura lui Călin Georgescu. Mesajul unui român a devenit viral: ”Am mai văzut asta când a murit Bobby din Dallas”

Tot în ședința de joi, Guvernul are pe ordinea zi aprobarea normelor de implementare a programului ”Noua casă”. Bugetul pe 2025 al acestui program este de 500 milioane de lei.

Printr-o altă ordonanţă de urgenţă va fi aprobată modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.

Guvernul urmează să aprobe și Planul de acţiuni preventive privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale în România.

Ordinea de zi a ședinței de joi a Executivului mai include, printre altele, aprobarea unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001.

”Personalul silvic prevăzut la articolul 4 alineat (1) are dreptul să primească, anual, gratuit, un volum de 6 mc lemn fasonat de foc dacă venitul salarial lunar net din luna anterioară acordării acestuia este mai mic decât salariul mediu brut pe economie”, se arată în proiectul cu acest obiect.

De asemenea, cabinetul condus de Marcel Ciolacu va analiza un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic ”Valea Jiului” S.A. pentru închiderea şi punerea în siguranţă a minelor de huilă necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan.

Citește și Donald Trump, nominalizat de SNSPA pentru Premiul Nobel pentru Pace. Rectorul Remus Pricopie: „Este permanent preocupat să mențină echilibrul între principalii actori geopolitici, la nivel mondial”

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...